Ce-am gătit la Campionat

236

Bine că n-am așteptat Crăciunul ca să vă povestesc despre mâncărurile care ne-au adus niște premii la ediția de toamnă a campionatului internațional în aer liber de la Cluj. N-am avut vreme, viața m-a tot împins de la spate și mi-a dat altele de postat. Nu-i bai, uite că azi m-am trezit mai de dimineață și iată, poze cu mâncărurile și o scurtă descriere pentru ele:

De aici începe tocana de creste de cocoș și fudulii. Ea ne-a adus locul 1 la Creație. Fuduliile se spală, se crestează și se împănează cu slană apoi se prăjesc ușor.

Friptura de mistreț. Am potrivit pentru ea un sos din vin roșu, cimbru, oțet balsamic și miere.

Așa arată sosul pentru mistreț.

Am avut brânză proaspătă din lapte de capră, făcută pe loc.

Rața cu sos de sfeclă a fost un succes.

Gâsca în sos de vin alb cu țelină și salvie a fost mmmmm. Da.

Asta e tocana din fudulii și creste de cocoș.

Supa a la Apicius, cu multă mazăre, cu afumătură dar și cu carne proaspătă, plină de ierburi culese din castrul roman de la Moigrad. Deliciu.

Purcelul cu dafin. Un jambon umplut cu smochine și curmale, fiert cu dafin și cimbru, îmbrăcat în aluat și copt apoi.

Foto: Dorin Noge. Mulțumim.

Join the Conversation

  1. La asa bunatati cred si eu ca a dat lumea navala !! Puteau totusi sa se poarte civilizat.(La acest eveniment am inteles ca … ti s-a facut greata de ce s-a intamplat, daca nu gresesc.)

  2. tataru ciprian says:

    SUper treaba Adi , cum era de asteptat.
    Si daca tot e sa ne spunem parerea , e momentul:pentru mine tu ai castigat concursul !
    ai pregatit 7 feluri !

    Ma gandesc deja la concursul din 2011

    Salutari

    Ciprian Tataru

  3. maestre, ce bunatati!

  4. adihadean Author says:

    Nicoleta, prefer să-mi amintesc lucrurile faine:-)
    Ciprian, de fapt am avut 12 feluri dar n-au prins toate poza:-). Am avut vinul militar de campanie, cu miere și mirodenii, pâinea militară coaptă pe vatră, o mâncare de fasole senzațională, aromată cu cimbru și cumin, un piure din divlecei cârcâliți cu praz și încă oarece da’ nu-mi amintesc acum. Și n-am fost eu, am fost NOI, o gașcă faină și veselă:-).

  5. Arata superb preparatele.

    Am o mica problema totusi, legata de site. Daca sunt la jumatatea paginii si dau click pe o poza, cand inchid acea poza, sunt redirectionat sus de tot, la primul articol, nu unde am ramas inainte de click pe poza. Lucru oarecum deranjant, tinand cont de multitudinea de poze de pe site. (rulez cu Firefox)

    In rest, numai de bine.:)

  6. adihadean Author says:

    Tano, pățesc și eu la fel. În curând voi avea altă temă, alt design și se va petrece și o optimizare a aspectelor legate de utilizare.

  7. Acum mie imi vine sa bat pe cineva. :(

  8. adihadean Author says:

    Păi de ce? :-)

  9. Nici nu-i de mirare că aţi câştigat… Felicitări.

  10. De pofta si de pofta. :D

  11. Atat de minunate de apetisante !!! Mi-e dor de mancarea din Romania…
    MAcar sa imi bucur ochii. Felicitari!!

  12. Vasele in care ai pus mancarurile sunt asa cum imi plac mie, facute de mana unor mesteri olari priceputi, ce sa mai spun de ce ai pus in ele; idei culinare iesite din comun, probabil si nu numai pentru ca a fost un concurs la mijloc.

  13. esti „criminal”
    arata spectaculos tot ce apare in poze,
    felicitari
    sinteti tari

  14. Super pozele, dar de unde pot lua si eu retetele pentru ce ati gatit la campionat ? Ma intereseaza in special „Rața cu sos de sfeclă” si „Gâsca în sos de vin alb cu țelină și salvie”, desi as vrea toate retetele…

  15. adihadean Author says:

    Suzi, din cartea lui Apicius, desigur:-). Poate într-o zi vor fi publicate în limba română:-).
    Ela, Maria, Iulia, mulțumim.

  16. Adi, ati dat un nou inteles, cu doua taisuri, chestiei cu ‘O tempora o mores!’ :)

  17. Arata bestial si presupun, adica nu presupun, sunt sigura ca au fost si f. gustoase. Sunt si frumos prezentate in vase adecvate a caror caldura pune creatiile in evidenta.
    Tocana de fudulii oricum m-a dat gata numa’ ca, fudulii ca fudulii, da’ de unde iau eu atatea creste de cocosi???

  18. Ce amintiri frumoase…simt si acum mirosul fiecarui preparat in parte…iar de gust, nici nu mai vorbesc!

    Ceea ce a contat a fost atmosfera, buna dispozitie si dragostea pentru mancare a fiecarui membru din echipa, plus relatiile cu ceilalti participanti si fair-play-ul din concurs. Sa speram ca celelalte probleme se vor rezolva in timp…

    Adi, oare de mai multe poze de unde pot face rost? Asa, sa le am ca amintire :)

  19. adihadean Author says:

    Cel mai repede, cred că de la Mircea. Ori de la mine dar va trebui să ne vedem pentru asta.

  20. O sa vorbesc eu cu unchiul Mircea (la multi aaaaaaaaaaaani), sa ne intelegem cumva :))

    Te pup, multumim pentru postare!

  21. Aoleo Adi! ne omori cu pozele si mancarurile alea :))) mie foame acum, si este numai vina ta :P

  22. Si totusi de unde pot face rost de reteta de sos de sfecla ? Chiar si in alta limba…
    :(((

  23. Adi, am gasit ceva:
    http://www.axymag.ro/editura/albatros–i638

    Asta e cartea ? Ca ziceai ca nu e tradusa…

    1. adihadean Author says:

      Suzi, asta-i cartea. La noi a ajuns din alte surse, ediții mai vechi, în limbi străine. Și mai demult. Nu știam că a apărut între timp și în limba română, mulțam depont. Rețeta de sos de sfeclă e simplă: cureți sfecla, o dai prin răzătoare, o opărești bine apoi o sotezi împreună cu ceapă tocată mărunt, praz în rondele subțiri, cimbru, vin roșu, cuișoare și puțină miere. Nu-i rețeta din carte dar e fenomenală, pe încercate. Succes.

  24. Multumesc mult de reteta.

  25. Multumesc si eu !

    dorin noge.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close