Seria interviurilor cu internele din acest an merge mai departe. De data asta, stăm de vorbă cu Adina – despre parcursul ei, despre ce a adus-o aici și despre cum trăiește experiența internshipului.

1. Cine ești și ce faci?

Bună, sunt Adina Miron, aka La Gourmandise MousseAdina și visez constant gastronomie, dar mai ales cofetărie. Lucrez în administrația publică, dar îmi dedic aproape tot timpul liber domeniului culinar, în special cofetăriei, și promovez, de fiecare dată când am ocazia, identitatea culinară și culturală românească (ador portul popular și colecționez ii). Implicarea mea în domeniu a condus chiar la o teză de masterat pe subiect. Mă mai pasionează psihologia, călătoriile culinare, lectura și scrisul, activitate care îmi aduce o mare împlinire. Fiindcă sunt o iubitoare a regiunii Orientului Mijlociu, stilul meu culinar este puternic influențat de acest tip de gastronomie, aspect notabil în multe dintre rețetele pe care vi le prezint. Parafrazându-l pe Napoleon Hill, aș încheia această autodescriere prin a spune că sunt suma vorbelor pe care le rostesc, a lecturii pe care o citesc, a anturajului ales și a aspirațiilor pe care le am. Și încă ceva important: cogito, ergo sum.

2. De ce ai ales internship-ul pe AdiHadean.ro?

În primul rând, deoarece îl respect profund pe Adi Hădean, ca om, ca chef. Am considerat că acest internship este revelator și mi-am dorit mult să am ocazia unei colaborări cu el și echipa sa. Adi este unul dintre profesioniștii care mă inspiră constant, de foarte mulți ani, pe multiple planuri (social, uman), așadar, dincolo de dimensiunea gastronomică, și mă impresionează enorm implicarea sa în activitățile sociale.

3. Cu ce așteptări ai intrat în echipă?

Shakespeare spunea că ”așteptarea este rădăcina tuturor durerilor de inimă”. Am ajuns și eu cândva la această concluzie. Prin urmare, una dintre regulile autoimpuse în viață, după câteva experiențe marcate de dezamăgiri, este de a nu avea așteptări. Am renunțat demult să proiectez diverse iluzii, iar atunci când se întâmplă lucruri bune, ele îmi aduc o euforie mult mai puternică. Nu sunt pesimistă, chiar din contră, doar că nu am așteptări. Cu toate acestea, am intrat în echipă cu mintea și sufletul larg deschise, pregătită să învăț cât mai multe, să leg prietenii, să găsesc inspirație și să aduc, la rândul meu, valoare culinară.

4. Cum ți s-a părut experiența până în prezent?

Extraordinară. M-a determinat să gândesc dincolo de repertoriul meu culinar, să creez rețete și combinații noi și diverse, uneori depășindu-mi chiar granițele propriei creativități, să cunosc publicul paginii și să îmi adaptez stilul la preferințele acestuia. Mă bucur, în fiecare zi, că m-am alăturat echipei și că fac parte din această comunitate frumoasă. Și mă întristează gândul că tempus fugit mult prea repede și, în aceste momente, s-au scurs deja 6 luni din clepsidra temporală a acestui internship.

5. Ești ceea ce mânânci?

Uneori da, alteori ba. Depinde pe cine întrebi și în ce context. Viața este un colos intens, cu multe provocări cărora suntem nevoiți să le facem față, este dificil să reducem totul la un răspuns concret.

Însă, analizând sensul subtil și subliminal al întrebării, da, suntem ceea ce mâncăm, îndeosebi la nivel identitar, cultural, emoțional.

6. Acasă sau la restaurant?

Ambele, aproape în aceeași măsură. Mersul la restaurant a fost mereu o preocupare și o experiență senzorială pentru mine, așa cum știu din poveștile familiei (mama se amuză copios și în prezent de acele amintiri, în care mă scotea cu forța din restaurante când venea vremea plecării). Când eram mică, mă jucam cu prietenele mele de-a restaurantul, fie eram eu bucătar și ele cliente, fie invers. Astăzi, merg cel puțin o dată pe săptămână într-un local. Ador să analizez meniurile, le studiez atent, adresez întrebări legate de ingrediente și tehnici (unii ar spune că sunt chiar enervantă – poate au dreptate, eu știu?!), mă las inspirată, privesc lumea cum savurează din farfurii. Pentru mine, testarea preparatelor/ descoperirea restaurantelor este o experiență complexă, dincolo de actul de a mânca. Este o muză constantă, o sursă de inspirație, studiez meniurile ca pe mari capodopere.

7. Școlit sau auto-educat?

Ambele. Mă pasionează gastronomia de când eram copil. La 8 ani am făcut primul meu tort, arăta ca Turnul din Pisa (ha ha), dar era realizat de mine și am fost foarte mândră. Urmele de tăieturi până la os de la ambele mâini reflectă multiplele teste din frageda pruncie efectuate în bucătărie. Am trecut și trec în continuare printr-un proces constant de auto-educare, dar am ales să-mi duc  pasiunea la alt nivel, fiindcă nu m-am simțit împlinită în lipsa ”școlirii culinare”. Așa sunt eu, îmi găsesc mereu câte un curs, un masterclass, o enciclopedie. Așadar, în 2018, am terminat școala de cofetar-patiser, urmată de cursuri de bucătar și multe alte specializări în diferite ramuri ale cofetăriei (ciocolaterie, cozonaci, decor de torturi, entremets etc.). Am avut imensul noroc ca, pe acest drum al formării mele, să am alături profesioniști cu suflet mare, adevărați deontologi, care să-și deschidă cu drag biblioteca cunoașterii și să mă lase să pătrund în ea. Le mulțumesc și cu această ocazie! Și nu m-am oprit, voi continua pe ambele drumuri: cel școlit și cel auto-didact. Am planuri mari în acest sens. Și mai am o impresionantă bibliotecă culinară, averea mea cea mai de preț, un șir necuvântător de profesori care mă ajută să devin din ce în ce mai bună în acest domeniu.

8. Trei bucătari care te inspiră.

Ce grea alegere, am mult mai mulți! Având în vedere că pe Adi l-am menționat deja mai devreme, voi enumera alți trei profesioniști din domeniu care mă inspiră: Cedric Grolet, Alain Ducasse,  Raymond Blanc, artizani ai gastronomiei, cu contribuții remarcabile în domeniul artei culinare. Mă inspiră eleganța lor, profesionalismul, spiritul inovator, tot ceea ce reprezintă ei și construcția solidă pe care o vor lăsa în urmă.

9. Te influențează părerea cititorilor despre rețetele pe care le postezi?

Da și nu. Da, în măsura în care aduc critici productive și da, fiindcă mă adresez unui public și acest tip de comunicare trebuie să rămână în registrul bidirecțional, feedback-ul este important. Nu cred că poți fi creator de conținut și să susții cu toată convingerea că nu te influențează părerea cititorilor sau că ți-e indiferentă. Cel mult, te minți singur. Dar NU, nu mă influentează atunci când văd că un comentariu (peiorativ) provine din străfundurile unui suflet sau unei minți pline de ură, nepricepere profundă, frustrare sau răutate. Pe acestea le ignor complet sau mă amuză, în cel mai fericit caz, îndeosebi după ce am încercat să aflu ce a creat nemulțumire și realizez că, orice aș spune, oricât aș explica și comunica, dialogul se rezumă la stadiul monologului cognitiv.

10. Ce nu te întreabă nimeni, dar ai vrea să răspunzi.

Care este marele meu vis culinar.

11. Care este răspunsul?

Am două: să mănânc fără să mă îngraș (ha ha) și să finalizez de redactat cartea mea de bucate.

12. Ceva de final, orice dorești tu.

Mi-aș dori enorm să îmi pot menține credința într-o lume bună, lipsită de ură, de răutate, pe care încă o dețin. Să văd în jurul meu oameni care se ajută, nu care se încurcă, să existe mai multă toleranță și dorință de evoluție. Pare nefezabil, chiar utopic, dar eu asta îmi doresc. Bunătatea nu ar trebui să fie un dat anacronic, este nevoie de ea astăzi, mai mult ca niciodată. Iar în domeniul culinar, îmi doresc enorm să văd o deschidere mai mare a societății față de combinații mai îndrăznețe, mai multă toleranță față de novum și mai mult curaj gastronomic. Iar critica, aceea să fie constructivă. Fără jigniri, ci cu bun simț.

Un gând de final, citându-l tot pe Shakespeare: ”Iubiți pe toți, aveți încredere în câțiva, nu faceți rău nimănui!”.

Vă mulțumesc pentru că ați citit aceste rânduri și îmi doresc enorm ca rețetele pe care vi le prezint în acest proiect să vă inspire!

Cu drag,

Adina

Interviuri cu alți interni mai găsiți și aici.

Sau aici.