Vită (limbă) cu sos de vin și măsline

796

Cea mai aromată, cea mai fină și cea mai intensă mâncare pe care am făcut-o anul ăsta a ieșit din oala sub presiune. Am folosit limbă de vită dar puteți folosi ce fel de carne preferați (ar fi bine să fie vită, totuși).

limbaAm pus carnea în oala sub presiune. Împreună cu ea, o mână de mentă, una de coriandru și una de oregano, toate proaspete. Am mai pus o lingură de boabe de piper verde o linguriță de sare, 100 de grame de măsline kalamata, câteva roșii uscate și marinate-n ulei, o ceapă roșie, trei căței de usturoi și un litru și jumătate de apă (să fie acoperită carnea). După o oră am scos carnea și am curățat-o (limba trebuie curățată de pieliță), am tăiat-o în felii puțin mai groase de 5 milimetri și am lăsat-o câteva minute întru-un bol.

limbaAm tocat mărunt două cepe roșii și le-am pus într-o cratiță în care topisem 100 de grame de unt. După ce s-a înmuiat ceapa, am pus limba peste ea, am turnat jumătate din zeama din oală, din care am scos ierburile aromatice. Am mai turnat în cratiță un pahar (250 ml) de vin roșu. Am lăsat oala pe foc mic, aproape o oră.

piperPentru garnitură am pregătit cus-cus. În loc de apă am folosit o parte din zeama aromată în care a fiert carnea.

limba cu maslineAm condimentat cu piper măcinat proaspăt și am mai presărat frunze de mentă și de coriandru peste mâncare, în farfurie.

limbă cu măslineAtât pentru azi. Să fiți sănătoși.

Join the Conversation

  1. Genial! Noi facem ceva similar, tot cu vita, insa cu ceapa +paprika direct in oala cu presiune si carnea cu sucurile sigilate in tigaie in avans si-atat. As manca cu ghebe murate si cu orez pana nu as mai putea baga nimic in gura :))

  2. mama ne facea des limba de vita cu sos de rosii si cartofi rantaliti cu mult patrunjel:-)
    cred ca nu am mai mancat de 20 de ani…

  3. Din pacate multi se feresc de „organe” ,dar nu au mancat sigur un astfel de preparat.
    I-am „copt-o” cuiva, i-am spus ca e file si in timpul mesei auzeam numai ioi ce bun e, yami-yami, etc… la urma i-am spus ce e in farcurie, de atunci mi-a cerut reteta !!!
    Asa ca draga Adi felicitari, nu stiam de coriandru si alte cele, am sa incerc reteta ta !!!!!

  4. Unde gasesc frunze proaspete de coriandru in Cluj, daca nu ti-e cu suparare?

  5. Buna ziua,eu fac o mancare asemanatoare,dar sosul este foarte bogat,este din ceapa caramelizata cu zahar ars si madline,un deliciu !

  6. buna, si daca n-am oala sub presiune pot fierb limba si inte-o cratita obisnuita?

  7. Copilasi galbeni de grasi! Va dau reteta personala care a avut succes mereu: limba de vaca o fierbeti la oala sub presiune 45-50 min.,iar daca n-aveti din asta – 60-80 min. Intre timp, tocati 6 cepe mari sau 10 medii – cubulete – pe care o caliti in putin ulei,iar dupa ce e calita, adaugati un morcovel, radacina patrunjel taiate cubulete mici. Fara ardei gras,telina. Innabusiti cu suc de rosii/bulion diluat, 1/2 foaie de dafin, sare, piper. Atentie la ce condimente adugati, limba de vaca este foarte sensibila, trage orice gust nelalocul lui. Daca puneti lamiie – cum fac unii, se va acri. Limba de vaca se curata foarte bine de orice grasime periferica, inclusiv de toate glandele sublinguale (ca niste bobite galbene), altfel va fi gretoasa cind o veti consuma rece. Taiati-o feli mai mari sau mai mici -cum doriti – si o trintiti peste ceapa.Adaugati apa cit sa se acopere complet. Fierbeti intr-un clocot, adaugati vin alb cite putin, apoi bagati la cuptor (foc moderat) 60-80 min. Cu 15 min.inainte de final, adaugati masline (atentie – nu prea multe – gustatile sa nu fie prea amare). La inchiderea cuptorului puneti 2-3 catei de usturoi striviti pentru aroma. Recomandarea mea – lasati-o la rece minim 24 ore – va fi mai buna la gust decit daca o consumati imediat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close