Încerc să nu o lălăi prea mult: acum trei ani am participat la Campionatul internațional de gătit în aer liber organizat de ACEEA, în calitate de vizitator. Am plecat de acolo dezamăgit (am și scris despre asta pe blog dar mi-e lene acum să caut postarea în arhivă și nici timp nu prea am). Îm week-end-ul acesta am participat în calitate de concurent, convins fiind de Mircea Groza și Andrei Crivăț (care după ce și-a făcut datoria și m-a convins, n-a mai participat).
Aici vine partea grea: cum să scriu eu ceva bun despre campionatul acesta (mă refer la progresele făcute de organizatori și la calitatea concurenților) acum, după ce am ajuns aseară acasă cu un portbagaj plin cu premii, cupe, diplome și medalii? O să încerc să nu scriu, în fond, Iulia Drăguț n-are nevoie să o laud eu, după cum nu avea nevoie să o trag de urechi acum trei ani. Oricum, mă bucur că am participat și îmi scot clopul de paie în fața celor ce au participat fie ca organizatori, fie ca spectatori, juriu ori concurenți. Cred că suntem cu toții pe un drum bun. Acum, despre noi: am înscris în concurs patru echipe. Ne-am intitulat cu toții Niște țărani, nume ales în concordanță cu tema noastră, respectiv bucătărie rustică din Ardeal. Am avut afumături, brânză frământată pe loc, pită țărănească și cocoradă (un soi de plăcintă cu verdețuri făcută din aluat de pâine), rață umplută cu găină, cholent și șolent (am folosit două denumiri pentru același produs deoarece am făcut două variante, una cu curcan afumat și cealaltă cu porc), borș de ied cu agrișe și măcriș, bulion făcut pe loc din roșii proaspete, o zacuscă deosebită, cu mere, țelină și miere, friptură de ied cu tarhon, plăcinte pe piatră, pălincă făcută la un alambic improvizat și păstrat ca atare din 1952 încoace, magiun din 65 de kilograme de prune făcut în cazan cu vârtelniță.
Am luat marele premiu la secțiunea Plită, marele premiu la secțiunea Ceaun, încă o cupă venită ca o consecință a luării primelor două premii și Cupa Selgros, care atestă faptul că sponsorii și juriul ne-au considerat cel puțin bunicei (a venit împreună cu o vitrină frigorifică plină cu vin).� A mai fost o mențiune din partea juriului de sommelieri (am potrivit bine bucătăria tradițională cu 8 sau 9 soiuri de pălincă și câteva soiuri de vin din zona Sălajului) și un premiu pentru participare pe care dealtfel l-a luat fiecare echipă. Cu alte cuvinte, am cam ras tot ce se putea și am fost socotiți ușor amenințători chiar de maestrul Ștefan Bercea de la Cabana Vânătorilor din Predeal, care mai apoi a venit și ne-a felicitat. Am plecat de acolo obosiți dar bucuroși. A fost bine. Acum, poze:
Lucăcel, familia Pup din Hida, Mircea Groza, eu, Zsolt Csok de la Porolissum, Marcel Farcaș. Lipsește Septimiu Munteanu și nu-l văd nici pe meșterul pălincar Flore în imagine. Dacă mă uit mai bine, nu-s nici cele trei zâne din Băgara, trei fetițe care au sucit la kurtos calacs și la gomboți cu prune de la prânz până seara.
Teo Peter n-a ajutat la greu și a ținut pentru noi cupa cea mare cât de o poză.
Vitrina cu vinuri.
Mircea Groza (căpitanul nostru), ușor cu spatele și maestrul Bercea cu toată fața, imediat după coborârea de pe scenă/podium.
Încă mă mai minunez…
Mai pe seară voi reveni cu o postare despre ce și cum am făcut pentru a ajunge în postura de mai sus. Între timp, citiți la Crivăț câteva adevăruri covârșitore despre…mine. Senzațional!
Bravoooooo Ady!eram sigura ca le-o coci tu!
Te-am vazut la antena 3 , si m-am gindit la tine!
Felicitari baiete!
Linişte vă rog… Şi acum toţi în cor:
BRAAAAAAVOOOOOOOOOOOOOOOOOO, Hădean! :D
Felicitari! Esti cel mai bun bucatar pe care mi-a fost dat sa-l cunosc vreodata. Pe mine m-ai convins acum vreo 2 ani, la o strangere de haine, marca Utopium, cu niste carnati si ceva frigarui. De atunci, iti urmez intocmai retetele si Oradeanul meu iti multumeste, in gand ca e ocupat cu mancatul, de fiecare data cand imi oferi ocazia sa gatesc ceva bun, postat de tine aci, pe blog. :)
Asa ca, Felicitari inca o data! Si evident, felicitari intregii echipe :D
felicitari Domnu’ Adi :))
Vă mulțumesc. Dacă e să merite cineva felicitări, apoi le merită Dora și Rora, cere mult fum au înghițit amestecând la magiun, acolo a fost greul cel mai greu. Și trebuie să recunoasc că în echipa asta am fost un simplu executant ce s-a străduit să facă bine ce i s-a cerut. Meniul a fost conceput de Mircea Groza, am lucrat cu toții pentru concurs cam 48 de ore cu o mică pauză pentru somn. A fost bine, ne-a plăcut, ne-a surprins plăcut faptul că juriul ne-a apreciat atât de mult și ne-a bucurat că am avut galerie inclusiv din rândurile celorlalți concurenți.
Hei, felicitari! Trebuia sa se intample.
Foarte tare, ticule!!!
Dupa ce mor imi scot burta la licitatie – „burta hranita des de Adi Hadean” – poate fac si io rost de un banut sa mi-l pun pe ochi inainte sa fiu – ptiu – ingropat;)
Felicitari domnul mai bun decat Chuck Norris :)
Felicitari tie si echipei cu care ai lucrat!!! De azi ma declar fan al blogului tau si-o sa-l mustruluiesc pe Andrei ca nu mi-a spus de el mai de mult.
Gropare, nu ar fi mai bine să o vinzi cât ești în viață, să bem un păhăruț pe seama ei?
psaico, mulțam
Doamnă Crivăț, o să-l muștruluiesc și eu, promit:-).și mulțumim pentru felicitări.
Lilișor, mă emoționezi:-) (iar Laurențiu n-are pentru ce să-mi mulțumească, tu faci munca:-) )
Buna Adi, multumim mult pentru aprecieri, dar sa stii ca noi nu am facut altceva decat sa amestecam in magiun. Voi meritati cu adevarat laudele, pentru ca voi ati facut ceea ce era mai important cu organizarea, munca de creatie si multe altele.
Mi-a facut o deosebita placere sa fac parte din echipa voastra!
Dora, lasă că am văzut cât v-a fost de ușor. Și să știi că și noi ne-am bucurat că ați venit să puneți osul la treabă.
@ HAdean: deci imi vand burta, da’ numa daca ma lasa s-o mananc, ca poate mai are prin ea ceva urme de mancare de la tine! :D