Tortilla de patatas și untura de găină

582

Săptămâna trecută am făcut o supă de găină crescută acasă. Am primit-o de la mama. E cumva în plus să vă spun că a fost cea mai bună supă din 2012. Pentru că nu-mi place să beau grăsime, am recoltat stratul de la suprafață (cam un centimetru și jumătate) și l-am pus într-o farfuie. După ce s-a răcit, am văzut că am cea mai galbenă și mai frumoasă untură de găină pe care am văzut-o în ultimii ani. I-am dat un rost pe lume, după cum veți vedea mai jos:

Am curățat și făcut cuburi trei cartofi.

cartofiAm mărunțit o jumătate de ceapă roșie.

ceapă roșieAm pus trei linguri de untură într-o cratiță.

untură de găinăAm pus cartofii și ceapa peste untură, am presărat puțină sare și am pus capacul pe cratiță.

cartofi ceapăDupă zece minute cartofii s-au înmuiat suficient de mult. Am făcut cubulețe un dovlecel mic și l-am pus în cratiță.

dovlecelCând am constatat că se rumenesc frumos cartofii și că-s pătrunși de tot, am turnat peste ei cele câteva albușuri rămase de la un tiramisu pe care-l făcusem mai devreme.

cartofiAm amestecat bine și am pus din nou capacul. După trei minute am întors tortilla cu ajutorul unei farfurii și am lăsat-o să se rumenească și pe partea cealaltă. Am răsturnat-o apoi pe o farfurie.

tortillaAm presărat peste ea câteva cozi de arpagic tocate.

tortilla de patatasE o gustare îndestulătoare pentru patru oameni.

tortilla de patatasNu, nu i-a lipsit carnea:).

tortilla de patatasAtât pentru azi. Să fiți sănătoși.

tortilla de patatas

Join the Conversation

  1. foarte apetisanta;spune-mi,te rog,daca esti multumit cu adevarat de cutitul din poza.este a doua oara in 3zile cind dau de el pe oaresce bloguri culinare si l-as vrea si eu.multam fain

    1. Adi Hădean Author says:

      dacă nu eram mulțumit, nu-l păstram și, mai mult ca sigur, nu apărea pe blogul meu. e unul dintre cele mai bune cuțite de uz casnic. pentru un volum mare de lucru, n-aș renunța la cuțitul meu greu. pentru acasă însă, pot să-l recomand călduros pe acesta.

  2. Arata foarte bine si se prepara rapid, asa ca maine o sa ii vina randul si in bucataria mea. Acum merg sa scot o gaina din congelator tot de la mama primita :)

  3. Si eu am sesizat cutitul in ultimele articole , poate aflam mai multe date, marca , provenienta…multumim.

  4. no tu Adi, de 10 minute ma chiorasc sa vad ce scrie pe cutit…si nu vad :). daca zici ca e bun in bucatarie poti spune cum se cheama?sau n ai voie?

    multumesc si La multi ani :)

    1. Adi Hădean Author says:

      e un cu’it fiskars edge. o să scriu despre ele în curând.

  5. Esti genial de departe printre preferații mei … Iti vine sa crezi sau nu cel mai tare ma bucur când primesc notificarea cum ca ai mai postat ceva … Felicitări … Sa fi sănătos :)

  6. Super rețetă! Tocmai am încercat-o și eu…Untură de găină n-am avut, dar am folosit unt și a ieșit delicos :)

  7. Hai sa-ti mai dau si eu o reteta, pe care o fac destul de des. MAi ales ca locuiesc prin Madrid si se preteaza :)

    Fierbi cartofii cu putin unt si caleste separat ceapa, cu ceva mirodenii, daca se poate in putina untura, pentru gust.

    Apoi le amesteci pe toate (aici poti include si ceva bacon afumat taiat cubulete mici, plus putin cascaval) cu ouale batute bine, si le bagi la cuptor. Ramane si varianta cu tigaia si cu intorsul, daca nu-ti place la cuptor…

    Incearca odata si zi-mi daca-ti place! :)

  8. Claudiu Ndc says:

    In acest fel,mama mea mi-a bucurat dininetile,cu o asa fel de „omleta cu cartofi”…doar ca era facuta prin anii’60-’70… :(

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close