PUB
Nu știu dacă-i la fel și în cazul vostru, dar pe mine mă fascinează legătura dintre emoțiile noastre și mâncare. Felul în care răspund simțurile la stimuli precum „la mama acasă”, faptul că gustul mâncării poate trece de la banal la extraordinar nu în funcție de ingrediente, bucătar sau tehnica preparării ci în funcție de momentul, locul și compania în care luăm masa – lucrurile acestea mi se par demne de studiu. Poate le și studiază cineva (cine știe, poate chiar faimoșii cercetători britanici) și ne trezim mâine-poimâine cu dezlagarea misterului pe masă. Apropo de masă: nu știu dacă Hochland încurajează studiile de felul celui despre care vorbeam mai sus, dar știu sigur că încurajează mesele în familie, altfel nu aș fi vorbit astăzi despre bucuria gustului. Și apropo de mese în familie, pentru mine, cele mai bune sunt acelea care ne adună pe toți ori pe cât mai mulți (suntem mulți, în multe colțuri ale lumii și din cauza asta destul de greu de adunat) în jurul bunătăților gătite de părinți. Supa de găină (crescută acasă) făcută de mama, fripturile făcute de tata, ciorba de legume dreasă cu smântână ori plăcintele codrenești făcute de mama Ralucăi, sarmalele pe care eu nu le fac aproape niciodată dar de care avem parte de fiecare dată când mergem acasă – toate astea-s mai bune când familia-i în jurul bucatelor.
Dacă aveți un sentiment de „mmm, mai vreau” atunci când mâncați împreună cu familia, înseamnă cu nu suntem chiar atât de diferiți. Și înseamnă că aveți despre ce să povestiți (că de asta am adus vorba). Aștept poveștile voastre despre mesele în familie, de azi și până pe 22 Mai. Trebuie să fie în comentarii la acest articol (și nu la altele, ori pe e-mail), să lăsați o adresă de e-mail validă când completați formularul pentru comentarii și să aveți răbdare până pe 22, când voi alege zece povești – cele care mă emoționează cel mai tare, că despre emoții vorbim aici – ce vor fi răsplătite cu bunătăți de la Hochland, care încurajează mesele în familie, pentru că în familie bucuria gustului e mai mare. Dacă vreți să cercetați și să aflați mai multe despre bucuria gustului, aveți la dispoziție și pagina de Facebook.
Să fiți sănătoși.
masa in familie ,una, mai rar doua pe zi, este ca o reuniune cu vechi prieteni .dupa o zi de birou ,scoala si alte indeletniciri muncitoresti ,dupa pachetele mancate pe fuga si de cele mai multe ori doar gustate, masa cu familia iti reda echilibrul , linistea si ..bucuria gustului. nu atat masa in sine cat pregatirea ei . totul se desfasoara ca un ritual …cei mici umbla de colo colo sa ajute cat pot ei de mult ,sotul face ultimile „preparatiuni ” caci el e bucatarul de serviciu :) .orice masa ,cat ar fi de saraca in bucate , in famile devine mai bogata …
Buna Adi,
Ai publicata reteta pentru turtele din a patra poza de mai sus? Par delicioase si m-as apuca acum de ele. :)
Multumesc.
Pentru mine a lua masa cu familia si cu cei dragi este o adevarata placere si incantare.Imi place nespus de mult de sarbatori cand masa este decorata cu diferite ornamente si totul este un amalgam de mirosuri care iti da o stare euforica ,mirosul cozonacului este imbietor si iti vine sa rupi pur si simplu din el sarmalutele cu smantana si mamaliguta as manca fara oprire,vinul sa fie placut iar toate acestea le servesti alaturi de cei dragi tie este perfect si te face sa fi cea mai fericita fiinta din lume cum este ideeal sa simtim de fiecare data cand luam masa in familie
Ador mesele în familie..sunt atât de minunate…Din păcate, viața modernă ne-a șters din program acest obicei…Din fericire, in cazul meu nu se întâmplă acest lucru…La noi in casa, masa in familie este litera de lege;de mică am fost învațată că este ff important să iei masă cu toți cei dragi ție și nu voi renunța niciodată la acest sfat. Pentru mine masa luata cu familia semnifica o adevarata comoara: imi ofera un mediu cald , o atmosfera placută, multe bunatăți pe masa;masa luată in familie este locul în care ne împărtășim bucuriile, dar şi necazurile şi tot aici aflăm ce se întâmplă în viaţa celuilalt.Poate unora li se pare rigid acest obicei, dar mie imi place: ma simt in siguranta cand suntem toti, reuniti, si faptul ca am o relatie apropiata cu parintii, sora mea si bunicul. E o senzatie unica, un sentiment linistitor si nu as inlocui (deocamdata!) timpul petrecut acasa, la ora mesei, cu o iesire in oras, cu prietenii sau iubitul. Asa ca, atata timp cat locuiesc cu ai mei, ma bucur sa iau mereu masa cu ei, in familie. Tot timpul imi este atat de drag cand vad atata bucurie pe fata mamei mele atunci când mancam tot din farfurie si ii spunem:” Mami a fost atat de bun si de gustos ceea ce ai gatit?”Parcă il si vad pe tati care mereu ne cearta:))) ( pe mine si pe sora mea ) atunci cand le mai dam pe sub masa cate o bucatica baietiilor nostri( avem 2 catelusi tare draguți).Și nu este asa ca in famile bucuria gustului este mai mare?….
Bogdan, cauta pe blog placinte codrenesti.
Nu stiu ce reprezinta pentru alti mesele in familie, dar pentru mine sunt un adevarat prilej de bucurie si un rasfat pentru suflet.
Din pacate, momentele in care reusim sa ne adunam cu totii in jurul mesei sunt destul de rare, poate tocmai de aceea le pretuiesc atat de mult. Multi dintre membrii familiei locuim in diferite colturi ale tarii, unii chiar in strainatate, prin urmare reusim sa ne reunim doar de sarbatori sau la evenimentele importante.
Momentele acelea petrecute la masa, in sanul familiei, savurand o mancare buna si povestind cate-n luna si-n stele sunt unice si desori ma intorc cu gandul la copilarie, la clipele in care reuseam sa ne dedicam mai mult timp unii altora.
In timp ce scriu acest mesaj, parca simt cum ma inunda mireasma sarmalutelor in frunza de vie pe care le pregateste mama, mirosul cozonacilor proaspeti scosi din cuptor, sau aroma ciorbei de vacuta. Bucuria acestor gusturi este desavarsita si isi are farmecul doar la mesele luate in familie.
Sunt anumite gusturi, mirosuri si obiceiuri care te duc cu gandul la familie, te reintorc la copilarie si te fac sa nu le uiti niciodata, iar pentru mine mesele in familie fac parte din aceasta categorie de obiceiuri.
La noi in casa, luarea mesei in familie este litera de lege. Luam impreuna, in fiecare zi, micul dejun si cina. La pranz toata lumea este la serviciu iar cea mica la gradinita. Cina pentru noi este un moment foarte important deoarece aceasta reuniune ne tine tot timpul impreuna, ne povestim lucrurile si intamplarile de peste zi. Luarea mesei impreuna cu familia creaza legaturi intre membrii familiei si imbunatateste comunicarea intre ei. Ma simt extraordinar de bine cand am alaturi persoanele pe care le iubesc cel mai mult, imi da mai multa siguranta, incredere si o stare de bine pentru ca imi vad familia unita si fericita!
Masa in familie este farte importanta ,imi place sa am la masa pe cei dragi si apropiati mie,adica parintii ,sotul si copiii este un lucru minunat sa ii vezi pe toti in jurul mesei unde bucatele atent facute si decorate cu gust si mare drag… atrag atentia tuturor si cand vezi zambetul de aprobare la tot ce ai realizat conteaza foarte mult,este bucurie mai mare cand vorbesti despre ceea ce ai gatit ,ingredientele folosite ,decorul care te face sa privesti cu atentie felul respectiv si dragostea celor dragi ,este senzational sa simti atata energie in jur si mai ales daca sint apreciate felurile de mancare cu care ii servesti este minunat,masa in familie este importanta pentru mine ca mama,sotie si nora in acelasi timp,sint mandra de ceea ce gatesc si sint apreciata la adevarata mea valoare.
Masa in famile, un obicei mai rar in cazul meu pentru ca cel de sus a vrut ca eu sa fiu departe de ai mei si la randul lor copiii mei traiesc fiecare cu familiile lor destul de departe de mine. Sigur ca de cate ori ne intalnim toti acasa la mine fac mancarea pe care stiu ca o ei apreciaza, chiar daca e mancare traditionala de sarbatori, la aniversari sau pur si simplu un pranz de sambata sau duminica. Eu fiind bihoreanca, sotul meu oltean, am reusit in decursul timpului sa imbin cele doua zone ale tarii destul de diferite din punct de vedere gastronomic, in asa fel incat l-am facut pe sotul meu sa-i placa si supa de gaina cu taietei facuti de mine cu oua de „gaina adevarata”, sa puna smantana la sarmale, sau sa-i placa supa de salata verde facuta ca la mama mea acasa. Eu in schimb am invatat sa fac ciorba olteneasca de culoare foarte rosie de obicei pentru ca ei pun multe „platagele” facute in casa de gospodina, care-i dau gustul acela acrisor atat de bun si friptura care se face mai uscata decat la noi..
Ce sa mai spun despre placintele carora tu le zici „codrenesti”, dar ele sunt facute peste tot in zona Ardealului chiar si a Banatului, eu le fac si cu cartofi (pe care ii condimentez cu ce am prin casa) sau varza acra, care e un deliciu si e pe placul tuturor. Asa ca de cate ori ne intalnim toti sau macar o parte, mesele in familie sunt o adevarata placere pe de o parte pentru cei care savureaza bucatele si bineanteles o rasplata pentru mama care le prepara.
Din pacate pentru mullte familii, luatul mesei impreuna a devenit un obicei uitat…Traim intr-o lume in care timpul parca nu e suficient niciodata, si uitam uneori de „Bucuria gustului”, pe care o putem savura impreuna! Acest lucru se intampla si in familia mea din cand in cand, dar totusi incercam sa ne adunam impreuna in jurul mesei macar pentru luarea cinei. Parca atunci, bunatatile pregatite au un alt gust, sunt mult mai delicioase si mai sanatoase, si iti ofera o buna dispozitie!
Din acest motiv, incerc intotdeauna sa profit din plin de aceste momente atat de importante pentru organismul nostru, sa traiesc la maxim „Bucuria gustului” alaturi de cei dragi!
Pentru mine este foarte importanta masa in familie de aceea aproape toate mesele mele sunt cu familia in pricipal cu sotul si fetita mea iar in fiecare duminica obligatoriu cu toti membrii familiei de la parinti, frati si bunici este atat de placut sa fii in preajma familiei sa pregatesti delicatese si sa fii apreciat de cei din jurul mesei si ca copilasul sa iti spuna „mama papa bun” este un lucru nemaipomenit si imi ridica sufletul de bucurie .
INDIFERENT CE MINCARURI ASEZI PE MASA,ATUNCI CIND ESTI LINGA CEI DRAGI…BUCURIA DE A FI IMPREUNA…DA GUST MINCARII…POFTA BUNA!
Îmi place nespus de mult când ne adunam cu toții, părinții, socrii, cumnati si frații, cei dragi. Mâncarea bine aleasa pentru sărbători, mirosurile imbietoare este o adevarata nebunie si nu mă pot opri din mancat, la cât de bune sunt. Cel mai mult îmi plac povestile la un sprit când lumea este in chefuri in a spune bancuri si tot felul de lucruri amuzante.
ador sa iau masa cu sotul in fiecare zi,dar din pacate el e plecat cu serviciul si mai mult mananc singura, dar cand vine acasa in weekend, ii prepar cu Bucurie tot ce stiu eu ca ii place lui mai mult, duminica ne adunam cu totii ai casei ori afara in gradina, ori la picnic la padure si ma simt ATAT DE FERICITA ,cand ii vad pe toti stransi laolalta si povestind fiecare ce au mai facut
Dintodeauna masa in familie a fost ceva sfant pentru noi,atat acasa cat si la mama soacra sau la mama mea.Bucuria de a sta impreuna la masa si povestile povestite sunt de nepretuit pentru noi.Sarmalutele cu mamaliga si smantana facute de mama mea sunt delicioase si extraordinar de savuroase…..ciorba de burta facuta de soacra mea ne cheama duminica de duminica la ea,sau gratarul facut de tatal meu in curte la el o delicatese!Imi place mai mult cand mergem la masa la parintii mei,ei stau la curte si masa pregatita sub ciresul batran fac bucatele mult mai gustoase,apoi fetitele se pot juca in voie la aer curat.Nimic nu este mai sfant si mai frumos decat sa iei masa cu familia,si trebuie sa profitam din plin atat cat parintii nostri sunt inca in viata,pentru ca apoi o sa ne vina noua randul cand o sa primim la masa proprii copii si nepoteii!
In copilarie nu prea am avut parte de mese in familie, parintii mei fiind divortati. Mereu am simtit lipsa acestor lucruri marunte dar care iti amintesc ca nu esti singur pe lume si iti dau putere sa mergi mai departe. Acum sunt maritata si am 2 copii iar la noi in casa in fiecare weekend sunt obligatorii mesele in familie.
Pentru ca micuta fiind nu prea am avut parte de mese in familie, din cauza programului diferit, am fost intotdeauna impresionata de familiile numeroase, care se reunesc chiar si la sfarsit de saptamana. Pe langa faptul ca mancarea pare mai gustoasa langa un pahar de vorba, e un prilej minunat sa impartasesti asa bucuria gustului cu ceilalti membri ai familiei sau cu prietenii.
Acum am si eu familia mea: eu, tati si Sarah care are 1 an jumate si pe care incercam sa o obisnuim cu mesele in familie. Masa de seara ne reuneste obligatoriu pe toti 3 si eu sunt incantata cand ii vad ca savureaza bucatele pregatite de mine cand Sarah doarme la pranz-e adevarat ca nu mai am timp deocamdata de mancaruri complicate-dar tocmai de asta sunt mandra cand sunt apreciata. Vorbim, ne povestim despre cum ne-a fost ziua, Sarah se plictiseste uneori de noi ;-)) asa ca trebuie sa o mai si distram. Intotdeauna insa masa de seara e o bucurie si un prilej de reunire. Weekend-urile sunt speciale pentru ca suntem de multe ori si cu parintii si da, atunci e cel mai placut moment…suntem cu toti, ne bucuram de mancarea gatita „ca la mama acasa”, nu stiu de ce mancarea e mai savuroasa acolo; noi femeile mai facem schimb de retete, de idei, iar barbatii discuta despre fotbal sau politica, in timp ce Sarah, rasfatata familiei, se plimba din brate in brate!
Bucuria gustului e completa atunci cand o imparti cu cei dragi!
Articolul dvs.ma duce cu gindul la anii copilariei,cind stateam toti in jurul unei masute asezata pe mijlocul patului.Eram cinci copii si cu parintii sapte.Fiecare dintre noi ajutam la asezatul mesei si apoi toti ne asezam in jurul ei si indiferent ce era in castron,ne grabeam sa infulecam cit mai repede sa nu raminem cumva flaminzi.Cu toate ca mama facea multa mincare sa ne ajunga.Dar probabil faptul ca eram multi,ne placea sa ne indemnam si sa ne simtim bine.Astazi la mine in familie se intimpla la fel.Nu putem sa manincam unul fara celelalt.Si ce bucurie pe noi cind ne stringem acasa in jurul mesei.Simtim ca suntem o adevarata familie si uneori imi las sa curga o lacrima de aducere aminte la anii trecuti,la parinti si fratii mei!
Masa in familie este in primul rand un prilej de intalnire a tuturor membrilor familiei, incepand cu bunicii, parintii, fratii, surorile lista putand fi extinsa pana la unchi, matusi, veri, etc. Orice intalnire de familie este un moment de bucurie, de regasire, de a povesti si de a afla prin viu grai noutati si pareri.
Inainte de toate, consider ca masa in familie presupune dialog si implicare.
Pregatirea mesei este ca un ritual in care fiecare contribuie cu ceva, intreaga activitata fiind coordonata de mama. Spre deosebire de masa luata la restaurant, unde fiecare poate comanda ce doreste, meniul mesei in familie este intodeauna un consens acceptat de toti.
Trecand la gusturile si aromele mancarurilor gatite de mama, acestea ma transpun, pe mine personal, in perioada copilariei, in special a vacantelor, cad nu aveam alta grija decat joaca, facandu-ma sa ma simt foarte fericit.
Pentru mine mancarea facuta in casa este o adevarata bucurie. Si mai ales atunci cand imi pregatesc ceva ce imi aminteste de copilarie. Chiar ieri am pregatit o paine de casa care-mi aminteste de mirosul din bucataria mamei :) va recomand s-o incercati.
De cand ma stiu, mesele de duminica, in casa bunicilor, au fost un ritual la care participam cu mare drag. Copiii, nepotii, stranepotii – cu totii eram prezenti la pranz sa savuram delicioasele mancaruri ale bunicii facute cu ingrediente banale, dar care aveau o aroma si un gust de parca le simt si acum. La nimeni nu am mai mancat vreodata un delicios ostropel de pui, o ciorba de stevie sau o minune de placinta cu branza asa cum numai bunica stia sa faca. Imi e dor de acele vremuri, fiindca firul intalnirilor s-a rupt treptat, odata cu moartea bunicilor. Ce dor imi e de mirosul din bucataria bunicii! As da orice sa mai am bucuria de a ne regasi cu totii in jurul mesei imbelsugate!
Luatul mesei impreuna cu familia mea nu este o traditie uitata undeva prin cotloanele copilariei, ea persista mereu la noi. Ce imi place cel mai mult si mai mult este ca usa comunicarii este mereu deschisa iar o comunicare buna duce la armonie si pace in famlie. Am citit odata un articol care spunea ca mesele in familie te fac mai sanatos, de ce? Pentru ca cei care iau masa impreuna regulat consuma o cantitate mai mare de vitamine si minerale. Copii care iau masa alaturi de parinti mananca mai multe fructe si legume decat cei din familile care nu obisnuiesc sa ia masa impreuna. Este bine sa faci cat mai multe lucruri impreuna cu familia ta. Impartind ideile si fiind prezenta trup si suflet in viata celor dragi, iti este mai usor sa ai familie unita, in care comunicara si intelegerea sunt de baza. Din acest motiv, beneficiile unei mese in familie isi vor face simtite prezenta nu doar la ora mesei, ci mult timp de la incheierea ei si spalarea vaselor. Astfel, alege sa scoti aceasta traditie de pe lista celor pe cale de disparitie si sa o pui inapoi pe lista de prioritati.
Fara-dar-si-poate mesele in familie sunt foarte importante,iar bucatele sunt mult mai savuroase cand sunt facute cu dragoste si impartite cu cei dragi.In familia mea orice sarbatoare,zi de nastere se petrece in familie,in jurul mesei pline de bunatati,glumind si depanand amintiri.
Zi de zi suntem pe fuga, ba la munca, ba la sala, ba in parc cu copilul, oriunde, insa numai cu familia nu. Traim si in zone diferite de aceea este de inteles. Lucram la ore diferite, ne trezim la ore diferite, suntem diferiti si cred ca e minunat acest lucru. Insa masa de duminica, la pranz, o luam impreuna cu familia, la parinti acasa, unde mama incerca sa ne readuca bucuria gustului de cand eram copii. Ne suna de vineri si ne intreaba: ” ce vreti sa va gatesc in acest weekend?” Si noi alegem mancaruri, prajituri cu gust de bucurie, de copilarie. E minunat, cand intram duminica in casa mirosul imbietor ne scoate un mare zambet pe fata si spunem sarut mana mama, sarut mana tata, multumesc mama pentru tot ce faci acolo in bucatarie! Si ei se bucura cand ne vad, cand ne aud, se bucura enorm, si uneori isi ascund lacrimile insa noi le zarim si pe infundate plecam la baie sa ne revenim. Masa incepe cu ciorbita, fie de pui, fie de vita, continua cu felul doi, tocanita cu carne sau sarmalute sau peste cu garnitura si se termina cu un desert magnific care ne readuce bucurie gustului copilariei: fie ca este vorba de cornulete cu osanza cu rahat sau alta umplutura, fie ca e vorba de prajitura cu foi coapte pe dosul tavii, sau negresa, sau cuibul de viespi sau multe alte delicioase prajituri cu totii plecam cu bateriile incarcate, mai veseli, mai fericiti, mai increzatori si cu gandul la o noua masa pe saptamana viitoare. Bineinteles ca la plecare golim tavile de pe masa ca sa avem provizii in zilele urmatoare:) Masa in familie iti ofera si sanatate fizica si psihica, te hranest si la interior si la exterior, de aceea e bine sa pastram legaturile cu cei dragi noua si sa le multumim cu fiecare ocazie pentru tot ce fac pentru noi.
Frumos articolul intradevar atunci cand l-am citit gandul meu a fugit departe la copilarie la acele zile cand ne duceam la bunici si ne asezam cu toti la masa de sub nuc unde fiecare isi avea locul lui si strachina lui si venea bunica cu mamaliguta aburind si toate bunatatile pe care ea le facea cu mare drag pentru noi rea o adevarata incantare si o adevarata bucurie,pacat ca acele vremuri au trecut si acum suntem mereu pe fuga.
„Mami, hai mai bine sa gatim amandoua, asa punem si mai multa dragoste in bucate”.
Asa mi-a zis fiica mea cand avea 9 ani. Mesele in familie sunt un stimulent al comunicarii, al creativitatii si al dezvoltarii relatiei copil-parinte. Cea mai interesanta parte din mesele in familie, este faptul ca se pot schimba idei si de a afla „ce se mai intampla” in viata fiecarui membru al familiei. Este o buna ocazie ca mama si tata sa stabileasca si sa discute cu copiii lor cateva reguli si, mai ales, sa fie un bun model ei insisi. Nu uitati: conteaza atat frecventa acestor ’’intalniri’’ cu copilul vostru, dar, mai ales, calitatea timpului petrecut impreuna. Gatitul este o arta in adevaratul sens al cuvantului. Daca mai adaugam si faptul ca iubim sa gatim, mai ales alaturi de cei dragi, putem afirma ca vom reusi sa punem pe picioare o traditie: masa in familie.
Masa in familie este o traditie si mi aduce aminte de cand eram mica si ne adunam toti la masa sieram foarte fericiti.Acum pastram acceasi traditie mancam toti 3 la masa niciodata nu mi las puiul sa manance fara noi sa nu se simta singur.Gatesc cu drag pt familia mea ,parinti .,frati ,prieteni si mi creste inima cand imi lauda mancarea si aspectul mesei.E foarte frumos sa iei masa in familie si sa fie mancare buna sa o savurezi cu drag.Sper sa am noroc sa castig de data asta pentru ca adoram produsele Hochland si nu lipsesc de la masa noastra …Felicitari pentru ca ne faceti zilele senine si mai frumoase!!!!!!
Ce mult ma bucur sa citesc acum aceste rinduri, pe care le-am gindit cindva foarte intens desi nimeni nu-mi vorbise despre asta. Tin minte ca la un moment dat m-am intrebat de ce tin minte anumite momente foarte si foarte placute, momente in care imi aminteam cit de gustos am mincat atunci, in acele circumstante. Apoi, mi-a aparut un fir de indoiala, ori, nu stiu cum sa-i zic, in care am inceput sa analizez: imi placuse atit de mult ce am mincat atunci, sau mi-a placut ca eram cu anumiti oameni la acea masa. Ca sa inteleg mai bine, am analizat si alte momente, cind desi eram cu aceeasi oameni, mincarea fiind mai putin gustoasa, nu avea acelasi farmec in trairile si memoria mea.
„Unul din acele momente speciale si trairi de poveste a fost anul acesta, am fost in Sinaia, la 2000 m, un restaurant pe care cu siguranta foarte multi il cunosc, totul era din lemn masiv, intr-o stare mai bruta, desi afara foarte frig, caldura si atmosfera localului, imi cuprinsesera obrajii cu o roseata neobisnuita, mainile mele care traditional sunt foarte reci, erau calde si fericite si ele…. niste haine ciobanesti din piei de oaie, masive si impunatoare in acea atmosfera…. niste caini mari ciobanesti care isi gudurau cozile la fiecare incercare de a le acorda atentie…. toate astea erau frumoase, erau minunate si apoi, povestea a culminat cu o mincare delicioasa si un vin fiert cu scortisoara-un oximoron, dulce si acru in acelasi timp! Prietenii cu care eram aici, au fost mai rezistenti la frig si s-au plimbat mai mult decat mine pe vijelia de pe munte, au intrat apoi si dupa o scurta cautare cu privirea, m-au gasit lipita de o masuta la geam, de sub care venea aer cald probabil de la un calorifer….. atit de placut, cu okii pierduti in cerul albastru si in ginduri nemarginite, dupa citeva inghitituri de vin fiert, mamaliguta si ce mai era pe acolo, eram atit de fericita, era foarte fericita, nespus de fericita! ” Apoi, peste un timp, gindurile mele le-am prins fugind catre acel moment, sa fi fost atit de gustos? sa fi fost oamenii care ma inconjurau de vina? sa fi fost atmosfera localului, cainii si hainele ciobanesti? no no!!! am inteles, toate sunt indispensabile pentru acel intreg necesar de fiecare data, nu-mi imaginez mamaliguta fara zimbetul oamenilor dragi care erau acolo cu mine, nu-mi imaginez muntele fara cainii ciobanesti si vinul fiert… etc. etc. Asta am concluzionat, mincarea e delicioasa daca e gatita cu mult suflet, iti zimbeste cu drag cineva drag in timp ce savurati bucatele, aiatitea lucruri placute care te stimuleaza mai intii de toate la nivel vizual…. cred ca fara aceste „condimente” nu mi-as aminti acea mica povestioara in care am fost atit de fericita.
Multumesc pentru spatiul acordat aici, eu tot gatesc cu multa placere si ceea ce face Adi imi este foarte aproape de sufletul meu! O zi cit mai buna!
Masa in familie…o adevarata aventura.Nici nu ma asez bine la masa ca tati imediat se trezeste ca am uitat sa-i aduc sarea,sau smanatana sau branza ca nu poate manca fara astea.Apoi fetita de 2 anisori care vrea sa pape singurica si isi baga manutele peste tot ,sa guste,tati o cearta ca nu-i frumos,eu arbitru intre ei,fetita se supara,tati se supara…eu sa-i impac,cea mica mai papa,ii mai dau si eu cate o lingurita,ea cand vrea,cand nu vrea…un camp de razboi ….
In familia mea, cea in care m-am nascut, nu exista acest obicei, desi eram foarte multi. Mancam impreuna doar de Pasti si de Craciun si lucrul asta imi placea foarte mult. Cand l-am cunoscut pe sotul meu, unul din lucrurile care m-au impresionat la familia lui era, ca intotdeauna, in fiecare seara, mancau impreuna la aceeasi masa. Dupa ce ne-am casatorit, sotul meu a adus acest obicei la noi in familie. Pentru mine e lucrul cel mai placut sa iau masa seara cu sotul meu. Si chiar daca uneori nu imi este foame, el ma roaga sa stau langa el, sa nu manance singur, sa fim impreuna. Si imi spune ca asta a asteptat toata ziua, sa vina seara sa stea impreuna cu mine la masa. De multe ori, daca mai intarzie, prefer sa astept, sa-mi fie foame, decat sa mananc fara el.
Ador sa merg acasa la parintii mei sau la socri si sa ne adunam toti sa luam masa impreuna si sa povestim fiecare ce am mai facut.Asa am fost obinuita la mine in familie sa mancam toti impreuna si asa am facut la mine in familie, tot timpul il astept pe sotul meu sa mancam impreuna si sa povestim ce ma facut fiecare la munca, de multe ori stau flamanda si il astept iar el ma cearta.
mmmmmm,ce bucurie cand ma duc la mama acasa in weekend,ma asteapta cu masa plina cu de toate ,ne strangem cu totii la puiul fript cu mujdei si mamaliga si un pahar de vin rosu si o prajitura delicioasa,ador sa vina weekendul
De unde vine bucuria gustului?
Din dorinta de a-i vedea pe cei de alaturi fericiti !
Imi place sa gatesc pentru familia mea iar atunci cand ne intalnim cu totii la masa , nici nu mai trebuie sa mananc ceva , ma satur doar privindu-i cum devoreaza cu o placere extraordinara ,tot ce le gatesc .Imi place sa-i uimesc de fiecare data ,si de aceea aduc mereu ceva nou intr-o reteta .
Masa in familie este masa unde tot ce mananci are gust ,este masa care contine cele mai bune mancaruri ,indiferent de ceea ce se afla pe masa .
Cand ne adunam cu totii la masa ,chiar si o data in zi ,atunci imi dau seama ca in afara de tot ceea ce am realizat in toti acesti ani ,am parte de cea mai mare realizare si anume FAMILIA .Ne adunam , chiar si doar o data in zi , la masa , mancam si povestim si radem cu totii .
Mmmmm,numai cand ma gandesc,ca dupa o zi obositoare de munca ajungand acasa,sotul ma asteapta cu masa calda si gustoasa surprinzandu-ma tot mai mult cu diferite gustari dintre care nelipsita branzica topita cu mamaliguta calda…..mmm,o nebunie!
Inca de mici copii mama ne spunea ca masa in familie e lucru sfant pentru ca in familie bucuria gustului e mare.
In zilele noastre incarcate timpul nu ne mai permite atat de mult sa fim alaturi de familie nici macar la masa.de aceea atunci cand prind momentul profit de ocazie si fac tot posibilul sa-i adun pe toti la o mica gustare in familie,unde mai putem schimba parari.Si ca orice om cand isi are familia alaturi,sunt extrem de fericit si ma simt total implinit.
Bucuria gustului vine din adancul sufletului…Bucuria sufletului nu poate fi mai frumoasa decat acceea de a lua masa in familie. Pentru mine aceste momente sunt cu adevarat importante…Stiu sa ma bucur mereu de ele…Ce poate fi mai frumos decat atunci cand dupa o zi de stres si agitatie, cineva drag ma astepata sa luam masa impreuna, uit de toata grija de peste zi. Orice mancare gatita sau nu mi se pare un dar de la Dumnezeu.Ce sa mai vorbesc de rafinatele branzeturi care imi rasfata toate poftele?Sunt cu adevarat savuroase…Daca punem si putina bucurie, parca mancarea are un alt gust!!!
Eu de cand ma stiu mi-am dorit o familie numeroasa, sa ne strangem toti in jurul mesei si sa palavragim in timp ce savuram bucatele. Din pacate rareori ne strangem cu toti, fiecare a plecat pe drumul lui, imi vad surorile mult mai rar decat mi-as dori si atunci pe fuga..dar de sarbatori ne strangem cu mic si mare si este minunat, astfel de zile as trai mereu si mereu fara sa ma satur niciodata!
pentru toata familia,mama,tata,frati,cumnati,matusi,unchi,nepoti,bunici familia completa de obicei este duminca cand ne adunam cu totii si este duminica familiala.alaturi de cei dargi te simti fericit si implinit.
de cand ma stiu in familia mea de mic copil am obisnuit sa luam masa impreuna,mama nu ne lasa sa mancam separat fiecare cand ii era foame, stateam cu toti la masa si vorbeam despre ce s-a petrecut in ziua respectiva,radeam spuneam,uneori ne certa,dar intotdeauna ne pregatea desertul favorit fiecaruia in cate o zi.Acum acelasi lucru il fac si cu sotia,dimineata luam micul dejun si povestim ce trebui sa facem in ziua respectiva,apoi la cina povetim ce am realizat,este frumos sa ai o familie unita.o data pe saptamana merge ba la parintii mei,ba la parintii ei si luam masa in familie.acolo ne strangem mai multi,vin si cumnatii si fratii,este o atmosfera de parca in fiecare duminica e Craciunul.
La noi in familie este obiceiul ca in fiecare seara sa ne strangem toti la masa, sa degustam bunatatile facute de sotia mea peste zi, sa bem un paharel impreuna pe fondul sonor al unei melodii linistite si sa ne relaxam.
Masa frumos aranjata, bunatati care te imbie cu mirosul si gustul lor apetisant de la aperitiv pana la desert (recunosc ca sunt un gurmand), bucuria de a fi toti patru la masa si laudele pe care le primeste sotia de la noi ceilalti, ma fac sa ma simt cel mai fericit barbat, sot si tata.
Iar in zile de sarbatoare, eheee, atunci sa vezi festin! Mancaruri pe care le facea soacra mea si erau apreciate de socrul meu, acum sunt pregatite cu multa dragoste si bucurie de sotia mea, iar noi, impreuna cu cuscrii suntem serviti ca niste printisori. Atmosfera destinsa, plina de veselie si implinire ne face sa prelungim senzatia pana tarziu in noapte, alaturi de glumele si bancurile spuse cu mult sarm de baiatul nostru.
Ne simtim bine, stam la o masa plina cu bucate alese, suntem rasfatati unii de altii, suntem impreuna, suntem fericiti !!!, mai ales ca are cine sa ne faca toate poftele :))
Masa in familie pentru mine este sfanta , obisnuim ca la fiecare sfarsit de saptamana sa ne strangem la masa toata familia , suntem multi , parinti , socri , frati , cumnate , ma simt foarte bine cand vad ca toti cei apropiati mie sunt alaturi de mine , este o atmosfera de nedescris , imi place sa gatesc totul din suflet , si absolut totul pregatesc impreuna cu sotul , ne bucuram atunci cand vedem cu cata pofta mananca ceilalti din bunatatile nostre , bucuria vine din adancul sufletului , suntem o familie unita si asta este cel mai frumos . Gatesc din doua in doua zile , si imi place sa gatesc gustos si sanatos.
El e un…muzician desavarsit! Cunoaste pe de rost sute de partituri, pe unele le-ar putea interpreta chiar cu ochii inchisi, pe altele nu le-a interpretat niciodata, dar sunt sigura de faptul ca i-ar iesi excelent de „la prima citire”, iar pe majoritatea dintre ele „le-am ascultat”, muta de uimire si vibrand de placere.El, acest interpret innascut, stie sa cante la instumente ca si cum s-ar fi nascut odata cu ele, ca si cum ar fi venit pe lume insotit de aceste obiecte minunate. Clapele lui, din care sunetele ies ca si cum ai deschide o cutie in care ai adunat vreme indelungata vise si asteptari, sunt ochiurile unui aragaz exceptional pe care l-a achizitionat din dorinta de a-si alinta cat mai mult posibil interpretarile. Corzile lui, din care ies atatea sunete neasteptate sunt feluritele cutite, toporisti, vase ceramice, tavi, tepuse pentru gratar si alte minunatii pe care le scoate precum un magician din joben. Notele lui muzicale sunt pastrate cu grija, in fel si fel de borcanele, mai mici sau mai mari, in care isi inchide, in functie de anotimp, multitudinea de plante lasate sa creasca de Dumnezeu pe pamant…cutii colorate si pline de vise de peste an, in care asteapta rabdatoare ierburile lasate la uscat peste toamna si care au fost tocate cu grija si asezate precum niste soldatei gata oricand sa intre intr-o lupta dreapta.
Ei bine… acest virtuos al clapelor aragazului, al corzilor ciupite molcom prin rasfiratul degetelor din care presoara arome de leustean, acest iubitor al notelor mirosind a aburi de trufe, este barbatul pe care-l iubesc. M-am indragostit de el… sau de felul in care stie sa gateasca… sau poate ca l-am iubit fara sa stiu ce minunatii stie sa scoata din aproape nimic… poate nici nu mai conteaza!
Ceea ce stiu foarte sigur acum este faptul ca, la fel cum un ucenic care isi urmareste maestrul incercand sa-i fure meseria, asa si eu, cu o ustensila de curatat legumele in mana, imi urmaresc maestrul al carui „discipol” sunt, subjugata de maiestria cu care invarte in aer arcusul-lingura de lemn, incercand sa adulmece mirosurile care se ingramadesc sa iasa din oala ce danseaza pe poanetele de foc cu limbi albastre. Nu cred ca m-as satura vreodata sa-l privesc si sa-i savurez simfoniile pe care le interpreteaza: minunatele cirobe cu arome numai de el stiute, extraordinarele fripturi la cuptor ce stau cuminti ascultandu-l pe paturi de legume proaspete, mirobolantele sarmalute in frunza de vita, niste fete simple, de la tara, asezate cuminti una langa alta, in oala magica de lut, maiestuoasele sosuri care imi gadila de fiecare data simturile intr-un fel diferit, la fel cum nu m-as satura niciodata sa-i savurez micile uverturi alcatuite din aproape nimic: mancaruri de fasole, cascavaluri la capac, ochiuri taranesti, ciuperci trase in unt, muschiuleti de vita gatiti rapid si cate si mai cate. Apoteotic si intrecand orice fel de cantare pe care o scoate din maneca, la fel ca pe ultimul as la un joc de carti, apare din cuptorul minune o magistrala opera de arta: o placinta cu branza pe care nu ma mai satur s-o privesc, s-o adulmec, sa incerc sa-i inteleg secretul si maretia gustului.
Nu, n-o sa pot fi niciodata ca el: sa nu aud nimic in jur atunci cand sunt cu instrumentele in fata… sa alerg de la un capat la celalalt al pianului-aragaz, ca un cantaret care, subjugat de maretia clapelor nu se poate dezlipi de ele, decat cand partitura s-a terminat si chiar si atunci, isi odihneste degetele lungi si osoase tot pe clape… nu, n-o sa pot sa manuiesc cu atata maiestrie nici lingura de lemn, nici cutitul sub care toate legumele pe care el le taie se aseaza atat de cuminti si atat de ordonate, nici macar n-o sa pot amesteca cu atata maiestuozitate intr-o mamaliguta aurie, ca un fel de descantec tainic si neauzit de urechile muritorilor de rand.
Dar…stiu ca o sa pot ramane vesnic cea care se va bucura de toate aceste minunatii, de clipele magice si de aromele unice pe care doar el le poate scoate din arcusul pe care cu a
Persoana care ma uimeste si ma incanta cu talentul sau culinar a devenit intre timp sotul meu…doar de doua zile…ne-am unit destinele in fata lui Dumnezeu. In biserica a pecetluit juramantul nostru de iubire cu un sarut…doar eu i-am simtit aroma de piper verde si cimbru proaspat. Suntem asadar o familie, gateste unori doar pentru noi doi, alteori pentru o casa intreaga de invitati…pune, de ficare data, aceeasi pasiune in arta aceasta…indiferent daca pe aragaz danseaza o mica olicioara sau acesta este impovarat de greutate a 4 gavanoase pline de taine ascunse.
Eu sunt norocoasa. Priceperea parintilor mei intr-ale bucatariei e recunoscuta, apreciata si laudata si de prietenii nostri (ai mei si ai iubitului meu) si de ai lor (ai parintilor) de cate ori vin la masa. In cazul meu ‘ca la mama acasa’ e de doua ori mai bun! 1. Pentru ca am crescut cu mancarea gatita de ai mei si 2. pentru ca mama si tata chiar fac niste mancaruri simple, extrem de gustoase si de care nu te poti satura sau plictisi.
Ce face mama: supe (pentru tata ca el e banatean si nu se prea impaca bine cu acriturile), ciorbe (pentru mine ca eu sunt numa’ pe jumatate banateanca si si aia nereusita; toti care i-au gustat ciorbele au spus ca nu au mancat altele mai gustoase, si e vorba de oameni din diferite zone ale tarii, crescuti cu felurite preferinte si gusturi), sarmale (tot pentru mine), placinte tip pizza – mama le zice pizza, tata le zice placinte, eu le mananc :), crempita (cremes), strudel cu dovleac sau mar si muuulte altele. De toate incat se ne satisfaca pe toti. Nu suntem mofturosi, doar mancaciosi. Eu mai ales, ca seaman pe tata. :)
Tata se ocupa de orice e neobisnuit, nou, extravagant. Lui i se face pofta prea usor. Si cum vede si aude multe retete noi si alte moduri de a combina si gati mancarurile, foarte des e tentat sa puna in practica noile invataminte. Eu il sustin! Mama mai putin. Ea e mai conservatoare. :)
Ii iubesc pe amandoi, sunt foarte mandra de ei, si foarte recunoscatoare pentru felul cum m-au crescut si pentru tot ce m-au invatat.
Sanatate!
masa in familie? un lucru pe care il apreciez abia acum cand mi-am format si eu o familie la randul meu… la varsta de 20 de ani am plecat pe drumul meu, la o scoala departe de casa, departe de obiceiurile maramuresene de mancat si vorbit.
in timpul scolii l-am intalnit pe sotul meu, care provine din Moldova, alt loc cu mese imbelsugate, dar diferite de ceea ce gustam eu acasa. asa ca eu,maramureseanca,m-am mutat la Galati, unde am incercat sa convertesc noua familie la gusturile din Maramu, insa m-au convertit ei la cele moldovenesti: sarmalute in foi de vita, bors de gaina, placinte cu branza care inseamna cu totul altceva decat „acasa” in Ardeal.
la inceput nu prea erau pe gustul meu bucatele( ciorba cam acra), insa acum e neobisnuit gustul ciorbei de la mama, ca e cam dulce, cum zice sotul:) totusi, am ramas fidela placintelor crete cu branza si marar( familia sotului n-a gustat niciodata) asa ca trebuie sa gatesc eu pentru a lauda mancarea „ca la mama acasa” si meleagurile copilariei.
desi am plecat de vreo 7 ani de la mama, mesele in familie sunt sfinte si acum, ca si atunci, cand duminica veneam de la biserica, iar parintii puneau masa: felul 1- supa de gaina cu taitei de casa, felul 2- o fripturica sau sarmale in foi de varza si bineinteles cremesul de la desert, doar ca in prezent parintii sotului pun masa si gustam din borsul de gaina, rasol sau sarmalute in foi de vita, si cremsnit.
pana la urma nu conteaza diferentele, ci conteaza ca suntem impreuna, ne intelegem bine si suntem fericiti! indiferent ce mancam:)
bucuria gustului ? hmmm ,cum vine asta ? era mai bine ,bucuria gustului gustos :) ,zic eu …o masa in familie este si bucuroasa si gustoasa .imi plac mesele in familie ,mesele de vara ,afara in curte ,cand adie vantul ,iar din bucataria de vara vin mirosuri de numa -numa ! imi aduc aminte de bunica care facea o varza cu ciolan de te lingeai pe degete , invartea mamaliga cu o mana iar cu cealalta arunca dupa mine cu stergarul …imi amintesc cum asezam masa cu farfurii ,cu pahare ,cu sticla de visinata :) …imi amintesc …
masa in familie are farmecul ei care iti satura sufletul ,iti bucura inima … iremediabil …
Importanta si bucuria mesei in familie, le constientizez abia acum, cand nu le mai am…si asta pentru ca stau cu socrii mei care nu iau niciodata masa in familie, mananca pe rand. din diverse motive, nu mi-am obisnuit fetita sa manance la masa cu noi, iar acum ea nu suporta sa ne vada pe toti la masa. iar eu nu fac decat sa-mi aimtesc de zilele in care eram la parintii mei acasa, cand ne inghesuiam toti in jurul mesei, care mai de care, ne dadeam coate, si furam mancarea din farfuria vecinului, imi amintesc mirosul supitei calde si al mamaligii aburinde pe masa, imi amintesc bucuria pe care o simteam cand o ajutam pe mama sa puna masa cand ne asezam la masa cu totii si era asa o fericire ca se auzea…ca un zumzet. si nu conta ce aveam pe masa, eram sanatosi si fericiti! acum mai mananc la masa cu sotul meu cand il prind pe-acasa…dar….si-n fiecare zi, si-n fiecare seara, ma rog la Bunul Dumnezeu sa reusim sa ne luam si noi o casuta, si atunci, promit ca voi reinvia „bucuria de a sta la masa” !
Cand eram mici faceam des mese in familie. Eram o familie numeroasa:tata avea 3 frati, si eram 7 verisori. La orice onomastica ne strangeam cu totii. Noi faceam cu mama niste prajituri foarte bune, statem pana pe la 12 seara preparandu-le. Aveam mai multe prajituri preferate: televizor( o prajitura cu doua foi crocante, intre care este un blat pufos de cacao, insiropat si unite prin crema), fursecuri cu bezea puse pe biscuite pacut in casa si unite cu o crema de unt si cacao, prajitura cu foi din miere de albine si crema de lapte cu gris, tort de bezea, tort de ananas. Era un deliciu. Mai facea mama niste stavride marinat …super gustos si aromat si bine facut. Iar noi copiii aveam ocazia sa ne jucam, sa stam de vorba. Dar acele vremuri au trecut, noi am crescut si timpul nu ne mai permite sa ne intalnim asa des.
Acum cel mai bine ne simtim impreuna cu copiii nostri la gratar. Plecam cu tot arsenalul: gratar, carbuni, carne de pui, kaiser de porc, ciupercute, peste, paine felii pt prajit la final, salata de varza, mustar, plus farfurii , castron cu capac, furculite. Ne asezam locul pe malul ghiolului si ne punem pe treaba. Intre timp jucam si un fotbal pe iarba. Dupa ce mancam bine(asa ii sta bine romanului) mergem si ne facem siesta pe plaja. O plimbare buna este un final de zi nemaipomenit.
Toate cele bune.
Pentru mine si cei patru copii ai mei fiecare masa este o masa in familie. Rar se intampla sa nu fim impreuna atunci cand mancam. Si chiar daca uneori este doar o banala ciorba de cartofi cu muuulta smantana, mananca cu pofta, rad, glumesc, povestesc tot ce s-a mai intamplat la scoala iar la sfarsit spun „Multumesc pentru masa, a fost delicios”. Le pregatesc si feluri noi de mancare dar, in general, fac ceea ce stiu ca le place. Satisfactia care li se citeste pe chip este precum cea a unor pisoi care tocmai au devorat o oala cu smantana. Pentru mine este cea mai mare bucurie. Imi doresc din tot sufletul ca aceste momente sa nu se piarda atunci cand vor creste si fiecare isi va urma destinul.
Pentru o clipa m-am transpus in trecut , in zilele copilariei am retrait acele momente.
Tata taia lemne de cu zori, mama facea focul la plita si punea painea la dospit, iar noi ne trezeam intotdeauna in miros de paine calda si dadeam fuga la plita sa vedem ce se ascunde in oalele aburinde.
Mmm, o delicioasa ciorbita de pui cu taitei, o tocanita de vitel, paine calda in cuptor care deja ne gadila simturile cu mirosul ei si intotdeauna incropea si ceva dulce .Nu stiu unde gasea timpul si energia sa le faca pe toate.
Odata mancarea terminata urma un adevarat ritual: tata intra cu bratul plin de lemne , mai baga un brat in soba, apoi se spala pe maini si ne puteam aseza la masa. Mama rupea painica aburinda si ne-o impartea frateste apoi ne umplea blidele cu mancare. Tata spunea tatal nostru si apoi mancam. Doamne ce gusturi, ce arome, nu stiu ce vrajitorii facea mama ca intotdeauna mancarea ei era cea mai grozava.
Imi amintesc mereu cu mare drag de placinta ei munteneasca cu branza proaspata d evaci si muuulte stafide. Placinta caramida ii spuneam noi copiii. Am facut-o de multe ori de-atunci dar niciodata nu a fost atat de buna ca cea a mamei.
Au trecut multi ani de-atunci , am crescut m-am casatorit, mi-am intemeiat o familie.Din pacate reusim doar in weekend-uri si la sarbatori sa luam masa cu intreaga familie , caci secolul vitezei si-a pus amprenta si asupra acestui obicei. De cele mai multe ori mancam pe fuga cate o gustare ,Si e pacat ca in timp incet incet adevaratele valori se pierd iar bucuria gustului isi pierde din valoare
Bucuria gustului ,momentele petrecute in familie au o mare importanta pentu mine din clipa in care au aparut copii.Masa in familie este intotdeauna delicioasa.Cea mai buna atunci cand si bb mic mesteca la o lingurita ,cand sora lui il ajuta si i da sa pape.Atunci cand suntem imreuna si povestim fiecare ce am facut peste zi.Bucuria gustului poate fi numita si familia.Cand ne strangem in jurul mesei nu conteaza ce avem pe masa .Important este sa fim impreuna .Secolul in care traim ne-a facut sa uitam de importanta momentelor in familie,a unui film vazut impreuna,a unei mese calde servita in taina ,in liniste. Cred ca ar trebui incurajate mesele in familie,clipe banale ar putea sune unii dar care ne ajuta sa ne aropiem uni de alti ,ajutam copii in educatia lor.I invatam sa constientizeze familia,increderea ,respectul .
Mesele luate in familie sunt intotdeauna prilej de bucurie si impartasire cu cei dragi. Uneori nici nu are importanta mancarea in sine ci bucuria revederii si comuniunii. Cand eram mica masa noastra era un amalgam de bunatati inspirate din bucataria romaneasca, ma refer aici la cea bucovineana a mamei mele, bucataria maramureseana (m-am nascut in Baia Mare) si bucataria evreiasca a tatalui meu. Asa ca eram fascinata mereu de ceea ce aveam in fata ochilor. Azi sunt o sotie si o mama fericita, implinita si mereu gata sa le pregatesc cu mare drag sotului si celor doi baieti mancarurile dar mai ales dulciurile preferate. Incercam sa ducem mai departe traditia de a fi impreuna la masa, de a le transmite si baietilor retetele bunicilor si ale noastre pentru a nu se pierde odata cu plecarea lor din casa parinteasca.
Un sat de campie, la inceputul pustei, cu castani inalti si umbrosi in jurul clopotnitelor…cand ma gandesc la masa in familie, prima data imi vine in minte zama de gaina, fiarta la foc domol, galbena, limpede si frumoasa, cu taitei de casa si din care se desprinde o mireasma dumnezeiasca…la ea imi zboara gandul prima data cand ma gandesc la mese si reuniuni in familie. Simbolul perfect, chintesenta mesei in familie.
Apoi sosesc, pe firul memoriei, alte amintiri, bucate cu nume demult uitate. Zama de selata, buna si calda, si rece, zama de pasula verde cu ai si smantana, zama de visine, zama de paradaici…sabagulere cu croampe…curichi de cucurbata…macaroane cu griz…pasula uscata cu soric si ceapa frecata cu oloi si otet…aluat stors…snitele (duminicile)…varzare (placinte umplute cu branza de oaie si „buruieni”- loboda, cozi de ceapa verde si marar)…friptura de gaina crescuta in ograda, putin mai tare decat cea de cumparat, dar atat de gustoasa! Toate un gust diferit de cele de aiurea, si apa are un alt gust, si aerul miroase altfel, ca niciunde altundeva. Si poate, mai ales, pestii tavaliti prin faina si fripti in oloi pe care ii prindea unchiul Petre din Cris.
Nu era vara in care unchiul sa nu vina cateva luni „in vacanta” (desi era pensionar, lucra si acum, pentru Casa Pensionarilor din Arad). Desi pe Cris era plin de braconieri, care nu se sfiau sa pescuiasca „cu plasa”- metoda barbara, care a dus la depopularea Crisului de pesti- unchiul avea permisul de pescuit achitat la zi. In fiecare dimineata, cu unditele in spinare, mergea cu bicicleta pana la malul Crisului, drum de vreo 6 km, iar dupa-amiaza revenea cu capturi mai bogate sau mai modeste…seara isi alinia toate instrumentele de pescuit, mai dregea vreo pluta sau vreun fir rupt. Sau mergea la sapat in cautare de rame. Dar ceea ce imi placea indeosebi la unchiul era faptul ca era un povestitor innascut, si mesele in familie se prelungeau mereu, sub umbra stufoasa a nucului din curte. Cu totii ascultam povestile unchiului. Si avea ce povesti. Despre cum venisera o data, demult, cand era el copil de scoala, jandarmii unguri calari, vrand sa il omoare pe invatator, si despre cum scapase invatatorul ascunzandu-se in hornul scolii. Despre cum il trimisese tatal lui, cand era mai marisor, sa invete meserie, la Oradea, la Scoala de Arte si Meserii, de unde a iesit cu calificarea de tamplar. Despre perioada interbelica, cand lucra la Bucuresti, fiind maistru tamplar la atelierele Grivita. Despre carciumile de la margine de Bucuresti din vremea aceea. Eu ascultam fascinata, rontaind lipusi (obleti) prajiti, preferatii mei. Mesele se terminau intotdeauna cu nelipsita „lebenita” scoasa din fantana, de la rece. Intr-adevar, era un tamplar foarte bun unchiul. Marturie stateau scaunele, mesele, podelele, chiar si ferestrele „coptoristei”, toate facute de el, imbinate impecabil, de mana de meserias care cunoaste meserie…
M-am intins prea mult la postarea asta, am vrut sa povestesc si despre mama si cum face ea cea mai buna mancare din lume, dar iata ca, in loc de asta, am dezgropat amintiri vechi. Cu bine.
Dintr-odata,amintirile dau navala: curtea bunicilor…un sat din inima Olteniei…dimineti asurzitoare de carduri de gaste…tarana fierbinte si aerul asijderea…lubenita si pepeni…Dasnatuiul…si ea: slaba,iute ca o zvarluga,cu o inima mare- bunica mea…si el: inalt,bine facut, aprig la manie, cu suflet de copil-bunicul meu…si eu: botul de om pe care l-au crescut de cand aveam 6 luni…Imi amintesc ca am crescut asteptand vacantele de vara. Iar ei au imbatranit de la o vacanta la alta , dorindu-si sa traiasca atat cat sa ma vada mireasa. Numai ca Dumnezeu i-a chemat la El inainte ca eu sa le pot indeplini dorinta… Seara era momentul in care ne adunam toti in jurul mesei si sporovaiam despre ce s-a intamplat peste zi si ceea ce va urma sa facem odata cu rasaritul soarelui. Bunica asternea musamaua rosie cu flori galbene, aseza pe ea painea aburinda proaspat scoasa din tast,strachina cu salata de rosii si branza de capra pe un fund de lemn…si azi cand mananc branza cu salata vad cu ochii mintii apusul soarelui in spatele casei bunicilor.
Cele mai fericite amintiri legate de masa in familie sunt cele legate de bunica mea din partea mamei. Copil fiind vacantele de vara le peteceam invariabil la ţară, un sat undeva în comsmopolita Dobroge.
Orice bucate pregatea erau minunate. Cel mai mult adoram ritualul de sâmbătă când făcea pâine.Operaţia laborioasă începea de vineri seara când în covată pregătea făina şi punea cu puţină apă colarezii la dospit. Dis de diminetă bunica se trezea, fământa şi punea pânea în tăvi . Urma operţia pe care nu am înteles-o niciodată : încălzirea cuptorului afalat în curte. Cum reuşea să nimerească temperatura nici azi nu ştiu.
Cu nimic nu se compara mirosul pânii scoase din cuptor, cu coaja crocantă, cu miezul moale şi aburind. Pe lângă pâine mai punea în cuptor şi o tavă de pesmeţi cu bârânză de oaie .Ne făcea călăvie adică pâine caldă cu un pic de vin şi zahăr.
Erau minunate acele zile. Bucatele erau simple şi mereu o rugam pe bunica să ne facă scovergi în care era mare meşteră. Fiecare mânca după gust şi pofta inimii cu gem, brânză sau miere. Sfârşiturile de săptămână erau minunate. Veneau şi ,,orăşenii,, bunicii având 4 copii care se adunau la sfârşit de săptămână. Mesele atunci erau minunate. Nu conta ce bucate avea, nu conta dacă erau de post sau de dulce erau cele mai minunate mese. Bucuria revederii, fiecare povestind ceva fără să conteze dacă acel ceva era un nimic sau un lucru important făcea ca bucatele să fie minunate.
Cred că atunci mâncam cele mai bune tocăniţe iar supa cu tăţei făcuţi de bunica, cu bănuţi de aur plutind, plăcinta cu brânză de oaie sau urdă, mămăliga cu lapte şi puţină sare, puiul la ceaun erau grozave. Nici nu ştiam când se goleau farfuriile, noi ascultând poveştile celor mari.
Astăzi ,adult fiind îmi par grozave acele mese, bucatele grozave şi oricât am încercat mai târziu nicioadată nu am regăsit pe deplin acele gusturi. Poate pentru că mesele erau atunci legate de ideea de acasă, reunire.
mesele in familie….inca fac parte din felul nostru , al familiei mele, de a fi. trebuie sa va spun ca eu nu am avut bunici la tara, mai oraseni au fost. insa mesele in familie erau la fel de savuroase chiar daca eram doar eu, frate-miu, mama si tata. mesele de care va povestesc se inamplau in weekend cand eram impreuna. intotdeauna, vara, iarna incepeam cu branza cu mamaliguta si smantana. cred ca am mancat tone de branza :))) fratele meu, copil fiind, a incercat si varianta cu paine, dar trebuie sa va aspun ca painea era facuta de mama la soba pe gaz pe care o instalase tata, pe hol, la etajul 4 unde locuiam. soba avea dublu-rol, facea cald, ca era mai greu cu caldura si apa calda la etajul 4 si mama facea paine, zilnic, si la sfarsit de saptamana placinta. mama nu face multe prajituri, dar placinta si cozonac ca al ei nu gasesti! apoi treceam la felul doi, o zeama, de oricare si repede la felul principal, o friptura, un peste. si urma desertul de care v-am amintit mai devreme. dar legea era branza cu mamaliguta si smantana! cand a aparut in peisaj sotul meu a inceput sa ia parte la aceste mese in familie iar acum i-a intrat asa de bine in obicei ca stie ca avem program in weekend si nu sarim peste evenimentul asta oricare alta ar fi oferta. va inchipuiti ca o asemenea masa dura 3-4 ore timp in care ne povesteam tot ce ni se intamplase in cursul saptamanii si nu cred ca gasesc un mod mai bun si placut de a petrece ” some quality family time” cum ar spune americanul!
mi-a facut o pofta relatarea mea, incat desi e luni, abia astept weekendul si placitna mamei!
Iubesc sa luam masa impreuna intreaga familie,sa ne adunam toti chiar daca asta se intampla mai rar,doar de sarbatori,la aniversari si zile de nastere.Insa bucuria mea nu a fost niciodata pe deplin pentru ca intoteauna cineva a lipsit,tatal meu care m-a parasit cand eram mica,a carui lipsa o simt si acum cand sunt si eu parinte.Mi-as fi dorit ca macar acum in ultimul ceas sa-si aminteasca de mine si sa ni se alature,sa fie alaturi macar de nepotica lui daca de mine nu a fost.Ador sa fac pregatiri,sa gatesc tot felul de bunatati pentru familia mea,sa-i vad pe ceilalti fericiti si multumiti.Mi-e tare dor si de bunica mea care in copilarie ma rasfata cu tot felul de bunatati facute de ea,pe care de altfel le face si mama mea dar parca tot mai bune erau ale bunicii.Preferatele mele erau retisele(le-am vazut in imaginea 4,asa le zice in Salaj,de unde e bunica) cu cartofi,cu branza si ceapa verde,marar,loboda etc,eram innebunita dupa ele.Nu era Duminica in care bunica sa nu ne faca supa cu taietei de casa pe gaina,piure de cartofi si friptura.Lastele cu cartofi(taietei lati) erau la fel,delicioase.As vrea sa pot da timpul inapoi,sa redevin un copil,dar din pacate nu am cum.
Era o poveste desprinsa din carti,o poveste despre care la toti ne place sa povestim.Eram eu(mezina familiei),mama,fratele si sora.Adeseori mama ne pregatea cate o surpriza culinara din ceea ce ne placea noua si ne strangeam seara intr-un colt de bucatarie si savuram bucatele mamei intr-o veselie si armonie deplina. Vestea s-a raspandit si in curand tot blocul avea sa stie cata armonie domnea in familia noastra.Si asta pentru ca,vecina de la 2,vecinul de la parter,catelusa vecinii din fata usii noastre si alti prieteni de-ai fratilor mei au devenit curand membri ai meselor noastre in familie.Mama „lua sub aripa ei” pe toti cei se „cuibareau” seara de seara la noi,iar fericirea si multumirea era si mai mare.MI-aduc aminte de exemplu,ca mergeam toata gasca la Inviere de Pasti si apoi dupa slujba,ne intreceam pana acasa unde stiam ca ne asteapta mama cu masa pusa si cu zambetul pe buze.Imi tresare inima si acum cand imi amintesc cata zarva era la masa cand vedeam bucatele multicolore si langa farfuria fiecareia dintre noi un cartonas:”Paste Fericit!Cu drag,mama!”Si-apoi ne placea sa „botezam” fiecare preparat si sa ne amuzam copios:”oua pletoase,sarmale imbufnate ,pasca zambitoare :)) etc.Si in timp ce savuram din toate,in timp ce toata lumea vorbea in legea sa,mama ne privea din capul mesei cu ochii slipitori de bucurie si mai radea pe sub mustati de cate unul din noi zicand:”Ce sa va mai dea mama bun?” Si-asa erau mesele noastre in familie,de sarbatori,in weekend,ori de cate ori se putea.Astazi,amintirea vie a vremurilor trecute ne-a facut sa readucem magia gustului,in lumeafermecata a meselor in familie,plina de trairi nebanuite..
Atunci cand eram mica bucuria mesei in familie era imensa.Am avut norocul sa ma nasc intr-o familie destul de numeroasa si acest lucru ma facea foarte fericita.Masa pentru mine, era un moment pe care il asteptam cu multa nerabdare.Tin minte ca mama mea ne facea intotdeauna o multime de preparate delicioare pe care noi le savuram cu drag..Eram o familie implinita.Acum, masa nu mai inseamna pt mine acelasi prilej de bucurie, insa ma gandesc cu drag la tot ce a fost o data, la prajiturile si la toata bunatatile facute de mama mea..care din pacate nu mai e.Am multe amintiri frumoase la care ma gandesc atunci cand servesc masa alaturi de tatal si fiica mea..ei reprezentand mica mea familie.
Eu sunt mereu pe drumuri,am un program foarte incarcat…asa incat rarele noastre mese in familie se rezuma la un mic dejun in week-end.Si atunci ma bucur sa redescopar constantele din viata mea: cana cea mare de capucino a sotiei mele…ceasca verde de cafea a mamei…vesnica mea cana cu lapte…bolul cu ursulet pentru cereale al micutei noastre printese…si „Tatal Nostru”murmurat de mama(acum ca tata nu mai este)…Dar mai apar si surprize! Sandwichul capata diverse forme(fluturas,floare,mutrita,soldatei…),in functie de inspiratia micutei…si tot ea este cea care …mai nou…o ajuta pe buni sa aseze masa si sa spuna rugaciunea…
Inchid ochii si o moleseala placuta imi cuprinde tot trupul si ma trezesc deodata inconjurata de liniste, mult verde si aer curat. Pentru o clipa mi-am zis ca am ajuns in Rai, caci dupa cum il descriu oamenii, asa parea sa fie, insa indoiala mi-a fost alungata rapid de un glas bland, glasul bunicii care ma invita sa-i dau o mana de ajutor, stiind cat de mult imi placea sa ma implic in treburile casei. Bucuria de a sta adunati toti in jurul mesei era precedata mereu de o bucurie la fel de mare, aceea de a participa cu trup si suflet la bucatele ce aveau sa fie pregatite. Diminetile senine in care mergeam cu bunica in gradina sa adunam cate ceva din petecul de pamant din jurul casei pe care-l ingrijeau cu atata drag vor ramane de neuitat pentru mine. Nu facea mancaruri sofisticate, ci lucruri simple din ce avea la indemana, dar cu maiestria si imaginatia ei reusea mereu sa ne cuceresca pe toti. Toate aveau un farmec aparte – mamaliga coapta pe plita de afara, la foc de coceni, lipiile frumos rumenite, mancarea de stevie, cartofii copti pe jaratec, branza cu cheag alba ca panza in care era pusa, borsul de stevie si loboda ori alte verzaturi, borsul de peste facut la ceaun, afara, la dogoarea focului de lemne, cozonacii copti in vatra ce se faceau doar de sarbatori si cate si mai cate. Insa, mai presus de orice era faptul ca reusea sa faca din fiecare masa o adevarata sarbatoare. Lasam toti tot ce aveam de facut si cat ai clipi din ochi ne mobilizam cu mic cu mare sa asezam masa si sa ne bucuram in tihna de ea. Nu stiu, parca in acele clipe timpul se oprea in loc, eram parca intr-o alta dimensiune – radeam, povesteam si nu mai conteam cu laudele la adresa gustoaselor bucate din farfurii. Plutea in aer o stare de euforie care mi-as fi dorit sa dureze vesnic. Deschid ochii. Ce vis frumos! Ba nu, n-a fost un vis, ci pentru cateva clipe m-am intors in timp si am retrait o farama din vremuri demult apuse.
Am incercat de-a lungul anilor sa recreez atmosfera pe care am trait-o in copilarie. Au trecut multi ani de atunci, s-au schimbat multe, unii dintre cei dragi au trecut in nefiinta, vremurile au devenit mai tulburi, am devenit parca mai incrancenati si intr-o continua lupta cu noi si cu ceilalti sau cine stie… poate asta inseamna sa te maturizezi, insa au ramas si lucruri neschimbate, frumoase si neschimbate, iar unul dintre acestea este bucuria de a gati, de a pregati masa pentru cei dragi si a ne aduna in jurul ei la fel ca in copilarie. Desi pare un lucru banal sa iei masa cu familia, pentru noi e un prilej de a ne rupe de agitatia cotidiana, de a face lucrurile impreuna, de a da frau liber imaginatiei, de a trai noi experiente atat gustative, cat si vizuale si de a ne marturisi si pe aceasta cale dragostea pe care le-o purtam celor cu care trecem prin viata si cu care impartim si bune si rele. Imi place sa gatesc pentru cei dragi, sa-i surprind cu preparate, culori, gusturi, combinatii si forme de tot felul si mai mult decat atat, ador sa le citesc pe chipuri nerabdarea de a se aseza la masa, incantarea cand mananca si lungile discutii din jurul mesei, mai ales la ceas de seara, cand iau nastere planuri noi, cand oboseala sau neplacerile de peste zi dispar ca prin farmec parca si cand privirile calde si cuvintele se intersecteaza cu aromele din bucatarie, iar in aer plutesc doar ganduri bune si grijile sunt alungate ca prin farmec de atmosfera destinsa si vesela. Stiu, e o bucurie simpla, insa bucuriile simple ne fac viata mai frumoasa daca stim sa le descoperim, sa le apreciem si sa nu uitam de ele.
prin natura serviciului ,am ocazia sa iau pranzuri diferite,diversificate si exotice uneori.sunt prazuri (mese ) de afaceri ,rapide ,”sterile ” as putea spune , la care bucuria gustului este depasita de bucuria succesului. pranzurile cu mama in schimb sunt pline de savoare ,de liniste ,de relaxare .sunt pranzuri care isi lasa amprenta cu fiecare ocazie ,pranzuri care prin simplitatea lor dar prin bogatia gustului ma implinesc , ma definesc , pranzuri care ma intorc in timp , pranzuri la care as vrea sa am „programare ” toata viata …
Tanjesc dupa anii copilariei cand mama ne rasfata cu tot felul de bunatati, incepand de la ciorba de vacuta dreasa cu smantana, sarmalutele care se topeau in gura ( cele mai bune din lume, pot spune -n-am mai mancat nicaieri asa gustoase) placinta dobrogeana ce avea deasupra un strat gros de oua batute cu smantana (dupa care si acum salivez), ciulamaua de pui cu mamaliguta (un deliciu) , chiftelele cu marar si cate si mai cate bunatati dupa care simteam o mare bucurie , nu numai datorita gustului ci si reunirii familiei in jurul mesei in care ne povesteam fiecare ce am facut peste zi, ce nebunii am facut pe la scoala sau cu copiii de joaca.Momentele cand ne adunam intreaga familie in jurul mesei erau minutele cele mai pretioase din intreaga zi , dar atunci nu ne dadeam seama, nu le apreciam valoarea pentru ca eram niste simpli copii care ne bucuram de minunatiile ce ieseau din mainile mamei si savuram toate delicatesele si fugeam repede la joaca sa nu cumva sa pierdem ceva. Abia acum peste ani ne dam seama ce mult inseamna masa in familie si cat de important este acest lucru la dezvoltarea abilitatilor sociale ale unui copil.
Pe timpul vacantelor de vara eu si sora mea mergeam la mamaia la tara unde eram si acolo rasfatate cu tot felul de mancaruri cu specific pescaresc . Facea mamaia o ciorba delicioasa in care punea mai multe soiuri de peste si la urma leustean proaspat tocat , ca mereu mai ceream o portie, asa de gustoasa era , sau gatea marinate din peste, saramura de crap, peste la protap. Tataia era pescar si toata ziulica mergea la pescuit si ne aducea numai bunatati si intr-adevar simteam bucuria gustului de peste. Cand aducea raci era mare bucurie pentru ca tuturor ne placea si mancam pana ni se increteau degetele de la curatat coditele (ele erau cele mai gustoase); ne adunam cu totii mamaia, tataia, si patru nepoate plus ca daca se nimerea la sfarsit de saptamana veneau si parintii mei si ai verisoarelor si incingeam o masa unde stateam la povesti vreo cateva ore. Bucuria gustului la mine vine din copilarie in care am savurat mancaruri dupa care tanjesc mereu si cel mai important lucru este de a ne aduna toata familia in jurul mesei si de a ne bucura impreuna !
Mesele in familie sunt unicul prilej de a ne intalni si de a depana lucrurile petrecute in acea zi sau saptamana.
Masa in familie este un prilej de a ne aduna toata familia si ne bucura de bunatatile,care le gatim cu dragoste si pasiune .Intaradevar gustul mancarii si atmosfera este feerica si de inlocuit cand sunt cu cei dragii mie .Toate astea ne ajuta sa trecem mai usor peste oboseala si stresul de peste zi si ne face sa savuram fiecare bucatica iar ospatul luat in famile este un prilej de relaxare si de bucurii ca suntem impreuna cu copii, parintii ,bunicii si suntem recunoscatori pentru toate astea