Tarot, the beginning of a beautifull friendship

261

Am ajuns la Cluj după o călătorie mult prea lungă pe calea ferată. Nu m-am plictisit, vagonul era plin cu suporteri ai celor de la Dinamo, veniți cu treabă la CFR acasă (despre asta o să detaliez mâine). Sunt în plină mutare dar nu mă pot abține (asta visez, asta pictez…) și scriu puțin despre cum s-a terminat povestea de la Tarot. Ei bine, s-a terminat așa cum trebuia (mi-ar fi plăcut să fim mai mulți Joi și puteam fi măcar cu zece mai mulți Vineri dar sunt convins că absențele pot fi motivate). Prea multă lume mi-a cerut rețeta supei-cremă de gulii, prea repede a dispărut de pe mese desertul ca să am îndoieli legate de gusturile pe care le-am expus. Se cuvine să le mulțumesc oamenilor care au fost acolo, se cuvine să le mulțumesc gazdelor și fetelor (doar două dar extrem de harnice) din bucătărie. Sentimentul pe care-l am acum tinde să se transforme în certitudine și se focalizează în jurul următoarei idei: vreau să revin la Tarot. Îmi place locul, e prietenos, suficient de mare cât să mă pună la încercare în bucătărie, suficient de intim pentru a mă apropia mai mult de cei care vor veni să mănânce din mâncarea mea. Nu-mi cereți o dată, cred totuși că va fi în curând. Nu am avut timp să fac poze dar mi-a trimis @Corvinash. Îi mulțumesc și lui. Iar voi să faceți bine să fiți sănătoși. Aș mai zăbovi, m-aș mai lungi la vorbă dar mai am de transportat câteva cutii cu posesiuni lumești.

Prin fum, prin șpăngi, cu Radu Popovici.

la tarot 02

C&C food factory :-). Copolovici și Crivăț.

la tarot 08Armata ultra-gustoasă, mousse de taronja.

la tarot 39

Supa-cremă de gulii ( 2 gulii, o telina, o ceapă, doi catei de usturoi, un litru de apa, o lingurita de pesto la final si cateva seminte de floarea soarelui decojite si prajite fara ulei, sare si piper, o ceasca de smantana dulce, blender voios).

la tarot 56

Ostenind-o pe frigăruia ostenită.

la tarot 13

Un pic de relaxare n-a omorât pe nimeni iar Cosmin e chiar reconfortant.

la tarot 71

Join the Conversation

  1. multam, adi, pentru c’ai acceptat sa mergi pe mana mea cand am ales tarot ca destinatie pentru tine si gazda a ultimului eveniment realizat in beneficiul lui daniel.
    totul a fost supergustos, mi’ai impresionat musafirii iar pe mine m’ai recucerit! :) (de data asta nu ciocolata a fost gustul tabu ci felia de dovleac) :)

  2. Eu am lipsit motivat. Asa ca, pe data viitoare! Daca intervine ceva, va astept dimineata la cafea.

    1. Simona, dacă nu eram in viteza mare, veneam la cafea si neinvitat:-)
      Ruxandra: șșșșș. :-))

  3. Mutare in iteriorul (in cadrul) aceleiasi localitati, SAU dintr-o localitate in alta?
    ALTA intrebare, distincta: Mutare cu domiciliul de locuit, sau cu „domiciliul” de gatit?

  4. Ma bucur ca te cunosc si ca ma pot numara printre amicii tai. Si ma bucur ca ti-au placut pozele (altfel nu le puneai pe blog). In plus, constat, la fel cum spunea si Chinezu, ca la mesele pregatite de tine se aduna fel de fel de oameni faini si misto de cunoscut.

  5. Victor, nu plec din Cluj, mă mut doar din bloc în casă cu curte :-)
    Corvin, fix asemenea:-). Eu mă bucur mult că vin doar oameni faini, mă încurajează să mai fac:-)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close