Pate cremos de casă

1.8K

Ca toată lumea, și eu sunt de părere că tot ce este făcut în casă este net superior produselor de la raft, indiferent de care raft vorbim. Și am mai auzit o vorbă care mi-a plăcut foarte mult: „Mâncarea pe care o cumperi nu trebuie să aibă ingrediente.” Lucru cu care sunt total de acord și încerc, pe cât posibil, să îl aplic.

Săptămâna aceasta am înlocuit pateul din comerț cu unul de casă, mult mai cremos și sănătos. pate (2)

M-am aprovizionat cu vreo 500 de grame de ficăței de pui, pe care i-am curățat și i-am ținut în lapte vreo 2-3 ore.

Apoi am încins o cratiță cu 50 de grame de unt, am pus o ceapă tocată mare și am călit pentru 6-8 minute, până s-a înmuiat. Am adăugat ficățeii, niște cimbru verde, și sare.etape pate

Am gătit la foc mediu pentru aproximativ 5-8 minute, doar cât s-au gătit ficățeii la suprafață. Apoi am adăugat 50 de mililitri de cognac și 3 căței de usturoi tăiați.

pate-de-casa

Am mai lăsat pe foc încă 5 minute, apoi am oprit. După ce s-au răcit puțin, am vărsat tot ce aveam în cratiță într-un bol și am făcut piure.

Am mai adăugat 30 de grame de unt rece și apoi am aromatizat cu o lingură de ulei trufat.

etape pate (3)

Ca să contrabalansez gustul intens de ficat și trufe, am decojit o rodie micuță și am pus-o în pate, pentru un strop de prospețime. Am umplut 4 ramekin-uri cu această compoziție.

etape pate (4)

După aceea, am topit încă 100 de grame de unt și am turnat ușor, prin sită, peste pate.

pate (4)

Se lasă cel puțin două ore la rece înainte de a fi consumat și se scoate de la frigider cu 10-15 minute înainte de ospăț.

pate (3)

*O parte din vasele folosite de Aura Crăciun fac parte din gama Casual Cook, disponibile în Auchan și pe eMAG.

Text&Foto: Aura Crăciun

Bake-Up Artist

www.bakeupartist.com

alist

Join the Conversation

  1. Promit ca o sa incerc aceasta reteta! Simt ca mi s-a facut foame numai cand am citit :D

  2. Aproximativ cat timp rezista la frigider? Ma gândesc ca având unt deasupra, acesta se va comporta ca un dop, nelăsând aerul sa treacă, deci nepermitand bacteriilor sa trăiască / înmulțească.

    1. Eu am am consumat pate-ul cam in decurs de 3 zile. Cred ca este un termen ok, insa mai multe zile, intr-adevar, nu rezista.

  3. Pe lângă ficăței, merge sa putem ceva carne…piept de pui de exemplu? Întreb pentru ca nu îmi place gustul de ficat…dar îmi place pateul f mult…si de mult timp caut o rețetă de pate de casa…mulțumesc anticipat.

    1. Avand in vedere ca pateul are gust intens si este destul de dens, eu as alege ceva mai proaspat pe langa, nu carne. Legume sau un sos fresh. Mie, de exemplu, imi mai place sa imi fac sandwich cu pate si salsa de rosii :)

    2. reteta merge chiar si fara ficatei, dar nu mai e acelasi lucru, nu mai e pateu…. eu cred ca orice reteta se poate adapta dupa gustul fiecaruia. eu fac ceva asemanator si pun si ciuperci alaturi de ficat.

  4. Buna

    Ulei trufat de unde l-ai luat ?

    Multumesc mult

  5. Foarte interesanta reteta! Eu am mai facut cu smântână in loc de rodie si /sau ulei trufat, cogniac..insa copii tot nu servesc..Ce mai putem folosi?
    Pentru pastrare se poate congela.

  6. gabriela says:

    Buna, vreau sa incerc azi reteta. Nu am prea inteles faza cu rodiile. Le-ai pus in pate sau, doar, deasupra, ca in poza?

    1. Am pus si in pate, ca sa dea un strop de prospetime, pentru ca pate-ul are un gust destul de intens. :) Dar mie imi place rodia foarte mult in mancare. Pun si in salata de vinete chiar. Depinde si de gusturi.

  7. O reteta cremoasa si delicios. Este pe placul tuturor, chiar si copii o iubesc.

  8. Tocmai ce am luat de la magazin ulei de trufe si sunt gata sa incerc aceasta reteta. Arata extrem de delicios!!

  9. Asik Maria Gratiela says:

    Buna, cu ce as putea inlocui conag-ul? Bebe 1.7 luni, nu i-am dat alcool pana acum :)))
    Multumesc, o zi buna.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close