Cȃnd e vremea de copt pȃine, e musai să pui deoparte nişte aluat pentru vreo două turte, cum zice bunica – simple sau nu, cum sunt aceste turte pe plită umplute cu varză dulce. Ritualul frămȃntării şi coacerii pȃinii în casa bunicii e o ştiinţă cȃt se poate de exactă, deşi nu se face cu instrumente sofisticate şi gramaje ca la carte. Totul are un rost, totul se cerne şi curge în linişte, la timpul potrivit, cu multă experienţă şi blȃndeţe.
Reţeta de pȃine şi turte de pȃine, scrisă nu cu cerneală, ci cu suflet şi răbdare, de mȃinile bunicii mele, este simplă şi nu dă greş. Mai întȃi, încălzeşti bucătăria bine, ca pentru dospit aluatul. Apoi, cerni un castron de făină, adusă de cu seară din cămară, cu o lingură de sare. Mai pui la treabă o zecime dintr-un calup de drojdie, apă călduţă cȃt cuprinde şi un dram de zahăr. Începi a frămȃnta cu grijă, turnȃnd untdelemn încălzit pȃnă ce simţi că aluatul se ţine bine. Acoperi covata cu un ştergar şi, vezi tu, te-apuci de copt pȃinea şi turtele la foc iute după ce aluatul a crescut bine.
Atmosfera caldă din bucătăria de la ţară şi siguranţa cu care bunica aducea împreună cantităţi potrivite de ingrediente, m-au inspirat să cern cu bucurie această reţetă. Iată cum am copt pe plită turtele de pȃine, cu varză dulce călită cu mult piper şi boia, cimbru de grădină, seminţe şi pulbere de chimen.
Ingredientele pentru turte pe plită umplute cu varză dulce
- 500 g făină albă la temperatura camerei
- 1 lingură de sare
- 25 g drojdie proaspătă
- 1 linguriţă de zahăr
- 250 ml apă călduţă
- 75 ml ulei încălzit
- 2-3 linguri de untură de porc (50 g)
- 700-800 g varză albă dulce
- 2 cepe albe potrivite
- 1, 1/2 linguriţe seminţe de chimen
- 2 linguriţe de boia dulce
- 1 linguriţă de piper negru proaspăt măcinat
- cȃteva crenguţe de cimbru de grădină
- fulgi de chilli (opţional)
- sare după gust
Pregătirea şi prepararea aluatului pentru turte pe plită umplute cu varză dulce
Mi-am cernut de cu seară făina, împreună cu sarea, şi am lăsat-o la temperatura camerei. A doua zi, am pus în mijlocul grămezii de făină drojdia, înmuiată cu zahărul şi 3-4 linguri din cantitatea de apă călduţă. Am avut mare grijă ca apa să nu fie fierbinte. I-am dat timp amestecului de drojdie să lucreze în jur de un sfert de oră, pȃnă cȃnd s-a format o pojghiţă de spumă deasupra.
Între timp, am reîncălzit cantitatea de apă rămasă. După ce am amestecat cu degetele făina şi drojdia înmuiată, am început să frămȃnt turnȃnd puţin cȃte puţin din apa călduţă. În final, făina a absorbit un sfert de litru de apă călduţă, cu tot cu cantitatea de apă cu care am înmuiat drojdia. Tot după ochi, am turnat şi uleiul încălzit, pe care l-am încorporat treptat în aluat, în timp ce am frămȃntat cu podul palmei. Temperatura uleiului am verificat-o aşa: mai întȃi, am turnat treptat uleiul în căuşul palmei, apoi l-am turnat peste aluat, continuȃnd frămȃntarea. Aluatul a fost gata după ce am obţinut o textură nelipicioasă şi elastică.
Am acoperit castronul cu un ştergar şi am lăsat aluatul să dospească în jur de jumătate de oră. Bucătăria mea nu a fost suficient de bine încălzită. Aşa că am încălzit cuptorul la 25 de grade Celsius şi am aşezat castronul cu aluat în el. Între timp, m-am apucat de pregătit umplutura pentru turte.
Pregătirea şi prepararea umpluturii din varză dulce
Am tocat varza fideluţă, am frecat-o cu vreo două linguriţe de sare şi am lăsat-o deoparte. Am tăiat ceapa peştişori, am măcinat boabele de piper şi o jumătate de linguriţă de seminţe de chimen.
După ce untura din cratiţă s-a încins, am călit ceapa, la foc mediu, pȃnă cȃnd s-a înmuiat şi a devenit translucidă. Am aruncat în cratiţă seminţele întregi de chimen pentru a li se elibera aroma. După 1-2 minute, am pus cele două linguriţe de boia. Am amestecat rapid cȃteva secunde, avȃnd grijă să nu ard boiaua şi să devină amară. Imediat am redus focul şi am pus în cratiţă varza, cimbrul, piperul şi chimenul măcinat. Am amestecat din cȃnd în cȃnd în cratiţă pentru ca varza să nu se prindă de fundul vasului. După ce varza s-a călit uşor şi aromele s-au combinat unele cu altele, am oprit focul şi am aşezat varza într-un castron, la răcit.
Umplerea şi coacerea turtelor
O cratiţă din fontă sau fier este ideală pentru coacerea turtelor, ca să iasă la fel de rumene şi delicioase ca cele de pe plita bunicii. Aşadar, am pus cratiţa la înfierbȃntat pe aragaz şi am început să formez turtele. M-am mişcat destul de repede, deoarece fontei îi trebuie foarte puţin timp să se înfierbȃnte. Am porţionat aluatul în şase bucăţi, pe care le-am întins cu palmele. Am format astfel discuri cu diametrul de o palmă. Nu a fost nevoie să înfăinez sau să ung cu ulei suprafaţa de lucru. Am aşezat cȃte două linguri generoase de varză călită pe primul disc de aluat, lăsȃnd marginea neacoperită cu umplutură.
Apoi, cu grijă, am adus spre mijloc marginea discului, lipind bine aluatul cu degetele, astfel încȃt umplutura să fie acoperită complet. Am presat uşor, cu palma, turta umplută, apoi am aşezat-o cu partea sigilată pe fundul cratiţei. Am copt-o 5-6 minute pe fiecare parte, la foc mediu spre mic.
Am repetat procesul cu următoarele turte. Am verificat tot timpul ca turtele să nu se ardă prea tare. Turtele au fost gata după ce au devenit uşor arse, altfel ar fi rămas crude în interior.
Parcurgȃnd întocmai paşii bunicii, nu am dat greş cu aceste turte pe plită, umplute cu varză dulce. Gustul inconfundabil al turtelor pe plită, simple sau umplute, este unul dintre cele cȃteva delicii culinare coapte cu care îmi place să intru în sezonul rece.
Poftă bună!
Dacă vreți să descoperiți și alte rețete cu varză dulce, le găsiți aici!
Interesanta reteta, merita incercata ;)