Tortul dintre ani

830

Dacă nu știți încă ce desert să pregătiți pentru Anul Nou, vă recomand astăzi o rețetă faină, cu care veți impresiona soacra. Este dulce-sărat, astfel că împăcați și capra și varza.  Știu că pentru mesele în familie, de regulă, trebuie să gătești ceva să placă tuturor, de aceea am ales tortul ăsta care combină mai multe gusturi, într-un mod subtil. Și, pentru a-mi ușura munca, am ales să folosesc Dulce de leche Mardel, pentru că este foarte gustos și versatil, l-am folosit în ambele creme.

Ingrediente blat:
  • 250 g biscuiți cu cacao
  • 125 g unt
  • Un praf de sare
Mod de preparare

Am topit untul și l-am amestecat cu biscuiții sfărâmați și un praf de sare, iar apoi am pus amestecul într-o tavă rotundă și l-am apăsat bine cu ajutorul unei linguri, atât pe fundul tăvii, cât și pe margini, chiar dacă în partea de sus nu ajunge peste tot la același nivel. Apoi am dat blatul la cuptor, la 175 °C, pentru 8-10 minute.


Ingrediente cremă cu alune:

Cu ajutorul unui mixer, am bătut dulce de leche cu smântâna pentru frușcă, până a rezultat o cremă pufoasă și ușor de întins, iar apoi am incorporat alunele. După ce blatul de biscuiți s-a răcit, am întins crema cu alune peste blat.

Ingrediente mousse:
  • 230 g de cremă de brânză
  • 150 g de Dulce de leche Mardel
  • 150 g unt de arahide
  • 1 linguriță esență de vanilie
  • 230 g de smântână pentru frișcă
  • Un praf de sare

Pentru mousse am mixat crema de brânză cu dulceata de lapte, unt de arahide, esența de vanilie și sarea, până a rezultat o cremă omogenă. Apoi am bătut frișca într-un bol separat, până a devenit fermă. Cu ajutorul unei spatule am adăugat treptat frișca în crema cu dulce de leche și am amestecat ușor, de la interior spre exterior. La final am dăugat mousse-ul în tavă, peste crema de alune și am pus tava la frigider să se odihnească puțin.

Ingrediente ganache de ciocolată:
  • 200 g de ciocolată neagră
  • 200 g de smântână pentru frișcă
  • 25 g alune pentru decor

Am pus ciocolata și smântâna pentru frișcă într-un bol metalic și le-am pus la topit, deasupra unei cratițe în care fierbe apă. Am amestecat continuu până s-a topit ciocolata și apoi am pus ganache-ul peste mousse. Am tocat alunele grosier și am decorat cu ele tortul, iar apoi l-am dat la frigider să se întărească și ganache-ul de ciocolată. Se păstrează la frigider 2-3 zile, dar e atât de gustos, încât nu cred că va rezista mai mult de o zi. Poftă bună!

Spor la gătit și nu uitați să fiți creativi!

Flaminia

Join the Conversation

  1. O intrebare: dulceata de lapte care se gaseste in comert, este exact acelasi lucru cu dulcele de leche din reteta d-voastra? Timpul a fost cam scurt sa comand din online, dar am gasit dulceata de lapte la Carrefour, insa pare a avea o consistenta ceva mai fluida si nu pare la fel de caramelizata, oare o fi buna pentru reteta?
    Multumesc!

  2. Bună ziua,
    Alune sau arahide? În comerț nu găsesc alune sărate și în poza par a fi arahide .
    Oare merge sa folosesc dulce de leche varianta tartinabila https://dulcedelechemardel.ro/wp/product/dulce-de-leche-gourmet-450gr/? Asta am reușit sa găsesc într-un supermarket.
    Mulțumesc,
    M.

  3. Cel mai bun tort pe care l-am gatit eu acasa!!! Multumesc frumos pentru reteta!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close