Presa la rece Kuvings

533

(PUB)

M-am potcovit cu o drăguță de răceală care mă ține în casă de câteva zile. E „cu de toate”. Nu intru în detalii, dar se pare că dintr-un motiv sau altul, am meritat tot tacâmul. Nu-i grav, Trece cumva, trece și iarna pe care o văd acum prin perdele, nu ne cramponăm noi de atâta lucru. Partea bună în toată povestea asta e că m-am odihnit cât de cât și că am apucat să folosesc storcătorul prin presare la rece Kuvings suficient de des încât să-i prind „gustul”.

kuvingsDincolo de faptul că presarea la rece e de preferat în fața procedeului care implică multe lame care se învârt la turație mare (au și acelea rostul lor și aplicații potrivite în alte zone) deoarece astfel se păstrează o cantitate din nutrienți și vitamine mult mai mare și nealterată de oxidare(proces grăbit de lamele care lucrează la turație mare și de centrifugare), mă declar impresionat de robustețea aparatului și de eficiența sa. E gândit în cel mai mic detaliu și e foarte intuitiv, de la montare la spălarea după folosire. Îmi dă senzația că e făcut să dureze o viață.

kuvings

Deocamdată l-am folosit pentru combinații simple de citrice cu morcovi, mere și/sau banane. Am mai stors cu el rodii și dovleac pentru plăcintă. Sucurile păstrează o parte din pulpa care trece prin sita foarte fină, sunt omogene și păstrează culori vii, frumoase (aspectul acesta mă interesează pentru că din unele sucuri fac sosuri pe care le folosesc pe farfuriile mele și sunt direct interesat de rezistența culorilor fără adaosuri. Un alt lucru care mă interesează atunci când vreau să obțin suc dintr-un fruct, e să obțin cât mai mult posibil. Suc, nu pulpă măcinată. Kuvings face asta. Și mă mai interesează să nu știe toți vecinii că storc fructe, nu pentru că-s secretos ci pentru că nu vreau să-i deranjez. Storcătorul Kuvings e și foarte discret, lucru pe care-l apreciez.

kuvings

Cred că-i suficient pentru azi și sunt convins că veți avea o mulțime de întrebări despre storcător. Puteți afla informații de bază de aici, puteți găsi rețete aici. Deocamdată îmi croiesc drumul prin răceală însoțit de sucurile pe care mi le storc de trei ori pe zi și de multă supă de pui.

kuvingsAștept să-mi treacă frisoanele și vă povestesc și cum e cu setul pentru smoothies și înghețată (sau sorbeto) care transformă storcătorul Kuvings într-un companion de summer party pe care te poți baza. Să fiți sănătoși.

fresh

kuvings

Join the Conversation

  1. Mi-ar placea sa am asa ceva, insa este foarte scump. Mai stiu de o firma care vinde ceva asemanator insa tot f scump si acela. Sucurile sunt bune, nu la fel de bune ca fructul simplu, insa ai grija cu cantitatile. De 3 ori pe zi mi se pare mult chiar dc bei cate un pahar. Pe perioada racelii poate ajuta, insa in rest sigur nu. E doar o parere. Multa sanatate :)

  2. Petru Bijan says:

    Buna Adi. Eu am un Hurom exact ca acest storcator, il am de doi ani si fac niste sucuri extraordinare cu el. Poti incerca sa bagi frunze de spanac, patrunjel, praf de scortisoara, cu mere, morcov, sfecla rosie, dar si migdale lasate in apa pentru 30-60 min. Combinatiile sunt cu miile, doar trebuie sa le incerci :)
    Bafta in continuare.
    Petru

  3. Bună Adi! Am şi eu o întrebare. Din ce cantitate de legume/fructe, ai obţinut sucul din ultima fotografie?
    Merci! Zi faină! :)

    1. Adi Hădean Author says:

      n-am măsurat. la următoarea postare o să revin cu măsurători:).

  4. Valeria Baila says:

    Buna seara ,draga domnule Adrian Hadean,
    din tot sufletul va doresc ,sa va dea DUMNEZEU,IISUS si MAICUTA DOMNULUI,
    SANATATE ,sa va refaceti repede,asta este cel mai important !!!
    Sa va odihniti ,caci sistemul imunitar este responsabil !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
    Sanatate intregii voastre familii dragi,
    Valeria B.

  5. Avem un storcator prin presare la rece cu doua axe melcate si chiar daca este scump, consider ca merita, nu se compara cu un storcator prin centrifugare – si am avut cateva…
    Suntem bautori de sucuri de legume in diverse combinatii, sunt exceptionale.
    Sucul din iarba de grau se face singur, atat de usor functioneaza…
    Recomand cumpararea unui astfel de storcator, am primit informatii despre noul storcator Kuvings si cred ca merita cumparat.
    Sanatate prin sucuri obtinute prin presare la rece!

  6. În primul rând îți urez grabnică însănătoșire ! Am avut parte nu demult de viroza asta și mă mai chinuie urmările și acum. Ai grijă să nu faci imprudențe când te vei simți mai bine, atunci e pericolul mare.

    Cât despre acest storcător pare eficient și avantajos, dar ce să fac, am deja unul, foarte bun. Unde să mai pun altul ?! O să-l țin minte pe acesta pentru când se va defecta cel existent.

    Numai bine !

  7. Gradinita 3 says:

    Sanatate maxima si succes in tot ce faceti!
    Sunt mesagera unei gradinite cu program prelungit ,care v-a urmarit cu atentie programul dv in bucatariile gradinitelor clujene.A fost interesant dar pe langa implicarea si calificarea bucatarilor ar mai fi nevoie si de o dotare pe masura…
    Noi dorim sa facem un proiect pentru modernizarea bucatariei(pt 150 de copii)si avem nevoie de un sfat bun:ce ar trebui sa avem in bucatarie(plite,robot,mixer,razatoare electrica,…-fara nume de firma)ca sa ne descurcam onorabil si cu cheltuieli minime?
    Bucataria noastra are 3 aragaze…casnice si un robot de 800 de w,care se strica periodic…1 bucatareasa si un ajutor….si 150 de copiii zilnic!
    Multumim anticipat!
    Cu stima,
    Dana Comarzan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close