Am scris într-o carte

139

Am scris într-o carte. Au mai scris în ea și alți oameni, iubitori de animale, prieteni ai animalelor. Dacă o să vedeți lista, o să fiți probabil la fel de impresionați ca mine. Uite: Dana Țocu, Monica Davidescu, Roxana Iliescu, Roxana Radu, Horia Brenciu, Melania Medeleanu, Marius Vintila, Iulian Vrabete, Dan Silviu Boerescu, Gabriel Cotabita, Razvan Simion, Raluca Moianu, Irina Margareta Nistor, Ana de la Easypeasy, Anca Lupeș și alți oameni pe care-i rog să mă ierte pentru că nu i-am mai trecut aici da’ am pierdut șirul. Peste toate astea, mai semnează în cartea noastră (n-am pus în ea altceva decât o poveste dar așa simt eu, că-i cartea noastră) și Neil Gaiman, scriitorul care a făcut scenariul filmului Stardust (sunt mare fan). Sper să pot ajunge pe 5 Octombrie la petrecerea de lansare. O să revin cu detalii pe tema asta. Vreau să vă mai spun un lucru: profiturile obținute din vânzarea cărții vor mergre integral și exclusiv spre salvarea animalelor.

Desigur, am scris o poveste despre Tito:-).

Join the Conversation

  1. Ce a mai crescut Tito! :)

  2. Super! Felicitări, abia aştept să cumpăr cartea :) O idee foarte bună pentru susţinerea organizaţiilor care fac eforturi uriaşe pentru salvarea animăluţelor într-o ţară unde legea pentru drepturile animalelor e încălcată vehement.

  3. Wow, felicitari, Adi, abia astept sa cumpar cartea. Sper ca o sa faci si o sesiune de autografe, mi-ar face placere sa te cunosc in persoana. Iar Neil Gaiman e acelasi Neil Gaiman care a scris „Cartea cimitirului” si a luat Newbery Medal in 2009? Abia astept sa ii citesc si lui povestirea, imi place mult de tot stilul lui.

  4. De-abia astept sa citesc cartea. Tito e Golden Retriever? Este absolut superb! Mi-as dori sa stau la casa ca sa pot creste multe animale dar pana atunci imi ingrijesc cu drag pisica. :)

  5. Bah Adi, daca vii la lansare….pui si tu ceva sub brad? Ceva cu dop, cu mai multe grade decat temperatura corpului (ca vine iarna) si (daca se poate) de pruna? :-)
    Glumesc, sa ne vedem cu bine la Bucuresti pe 5.

  6. Ce frumos e Tito!Sper ca vreodata o sa locuiesc intr-o casa pe pamant si o sa amun caine exact ca el.Felicitari pentru carte.

  7. Felicitari! Si Tito e un catelus superb, are nevoie de ceva rosu pus la gat, la cata lume o sa-l admire :))

  8. felicitari si abia astept sa va citesc pe toti! cei de la GIA fac lucruri extraordinare, merita sa aiba o asa carte dedicata si fondurile sa mearga la ei!

  9. Frumos caine!! Felicitari pentru diversificarea activitatii si totodata actele de caritate pe care le faci ! BRAVO ! Vorba lui Nenea Iancu „ca tine bobocule , mai rar!”

  10. Felicitari! Abia astept sa o citesc! Deja stiu cui sa i-o fac cadou!

  11. Tito e splendid! Era un pic trist?
    Am vazut ca in octombrie gasim cartea online. O astept cu interes sa i-o citesc si lui Fix (teckelul meu sarmos) :)

  12. adihadean Author says:

    nu-i încântat niciodată când plec de acasă și poza a fost făcută într-un astfel de moment:-)

  13. Felicitari! De unde o vom putea cumpara?

  14. A aparut cartea deja, am vazut-o azi pe site-ul Librariile Humanitas, costa 49 de lei. In seara asta ma duc la Carturesti sa vad daca a aparut si acolo. Uite aici http://www.libhumanitas.ro/iubirrre.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close