Vine o vreme în viața omului, în care trebuie să facă și lucruri mai puțin plăcute. Cum ar fi, să dezghețe congelatorul și să curețe frigiderul. În viața mea, tocmai a venit vremea aceea. Nu o să insist cu amănunte legate de curățarea frigiderului, o să vă povestesc doar despre ce am făcut cu lucrurile scoase din infernul de gheață, respectiv cu patru pulpe sănătoase de puicuță un pic trecută de adolescență.
Mai întâi am cules din grădină un smoc de rozmarin, cimbrișor și lămâiță (astea sună a diminutive dar nu-s). Le-am spălat.
Am pus într-un mojar niște boabe de piper roșu, o lingură de semințe de coriandru și oarecât ardei iute (cantitățile nu-s relevante, v-am mai spus, condimentarea se face după gustul fiecăruia).
Am pus și ierburile-n mojar, am turnat peste toate oțet balsamic….
…și sos de soia din cel mai puțin sărat. Apoi am frecat bine și am obșinut o pastă aromată.
Am mâzgălit pulpele, decongelate deja, cu pasta de mai sus.
Le-am așezat în tava pentru grill primită de la prietenii de la Grillshop, împreună cu niște cepe, întregi-întreguțe. Am așezat apoi tava pe grill (de bună seamă, cărbunii erau încinși deja, dar nu prea tare, adică după ce i-am aprins i-am lăsat să se mistuie nițel și să scadă temperatura) și capacul peste grill.
Un ceas și un pic, cât s-au făcut pulpele, am „dezbătut” un vin bun, împreună cu Foodie.
Pulpele s-au copt la temperatură domoală, nici prea iute nici prea încet.
Garnitura-o minunăție de orez roșu fiert, amestecat cu ceapă verde și roșii cuburi și cu zeamă de lămâie, pus în plic din staniol și lăsat la marginea grilului, să se aburească/aromeze încet, aproape tot atâta timp ca pulpele.
Observați crusta de la exterior? Să te lupți cu mama zmeilor pentru ea, și alta nu!
Să vă mai spun cât au fost de fragede?
Ori poate vreți să știți cât de dulce, aromată și moale e ceapa coaptă? Mai bine vă dau pace până mâine. Să fiți sănătoși.
ceapa coapta la gratar acoperit sau la cuptor e fenomenala. nu seamana deloc cu ceapa verde sau cea „proaspata”. da nici pulpele nu sunt de lepadat :P
exact asta voiam sa zic si eu: ceapa coapta e un fenomen care merita sa fie popularizat :). e minunata! iar pulpele astea arata excelent! n-as vrea totusi ca mama zmeilor sa se arate prin preajma… :))
Mda…ce mai poti sa zici decat sa inghiti in sec. Arata fenomenal.
Ma uit aproape zilnic pe site… dar parca niciodata n-am salivat ca astazi! O fi meniul meu de la pranz de vina (legume cu iaurt)… sau doar imagineatea cand vad pozele astea care parca prind si miros. Oricum arata incredibil de bine!
Foarte tare reteta, ca si site-ul :)
Felicitari.
O intrebare am:
Rozmarinul, cimbrișorul și lămâița le ai in gradina sau in ghiveci? :D
Spor,
Florin, le am în grădină, le-am transplantat din ghiveci în primăvară.
ooofff…. minunat arată tot. De ce nu eşti prieten şi cu noi, să ne găteşti şi nouă la un pahar de vin?:)) Dacă ai drum pe litoral eşti mai mult decât invitat:D
Rox, sper să ajung curând:-)