Rulou de curcan cu hribi

725

Poate părea complicat (ca multe alte lucruri prin bucătărie) dar de fapt e foarte simplu să faci rulade/rulouri bune. De exemplu, să faci un rulou din piept de curcan (3-4, de fapt), nu-ți ia mai mult de jumătate de oră.

Mai întâi te îngrijești de umplutură: hribi congelați, pe care i-ai lăsat peste noapte într-u vas, în frigider, să se decongeleze. Scurgi apa de pe ei (poți să-i lași chiar într-o sită, însă nu într-una metalică, dacă nu-i din inox) și-i tai cuburi.

hribiPentru aromarea umpluturii poți folosi busuioc, cimbru, oregano, cozi de arpagic. Important e să fie proaspete.

busuiocOdată scursă apa de pe ciuperci, le tamponezi ușor cu un prosop din hârtie apoi le pui într-o tigaie încinsă, cu foarte puțin ulei. Le rumenești ușor, trei minute.

unisolTai apoi pieptul de curcan în felii de 180-200 de grame, felii ep care le desfaci cât poi de bine cu cuțitul apoi le bați cu un ciocan pentru șnițele. E bine să le acoperi înainte cu o folie de plastic, să nu distrugi fibra.

piept de curcanUngi bucata de carne cu unt (pe fața care rămâne la interior), presari piper și sare (dacă nu ai condimentat ciupercile cât timp erau în tigaie), frunze de cimbru sau de busuioc (fă un rulou cu cimbru, unul cu busuioc), așezi peste carne o lingură sau două de umplutură (depinde de câtă suprafață ai obținut prin baterea feliei de carne) apoi rulezi strâns.

curcan cu hribiCa să-ți fie ușor să rulezi, așază bucata de carne pe o bucată de folie. Ruleaz-o apoi cu ajutorul foliei, pe care o strângibine la capete și o legi cu nod.

rulouDacă ai cuptor cu aburi, coace ruloul 25 de minute la 100 de grade (cu aburi, firește). Dacă nu, îmbracă ruloul în folie de staniol peste cea de plastic și pune-l pentru 25 de minute într-o oală în care fierbe apă (multă apă).

rulouCa să-i dai o față faină (și aromă, să fiu cinstit) ruloului, pune la topit niște unt și scaldă bine ruloul prin el, până se colorează frumos.

rulouLasă-l să se odihnească pentru câteva minute apoi taie-l.

rulouPoate fi mâncat rece sau cald, cu piure din legume, sfeclă coaptă ori cartofi copți.

rulouN-a durut, nu?

rulou de curcanSă fiți sănătoși.

rulou de curcan

Join the Conversation

  1. Normal nu ești!… Poftă!

  2. O idee excelenta, saptamana trecuta am facut pui ballontine si am facut rulada cu cus cus.

    Oare rulada ta merge si la steamer?

    Ana

  3. Pai e frumos asa ? In zi de post bagam curcan ? :))

  4. Bestiala reteta…am noroc ca am hribi si curcan de la mama, din Maramures :) sanatate

  5. Ii zic si la mama sa faca :) multumim Adi

  6. Sandu Moldovan says:

    Fain .
    Multumim Adi

  7. Ruloul invelit in folie de plastic, care este „scaldat” bine in unt topit devine cam toxic pentru consum, de la acel plastic incins. Deci aceasta operatiune este cam neindicata.

    1. Adi Hădean Author says:

      cu tot respectul, asta-i o prostie.

    2. Argumenteaza si de ce consideri ca-i o prostie! Eu am motivat de ce produsul e toxic; mai precis, din pricina plasticului de la folie.

    3. Adi Hădean Author says:

      pentru că nu mănânci plasticul (unul de uz alimentar, nu-i chiar plasticul în care pui benzina la pompă), nu topești plasticul peste mâncare și, în timp ce ce ruloul învelit în plastic se află în apă la 100 de grade Celsius, nu se produce niciun transfer magic de substanță între plastic și carne.

    4. Nicio secunda n-am intentionat sa mananc si folia din plastic. Si nici nu m-am referit la procedeul de fierbere. Ci m-am referit strict la „scaldarea” produsului in unt topit! Adica am considerat ca se produce ‘un transfer magic de substanță între plastic și carne'(asa cum tu bine ai spus mai devreme)…un transfer de substanta nociva, mai exact. Sa inteleg de la tine ca nu se produce acest transfer?

    5. Adi Hădean Author says:

      cum să se producă? folia se dă jos de pe rulou înainte să-l pui în unt. sunt niște poze acolo. credeam că-i clar.

    6. Dacă folia se dă jos de pe rulou înainte să-l pui în unt, atunci totul e ok. Cu aceste precizari necesare, abia acum e clar.

    7. Claudiu mersi mult, m-ai distrat de minune.

  8. uitandu-ma la poza cu ruloul in tigaie cu unt, initial am crezut si eu ca are plasticul pe el. Mi-am zis imediat „n-aaaare cum!”, dar m-a derutat cum se scurge din lingura pe rulou, zici ca e un mot de la capatul de plastic.

    1. Adi Hădean Author says:

      cum ai putea să rumenești o bucată de carne acoperită cu plastic? în ce realitate? :)

  9. vezi, domnule Hădean, când eu ți’am zis că unii dintre noi au nevoie de o abordare mai inginerească a prezentării rețetelor, cu mărimi mai exacte și tehnică mai detaliată, m’ai luat ușor peste picior!
    eu, citindu’te de mult timp, m’am obișnuit cu abordarea ta și am început să mai înțeleg câte ceva din tehnicile tale, dar se pare că nu toată lumea. :)

    1. Adi Hădean Author says:

      Nu simt nevoia. Nu zice nimeni că blogul meu trebuie să fie pentru toată lumea:).

  10. L-am pregatit si eu azi…adica am incercat sa il pregatesc, nu cu curcan ci cu pui :)
    a iesit demential…l-am bagat la cuptor in folie de aluminiu scaldat in putina apa, apoi am luat folia si am lasat in unt pentru rumenire!
    Adi, pentru mine, esti un vis de barbat! :) Datorita retetelor tale m-am apucat serios de gatit!

    La multi ani cu sanatate!

  11. Andreea says:

    Pentru un piept de curcan de tara poate folosi si aparatul de aburi ( nu cuptorul cu aburi)? Ce timp este recomandat avand invedere ca pasarea de tara este de obicei mai tare?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close