Perfecțiunea e în detalii

Perfecțiunea stă la taclale cu Necuratul, în fiecare detaliu pe care-l sărim sau pe care îl luăm în seamă. Poate să vi se pară radicală și nepotrivită construcția de mai sus (o parafrazare încrucișată cu alta) dar nu m-am descurcat mai bine de atât în încercarea de a spune pe scurt ceea ce urmează să detaliez acum, aici.

Primesc zilnic mesaje de genul „dacă nu am iaurt de capră, ce pot pune în locul lui?”. Sau „pot înlocui ciocolata cu pudră de roșcove?”. Sau „dacă nu am cuptor, cum pot să coc blatul?”. Sau, și mai tare: „nu mi-a ieșit cum ți-a ieșit ție, nu știu unde am greșit”, urmând ca după un schimb de mesaje să aflu că două tehnici și trei ingrediente din rețetă fuseseră înlocuite. Dragilor, poți face orice, poți schimba ce vrei dintr-o rețetă, poți să improvizezi în stilul atât de drag nouă, românilor, nu te aștepta însă să obții rezultatele pe care le-ai văzut în locul care ți-a servit ca sursă de inspirație.

Stați liniștiți, comit și eu destul de des „păcatul” ăsta al îmbunătățirii rețetelor, atunci când gătesc acasă, uneori din comoditate, alteori din imposibilitatea găsirii unui ingredient. Totuși, nu mă plâng că nu mi-a ieșit, o iau ca atare și-mi accept „eșecul” (nu-i un eșec, e doar un alt rezultat). Postarea de azi nu ceartă pe nimeni, nici măcar pe mine, încercă doar să pună faptele în lumina potrivită. Vedeți voi, detaliile sunt extrem de importante. Ca să înțelegeți mai bine, vin cu un exemplu. Această rețetă de scrambled eggs pe care am văzut-o la Gordon Ramsay și care mi-a părut atât de simplă încât o tot fac de câteva zeci de ori într-un an, fără să fi ajuns la ce vedeam în clipul cu domnul Ramsay dar apropiindu-mă de rezultatul său suficient de mult încât să mă pot declara mulțumit. Sigur, starea asta de mulțumire poate să aibă mai multe grade. Eu eram undeva spre mijloc. Asta până când am sesizat că făceam un lucru aparent fără importanță dar, în fapt, crucial pentru reușita rețetei: în loc să folosesc o spatulă pentru a amesteca ouăle în cratiță, am folosit un tel. Telul, spre deosebire de spatula de silicon, rupe structura fină a mâncării și, oricât unt sau oricâtă smântână ai adăuga, nu te conduce spre cremozitatea fină, delicios de fină, pe care o poți obține de la trei ouă, în mai puțin de cinci minute. Și mai e un detaliu semnificativ, important atât pentru felul în care arată mâncarea cât și pentru gustul ei: povestea lui Gordon Ramsay se încheie cu crème fraîche. Eu, din lipsă de crème fraîche, puneam mereu ba iaurt de capră, ba smântână grasă, ba smântână dulce. Smântâna și iaurtul pot să lase zer (o fac aproape de fiecare dată), zer de care nu poți să scapi decât scurgându-l din cratiță, nu ai destul timp să-l evapori pentru că se prea gătesc ouăle. Smântâna dulce îndulcește prea tare mâncarea, nu-i ce trebuie. Nici nu asigură cremozitate fără să fluidizeze prea mult rezultatul, care trebuie să fie fluid dar și compact și hotărât, cumva, ușor bățos.

Am aflat ce nu făceam bine acum trei zile, când, după ce găsisem crème fraîche la Billa, am reluat rețeta, de data asta ceva mai atent. Am pus la lucru spatula și am finalizat cu crème fraîche. Victorie absolută, bucurie ca atunci când vine Moș Crăciun după ce tocmai ți se spusese că Moș Crăciun nu există.  No, atâta-i povestea pentru azi. Să fiți sănătoși.