Cum ar fi? #haila1lamasa

343

Charente-Braconne, Martie 2011

Câmpurile, atelierele, brutăriile, chiar și birturile sătești, oficiul poștei, toate sunt încremenite într-un soi de bulă temporală în care nici vântul nu bate, nici albinele nu polenizează florile abia deschise, nici furnicile nu urcă pe trunchii giganticilor sequioa din spatele primăriei unui mic sătuc francez din vecinătatea orașului Angouleme. Chiar dacă așa pare, nici un cataclism n-a lovit Franța, nici măcar o amărâtă de infecție cu un virus care să-i transforme pe oameni în zombies fotofobi, nimic de felul acesta, nimic îngrozitor. E doar manifestarea unui obicei practicat zilnic din vremuri despre care nu-și mai amintește nimeni: la ora 1 după miezul zilei toată lumea merge acasă, să mănânce împreună cu  familia. Ce fac aceia care nu pot să ajungă acasă la ora 1? Nu se știe, nu se cunosc cazuri. O oră pe zi e a prânzului, orice altceva poate să aștepte. Dacă n-a fost făcut până atunci, fie n-a fost prioritar, fie nu strigă după rezolvare. Un antreu subțire, un fel principal copios, câteva bucățele de brânză la desert, un pahar de vin alb îndoit cu apă îndulcită cu zahăr din trestie sau un pahar de vin roșu. Apă rece și cam atât. Cu variațiuni, că doar viața nu-i bătută în cuie. Obezitate aproape de zero, infarcturi extrem de rare (spun statisticile lor), perioadă de viață crescută (totuși, bărbații tind și aici să părăsească această lume mai devreme decât femeile, din motive doar de ei știute, nu intrăm noi în casa nimănui).

casă francezăV-am povestit mai sus despre un mod de viață pe cale de dispariție, la care am fost martor în 2011 și cu care, mărturisesc că am interacționat cu multă bucurie. Țăranii francezi care-l practică (la oraș nu prea vezi asta, chiar dacă în multe locuri prânzul e sfânt) sunt tot mai puțini și tot mai bătrâni, așa cum sunt și românii din satele sau orășelele mici de pe fâșia de Vest care încă mai trăiesc după o lege veche și nescrisă care-i trimite la masă și la siesta de după prânz până trece văpaia verii. Da, am remarcat această asemănare între români și francezi, deși despre români nu mai știu decât ce-mi amintesc din copilăria și din vacanțele petrecute la Pâncota, aproape de Arad.

Pare că prețul pe care-l plătim pentru abundența de azi e tihna. Dacă mă întrebați pe mine, nu cred că merită. O bucată de pâine bună, coaptă cât trebuie, o bucată de brânză făcută-n câtă vreme i-a menit bunul Dumnezeu, un strugure copt sau un știulete de porumb fiert, un copan de pui crescut în 6-8 luni, nu în 60 de zile, un ou de la o găină hodinită și câte o friptură când e din ce și când e de ce, m-ar mulțumi și mă mulțumesc. Un pahar de vin când beau singur, două sau trei dacă-i poveste lângă, apă curată și ulei de teasc, unt gras și roșii udate cu apă, nu cu otravă, toate astea m-ar putea ține viu încă o viață. Și dacă nu pot să am parte de toate astea prea des, pot alege să fiu cât mai atent când aleg, pot alege să mă opresc din alergarea zilnică pentru un ceas de tihnă, pot alege să fiu eu. Al treisprezecelea ceas al zilei e după al doisprezecelea, așadar mai există o șansă și pentru noi. #haila1lmasă e în continuare o idee bună. Să fii sănătos.

bibilică

Join the Conversation

  1. Excelent articol, ce evocă obiceiuri pierdute (la București) cam din vremea bunicilor și străbunicilor… Și totuși, așa cum spui, dacă le-am relua, poate că n-am mai trăi încă o viață, dar am fi mult mai sănătoși în aceasta pe care o avem. Păcat că medicii se îndeasă să prescrie medicamente cu toptanul, dar rari sunt cei care dau recomandări pentru schimbarea modului de viață.

    1. Nu cred ca este vina medicilor pentru o traditie pierduta! Oare de ce s-a pierdut in Bucuresti acest obicei? Eu provin dintr-o familie care este in Bucuresti de peste 150 ani, iar pana in anii ’70 la fel se intampla si aici. Eu incerc sa pastrez notiunea de masa de pranz in familie, insa cu cateva ore decalat in timpul saptamanii, adica la ora 17, cand ne adunam toti la masa. Obiceiul acesta a inceput sa se piarada odata cu „industrializarea” fanatica a lui Ceausescu si continua cu cea a neocomunistilor, care creaza o imagine ireala in mintea tinerilor de la tara despre ceea ce inseamna Bucurestiul, si sunt adusi aici sa munceasca ca niste roboti, facandu-i sa uite total de traditii si respectul fata de masa! In week-end le vin parintii de la tara cu sacosele de mancare gatita, chiar si pentru cei mici (pentru ca fetele nu au fost invatate sa gateasca), iar ei prefera sa iasa in oras cu prietenii, daca tot au parintii in Bucuresti care vor sta cu copilul!

  2. Minunat…Felicitari !

  3. Atunci sa nu asteptam ca sa vina din partea medicilor sau a altcuiva. Sa fim noi insine autodidacti si sa nu mai lasam sa treaca nici un minut . Sa ne schimbam si, si mai important sa incercam sa-i convingem si pe cei din jurul nostru . Dar intre noi fie vorba cati bucuresteni ar fi dispusi sa renunte in w.e. la iesirea in oras si la shoping si sa mearga la o cunostinta sau la o ruda fie ea si mai indepartata la tara sa-l ajute la gradinarit. Si in schimb sa culeaga ceva roade sanatoase si neotravite. Numai bine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close