Conopidă-n foi de varză

719

Puteți pune mâncarea asta ca garnitură lângă mielul de Paști, o puteți mânca așa cum e drept mâncare de post, o puteți include în unele diete slabe-n grăsimi, o puteți da copiilor sub formă de poveste exotică și prietenilor lângă alte bunătăți de pe masa unui brunch de sfârșit de săptămână. Sau vă puteți bucura de ea fără niciun motiv, e bine oricum. Veți afla că e foarte ușor de făcut și ieftin de produs. Iată:

Luați din piață o conopidă îndesată. Desfaceți-o în bucăți, spălați-o bine. Luați și o varză, tot îndesată și nu prea mare. Desfaceți frunză cu frunză, clătiți, scurgeți de apă și așezați frunzele într-o tavă pentru cuptor.

conopidă

Puneți în fiecare frunză de varză două-trei bucățele de conopidă. Presărați peste ele mirodenii indiene (eu prefer un amestec de Madras curry, tikka masala și garam masala). Presărați și niște sare. conopidă

Mai puneți în frunzele de varză ceapă verde tocată mărunt, frunze de leurdă (cât mai sunt), spanac (dacă nu aveți leurdă) sau lobodă, pătrunjel proaspăt, roșii mititele și dulci. conopidă

Stropiți cu ulei de dovleac. Puneți o folie de staniol peste tavă și puneți tava în cuptorul încins la 180 de grade Celsius pentru 15 minute. ulei de dovleac

Dezveliți tava și mai lăsați la copt 5-7 minute.

conopidă

Rezultatul vă va surprinde plăcut.

conopidă

Atât pentru azi. Zile de Paști bune, cu drag și liniște vă doresc. Să fiți sănătoși.

conopidă

Join the Conversation

  1. Poate-mi dai un sfat,Adi! cum sa fierb ouale fara sa se crape?!👍 Paste fericit! O masa imbelsugata,sanatate si intelegere!

  2. Alexa Georgeta says:

    Iti multumesc din suflet pentru o asa de minunata reteta , va doresc sa aveti un Sfant Paste Luminat si Fericit , multa sanatate , multe bucurii si implinirea tuturor dorintelor alaturi de cei dragi , va pup .

  3. Nu se poate folosi broccoli în loc de conopidă?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close