Nutriday, faza pe regiuni aka „patriotismul local”

374

PUB

Patriotismul local are darul de a scoate din noi lucruri rele. De multe ori, dar din fericire, nu mereu. Când patriotismului local i se adresează provocările corespunzătoare (adică nu acelea de genul „moldovenii sunt mai deștepți decât oltenii?”), pot apărea surprize faine de tot. Eu unul abia aștept să descopăr surprizele ce vor apărea din provocarea lansată de Nutriday românilor împărțiți după apartenența la regiunile istorice. Care-i provocarea?

Până pe 30 Iunie puteți să înscrieți în concurs bonul care demonstrează că ați cumpărat șase produse Nutriday (pentru asta intrați pe www.nutriday.ro). Puteți câștiga prin tragere la sorți seturi de picnic și aparate de făcut pâine  iar la finalul concursului puteți câștiga un Citroen Grand C4 Picasso Seduction 1.6HDI 110CP și un tur culinar prin țară.

Ce treabă avem noi cu asta? Păi, nu avem (decât dacă vrem să obținem ceva din ce am scris mai sus), dar ne facem de lucru, mai ales că la urmă se poate lăsa cu un premiu important – 1000 de euro. Ca să aveți o șansă la premiu (vedeți aici REGULAMENTUL) trebuie să alegeți șase produse Nutriday, să le potriviți în șase rețete cu cap și coadă și să postați rețetele pe blogurile voastre (dacă le aveți, caz în care dați cu pingback-ul la postarea asta, să vază onor juriul din care, woops, fac parte și eu) sau să postați un comentariu la acest articol.

Când spun “rețete cu cap și coadă” nu mă aștept să-mi dați gramaje și tehnici de preparare ci exemple de mâncăruri în care s-ar potrivi iaurtul despre care vorbim aci, dar în mod armonios, că potriveală cu forța nu se poate. De exemplu, Nutriday natural s-ar potrivi într-o înghețată cu vanilie și miere (asta o s-o și fac într-o bună zi de vară), Sana merge perfect în marinada pentru carne de miel (asta-i pe încercate) cu cardamom și piper roșu –mielul vine apoi pe țepușe și deasupra jarului, Nutriday ușor ar putea drege o zamă de păstăi (asta-i preferata mea în zilele fierbinți de vară, și-mi place să fie rece), cu Nutriday de băut, cereale, dulceață de rubarbă și puțină miere am făcut odată umplutura unui tort cu blat din pandișpan, Nutriday 0% poate fi parte din dressingul unei salate (aici completați voi, că nu eu iau premiul) sau ingredientul nu foarte secret dar foarte nimerit într-o supă cremă.

Succes.

Join the Conversation

  1. Pai sa participam spun eu atunci draga Adi….:))

  2. Ramona Gadja says:

    Particip si eu ;)

    1) Mic dejun sau gustare: Nutriday cu miere si nuci, foarte bun si pentru copii trecuti binisor de varsta de 1 an (sau alta varianta de gustare buna pentru copii nutriday cu bucati de fructe- capsuni, piersici)

    2) Ciocanele de pui marinate in iaurt nutriday in care am pus bucati de usturoi, sare , piper si cimbru- se lasa ciocanelele la marinat cel putin o ora in acest amestec , in frigider apoi se scot si se pun la cuptor ( se pot face foarte usor si la cuptorul cu )halogen

    3) in zona de unde vin eu (Prahova) vara sunt la mare cautare ciorbele de legume cu lapte prins – cum se zice la noi Poate fi zeama cu pastai de care ai amintit tu, de varza, sau de dovleac cu lapte batut, de loboda, de foi de sfecla sau de urzici. Voi detalia aici ciorba de urzici cu iaurt Nutriday pt ca urzicile sunt preferatele mele: Se aduna o cantitate mai mare de urzicute (pt ca scad foarte mult la fiert), se scutura apoi bine pentru a scapa de resturi de iarba sau pamant se spala bine in mai multe ape apoi se oparesc iar zeama (ceaiul rezultat se pastreaza) ; se toaca bine urzicile ca sa rezulte bucati mici mici sau dupa plac mai mare, se taie o ceapa marunt. In oala in care preparam ciorba calim ceapa si urzicile tocate, apoi adaugam zeama rezultata de la fiert cu atentie pentru nu face o ciorba prea groasa sau prea subtire, lasam sa clocoteasca incet pina se fierbe ceapa. Apoi punem o cantitate generoasa de iaurt Nutriday(as zice ca la 5 l de ciorba, macar unul sa fie de iaurt), iaurt pe care in prealabil il amestecam cu zeama calda din ciorba pt a-l aduce la aceeasi temperatura si il batem bine cu furculita pt a fi cat mai fin in ciorbita. Saram si piperam, presaram patrunjel tocat marunt sau marar. se mai pot pune cateva bucati de usturoi la sfarsit pentru un plus de aroma si gata o ciorbita buna, simpla cu vitamine si fier, pt ca urzicile au fier.
    La aceasta ciorbita se poate adauga si un borcanel mic de smantana mai grasa sau smantana pentru gatit pentru a fimai fina si mai gustoasa, daca vrem mai dietetica atunci punem numai iaurt.

    4) Prajitura cu iaurt- este prima reteta pe care am incercat-o din Cartea regala de bucate a principesei Margareta -daca am voie sa spun sursa- cred ca asa este corect
    Un pahar de iaurt Nutriday se pune in vasul in care vom amesteca toate ingredientele, apoi adugam urmatoarele:

    3 oua
    1 pahar (de la iaurt) de ulei
    2 pahare cu zahar ( as pune mai putin zahar- un pahar e suficient)
    3 pahare(iaurt) faina alba
    2 lingurita praf de copt
    1 lingurita cu varf cacao se poate lasa alba prajitura, in loc de cacao se poate pune mar ras pe razatoarea mica sau banana, sau orice alt fruct -bucati de capsuni, piersici sau caise, cirese, visine, nuci etc.

    Am amestecat toate ingredientele cu mixerul, apoi am pus compozitia rezultata intr-o tava tapetata cu hartie de copt si am dat la cuptorul incins in prealabil . In 40 – 45 minute prajitura trebuie sa fie gata.
    E o prajitura simpla de facut, ieftina si la indemana oricui si un desert potrivit pentru copii – eu am facut-o pentru fetita mea de 2 ani.

    5. Crema de branza pt mic dejun sau gustare – la 500 de grame de branza dulce de vaci adaugam un pahar de iaurt Nutriday , o lingura de unt, sare dupa gust si verdeturi tocate marunt, patrunjel sau marar, sau in loc de verdeturi se poate pune cimbru. Se lasa sa stea la frigider ca sa se imbine aromele, apoi se poate intinde pe paine, mmm delicioasa si usoara.

    6. Cartofi la cuptor cu iaurt Nutriday
    Pt o familie mai numeroasa cam un kg de cartofi se fierb in coaja dar sa nu ajunga foarte moi ci asa mai „al dente” , se curata se feliaza se pun intr-un vas ce merge la cuptor, alternand cu branza (de burduf, sau cas ori telemea) sau cascaval, se toarna peste ei un sos din iaurt Nutriday amestecat cu cateva linguri de smantana mai grasa, se sareaza, se mai pune deasupra branza rasa si la cuptor pana se rumeneste frumos deasupra. E o idee buna pentru cina iar cantitatile se adapteaza usor.

    Sper ca nu te-am (v-am) plictisit cu atatea detalii, dar n-am putut sa ma abtin :))

    Ramona Gadja

  3. Ramona Gadja says:

    Mentionez ca m-am inscris la concurs pe blogul tau si nu pe cele care reprezinta Muntenia pentru ca acum locuiesc in Maramures.

  4. Inainte de a veni cu ideile pentru retele cu nutriday as vrea sa intreb daca e permisa inscrierea multipla; din ceea ce am inteles eu, daca pe alte bloguri participante am venit cu idei diferite de retete s-ar putea…asa-i? multumesc de timpul acordat!

    1. adihadean Author says:

      Alina, e permis tot ce scrie în regulament (am pus link). Mai mult nu știu:). Dacă nu scrie acolo că nu-i voie, eu aș înțlege că se poate:).

  5. hop și eu din Ardeal…

    ok sa ne organizam: ce as face eu cu 6 iaurturi??? numai lucruri delicioase…

     Cu Nutriday Natural as prepara o Paine cu banane, stafide si iaurt ( in masina de paine): adaug drojdie, făină, germeni de grau , lapte praf, zahăr, sare, nucşoară , ulei vegetal , banane, iaurt natural şi apă . La sfârşitul primei framantari, se adaugă stafide sau nuci. Si gata.
     Cu Nutriday 0% as prepara un Sos de caramel (Fat-free) Folosit ca topping pentru îngheţată , budinci şi prăjituri. Intr-o cratiţă puneti zahar tos , zahar brun si turnaţi apă în centru. Nu se amestecă. Se fierbe timp de 8 minute. Se lasa sa se raceasca si sa ajunga la temperatura camerei. Odată răcit, adaugati iaurtul degresat şi vanilia.
     Cu Nutriday Usor as prepara niste Biscuiti (Cookies )cu fulgi de ciocolata : Într-un bol se amesteca pana devine o crema: zahar brun, zahar alb si unt . Se adauga peste crema: iaurtul şi vanilia. Amestecati faina, bicarbonat de sodiu şi sarea in alt bol. Se amestecă faina în crema până la încorporare, apoi se adauga fulgii de ciocolată. Se formeaza biscuitii cu o lingura si se dau la cuptor.
     Cu Nutriday Delicios Capsuni as prepara Clatite (Pancakes) cu capsuni: Combină ingredientele uscate (faina, sare, praf şi bicarbonat). Apoi ingredientele umede(iaurt, lapte, ouă şi ulei) iar la sfarsit combină ingredientele umede cu uscate şi se amestecă până aluatul devine omogen.Se prajesc in tigaie.
     Cu Nutriday de Baut prepar Placinta de cartofi dulci si morcovi fara crusta : mancarea preferata a baietelui meu cel mic. Se gateste la abur cartoful dulce si morcovul.In legumele gatite si pasate se amesteca iaurt , un ou si stafide . Compozitia se toarna intr-o tava termorezistenta ,se presara putina nucşoară si se da la cuptor. Serviti îndată ce se raceste cu o cana de iaurt de baut rece alaturi.
     Cu Nutriday Natural –merge nemaipomenit de bine ca topping pentru cartofii copti sau dressing la salata …
    .. ….. si mai am multe si nenumarate idei…

    Sa aveti pofta !!!!!

  6. ma mir ca faci reclama la asa produse… ma asteptam la mai mult. fara suparare, dar produsele astora sunt infecte. si ti-o spun dintr-o sursa sigura…

  7. adihadean Author says:

    o „sursă sigură” fără un nume e inexistentă. că nu-ți plac produsele lor, pot să înțeleg și să fiu de acord. că ai o problemă cu faptul că mie-mi plac, ei bine, pe asta nici n-o înțeleg și nici nu pot fi de acord.

  8. Stiu ca sunt off-topic si nu vreau sa ma bag ca musca in zer :), dar stie oare cineva de ce nu pot pune niciun iaurt/smantana din comert in zeama (de salata, de pastai) fara sa se transforme in „fluturi”? Nu am de unde sa fac rost de un borcan mare de „lapte prins”, ca pe vremuri, iar acum, de cate ori fac zeama de salata verde iaurtul si smantana mi se transforma in „fluturi”, orice marca as folosi? Sa nu le mai fierb putin cu salata, sa le pun doar la sfarsit? Sa pun si lapte dulce? E foarte frustrant, imi aduc aminte de zeama frumoasa si alba din copilarie, acum nici nu imi mai vine sa ma uit la ea cand o mananc (jumatate de zeama e apa, jumatate iaurt+ smantana, care cad pe fundul oalei). Scuze de intrerupere.

  9. adihadean Author says:

    chiar dacă pui înainte iaurtul/smântâna într-un vas, diluezi cu puțină apă rece apoi crești temperatura ușor cu zeamă din oală?

  10. Chiar daca. Dar poate e vina mea, ca nu am rabdare sa torn destula zeama calda in iaurt. 15 linguri la vreo 500g de iaurt, amestecat cu lapte dulce o fi de ajuns?

  11. sincer, iaurturile astora sunt precum plasticul. fade si cu o consistenta absolut dubioasa.
    daca tot vorbim de lactate locale, mult mai indicat ar fi sa promovezi o marca de iaurt romanesc care contine ingrediente naturale, de buna calitate si este facut dupa retete traditionale. sunt convins ca s-ar gasi. pacat ca aia nu sar cu banul…

  12. doina postolache says:

    cu nutriday usoras prepara un tzatziki…..
    -5-6 castraveti curatati de coaja,dati pe razatoare,se sareaza putin,se storc bine…se adauga 2-3 catei de usturoi tocati marunt,o lingura de ulei de masline,si se amesteca cu nutriday usor(6 cutiute mici,musai 6!)…la sfarsit se adauga marar tocat….vara e f bun….

  13. Iaurtul e parca nelipsit in orice bucatarie…fie ca il mancam as simplu, fie in amestec cu fructe, fie ca ne trebuie la realizarea diferitelor retete! fara sa ma lungesc prea mult la vorba, iata ce retete as propune eu pentru concursul asta ( parte din ele sunt deja testate):

    1. Nutriday Natural ar fi perfect pentru o reteta usoara de vara : chiftelute de curcan in sos cremos de iaurt. Cum procedez: mai intai ne ocupam de prepararea chiftelutelor, pentru care avem nevoie de urmatoarele ingrediente :

    – 400 gr pulpa curcan tocata
    – 1 felie de paine ( ceva mai veche)
    – 1/ 2 pahar de lapte
    -1 catel usturoi
    -oregano ( proaspat de principiu, dar merge si din cel uscat)
    – sare, piper

    Inmuiem felia de paine in lapte, apoi o stoarcem bine ; curatam usturoiul si il tocam marunt, marunt, iar uletrior acestor pasi vom amesteca intr-un castron incapator carnea tocata, painea ( stoarasa), oregano si usturoiul , pana in momentul in care vom obtine o compozitie omogena si densa; potrivim totul de sare si piper , apoi facem chiftelute rotunde , mai micute.

    Intr-un vas termorezistent – uns in prealabil cu putin ulei de masline vom face un tapet din 2 cepe rosii – taiate felii subtiri, apoi peste acest tapet vom pune chiftelutele .Le stropim cu ceva vin ( cam jumatate de pahar de vin alb sec) si cu putin ulei. Le dam la cuptor la foc mediu pentru aproximativ 3/ 4 h , avand grija sa le mai intoarcem din cand in cand!
    In tot acest interval de timp cat ” donsoarele rotofeie -chiftelutele” stau la bronzat in cuptor, vom pregati si sosul VEDETA – din iaurt, pentru care avem nevoie de : -1 iaurt Nutriday Natural de 400 gr.
    – 1 ou+ 1 galbenus
    – sare, piper proaspat macinat
    – frunze de menta ( proaspete)

    Crema de iaurt se face atat de simplu, incat nu cred ca e nevoie sa dau prea multe explicatii : omogenizam iaurtul Nutriday Natural cu 1 ou+ 1 galbenus , apoi saram si piperam ( dupa propriul gust).

    Cand chiftelutele s-au rumenit, le vom scoate din cuptor, apoi turnam crema de iaurt peste acestea si le mai dam pentru 10 min la foc mic, pana cand se ingroasa crema de iaurt. Ornam totul cu frunze proaspete de menta si servim cu mare pofta!!!

    2. O alta reteta delicioasa ce o am in minte ar fi : tocanita din pulpa de vita in sos de iaurt.
    Iata de ce avem nevoie pentru aceasta:

    – 1/2 kg pulpa de vita
    – 2 pahare iaurt Nutriday usor ( pahare mici de 100 gr)
    – 1 l supa de legume
    – 1 galbenus
    – 2 cepe rosii ( medii)
    -1 lamaie
    – 1 legatura de patrunjel
    -sare, piper

    Cum procedam:
    Mai intai curatam ceapa, o spalam si o tocam marunt; carnea de vita la randu-i spalata si curatata , se va taia in cuburi de marime potrivita si se va pune la fiert intr-un litru de supa ( impreuna cu ceapa )- timp de aproape 1 ora si jumatate ( pana cand lichidul din vas va scadea).
    Catre finalul fierberii vom potrivi carnea de sare si piper.
    Intre timp ne ocupam si de sosul de iaurt : amestecam delicat Nutriday Usor cu sucul de la o lamaie si cu un galbenus de ou; Cand pulpa de vita s-a fiert, turnam peste sosul din iaurt , si mai fierbem usor totul inca 2-3 minute.
    Deasupra presaram patrunjelul tocat marunt! Delicioasa! O alta mancarica simpla, usoara, numai potrivita pentru zilele caniculare ce ne asteapta! Iaurtul din sos da fragezime carnii de vita.

    NOTA : pentru ca sosul sa nu ni se taie va trebui ca iaurtul sa fie la temperatura camerei!

    3. Si nu-i asa ca dupa atata carne ar merge si o supa? evident ca una cu iaurt, racoroasa, cu accente grecesti. Iata ce am in minte pentru realizarea acestei retete:

    – 2 cutii Nutriday de Baut ( mari de 450 gr)
    – 1 legatura ceapa verde
    -50 gr masline negre feliate
    – 2 linguri cu ulei de masline
    -alte verdeturi: menta, busuioc, patrunjel
    -sare

    Cum preparam:

    Intai de toate spalam si curatam ceapa si verdeturile, apoi le tocam toate marunt, tocam si maslinele in cubulete mici de tot, si, intr-un bol suficient de incapator amestecam toate acestea cu Nutriday de Baut; potrivim de sare, iar la final de tot amestecam si uleiul de masline ( cam de linguri ). Servim aceasta supa racoroasa cu niste crutoane de paine, dar dupa ce a stat un timp la rece, la frigider : cca 2 ore!

    4. Fel principal am avut, supa la fel…deci ce ar mai lipsi ? Hm…ma gandesc la niste snackuri tot cu arome grecesti, dar si in combinatie cu o reteta de baza de saratale…
    Asadar…saratele cu iaurt si feta!

    Ideea am vazut-o pe un blog culinar de unde eu am preluat-o am modificat-o si am preagatit-o de cateva ori ( ne place foarte mult! )! Pentru asta as folosi eu Nutriday Sana!

    Pentru aceste saratele avem nevoie de urmatoarele ingrediente:

    – 1 cutie Nutriday Sana
    – 500 gr branza feta
    -4 linguri untura
    -2 oua
    -1 praf de copt
    – 1 kg faina
    – oregano uscat, maghiran uscat
    – pentru culoare : 1-2 linguri paprika dulce
    – pentru finisare: 1 ou+ 2 linguri lapte
    seminte de susan, in, chimen

    Ingredientele date se pot injumatati, deoarece ne ies foarte multe saratele din aceste cantitati!

    Amestecam mai intai untura cu ouale, adaugam si Nutriday Sana, apoi branza feta rasa, iar la final, vom incorpora faina cernuta si amestecata cu praful de copt, pana la obtinerea unui aluat omogen, nelipicios. In acest aluat putem sa mai punem niste verdeturi uscate si boia pentru culoare, ca sa ne mai jucam putin cu aromele si culorile.

    Aluatul obtinut se da la rece cam 2 ore, apoi pe un plan infainat intindem o foaie nu foarte groasa- cam 1 cm ( pentru ca mai creste la copt) si cu niste forme de fursecuri incepem , tot in joaca, sa ne decupam formele dorite de saratele.
    Intr-o tava tapetata cu hartie de copt , asezam saratelele, le ungem cu ajutorul unei pensule de bucatarie cu amestecul de ou+ lapte, apoi presaram peste seminte de susan, in, mac, chimen ( fiecare ce are si ce ii place).
    Dam la cuptor saratelele pentru 10-12 min, lal foc mediu spre mare, pana acestea incep sa se rumeneasca! Sunt niste snackuri delicioase, ce se pastreaza fragede cam 3 zile! Chiar merita incercate!

    5. Macar o data pe an , orice femeie e la dieta…deci in asemenea cazuri, credeti ca mancarea nu poate fi gustoasa?

    Orice salata se transforma in ceva delicios daca ii facem dressingul potrivit….asa ca pentru reteta dietetica am in minte o salata de spanac cu Nutriday 0 %..

    Pentru aceasta salata am avea nevoi de :
    500 gr spanac proaspat ( chiar baby, daca ne permitem : ) )
    2 fire ceapa verde
    2 fire usturoi verde
    1 morcov mic
    2 pahare mici iaurt Nutriday 0 %
    2 linguri ulei masline
    sare, piper

    Spanacul se spala bine, apoi se lasa la scurs; ceapa la fel – se curata , iar morcovul il dam pe razatoarea mica.
    Tocam apoi spanacul cat mai marunt, ceapa si adaugam morcovul ras; adaugam sare dupa gust.
    Separat pregatim dressingul de iaurt , astfel: luam 2 pahare Nutriday 0% , le amestecam cu usturoiul maruntit si 2 linguri ulei de masline.

    Intr-un bol incapator punem salat de spanac, ceapa si morcov si peste turnam sosul de iaurt. Sevim salata dupa ce am lasat-o la rece cam 30 min ( timp in care aromele se combina) , alaturi de o felie de paine prajita !

    6. Si cine spune ca iaurtul nu e vedeta si la categoria deserturi?
    Deci ce as face eu Nutriday Delicios biscuiti ? in afara de faptul ca imi place asa simplu?

    Hm…avand in vedere ca nu prea mai am timp de mult timp de stat in bucatarie, cred ca as pregati un chec usor , cu iaurt….nu ca nu as mai avea si alte variante de deserturi…. :)

    As avea nevoie de :
    1 Nutriday Delicios biscuiti
    6 oua
    500 gr zahar
    500 gr faina
    200 gr unt
    1 lingurita praf de copt
    pentru decor: 1 ciocolata amaruie topita la microunde sau la bain marie!

    Cum vom face? nimic mai simplu:

    Frecam mai intai zaharul cu untul, apoi adaugam rand pe rand galbenusurile, faina – cernuta si Nutriday delicios biscuiti. La final adaugam praful de copt si albusurile batute spuma.
    Intr-o tava mare de chec ( sau chiar doua mai mici ), tapetate in prealbil cu faina, turnam compozitia , o nivelam si o cocem la foc potrivit 25-30 minute!

    Lasam checul la racit, apoi il decoram cu niste ciocolata amaruie topita ! ( idee : intr-o punga punem ciocolata rupta in bucatele, o topim in apa fierbinte, apoi taiem un din colturile pungii si ornam in fir subtire !)…

  14. mirela says:

    Constat ca iaurtul Nutriday face parte din viata noastra zilnica .
    In fiecare zi in diverse combinatii consumam iaurt.Nu ma apuc acum sa scriu cap coad 50 de retete numai variante incercate de mine pe spatele celor din casa :D
    1Sa spunem asa ,bb papa cate un iaurt Nutriday cu biscuiti dimineata sau cand suntem in deplasare ,e la pachet.
    2 Din iaurt Nutriday natural (2 sau 3 pahare)am facut o placinta grozava cu portocale.Iaurt ,oua,portocale si coaja de portocale ,stafide, in aluat de foietaj.Cunoscatori isi pot imagina ce arome trebuie sa aiva.
    3 La prepararea delicioase ciorbe de burta :D :D amestecam ouale cu 1 sana nutriday , cateva linguri de otet (in functie de oala) si zeama .Ca sa le aducem la o temperatura aproPiata cu zeama fierbinte.Dregem ciorba cu amestecul acesta si usturoi si apoi rezultatul sigur iese de nota 10
    4 Un exceptional tort diplomat se poate face cu Nutriday Delicios ,fructe din compot ,gelatina,frisca si un blat de casa ,racoritor si de vara .Acoperit cu frisca sau pasta de zahar .
    5 Nutriday de baut merge de minune intr-un aluat de saratele cu cascaval ,chimen si presarate cu susan.Pe acestea le servim cu o bere rece la un film.
    6 Cea mai buna inghetata este cea cu nutriday 0% ,fetita mea adora inghetata si cum la tv vede reclame mereu asa vrea si ea.Pun la congelator 2 sau 3 banane ,le pun in blender impreuna cu 1 pahar de iaurt,4 sau 5 linguri de frisca lichida si zum zum gata inghetata.O decoram cu topping de fructe sau o papa cu biscuiti.Foarte buna este si cel mai important este facuta in casa nu are conservanti.
    Cu nutriday natural prepar si sosul pentru un peste la gratar.Usturoi pisat si frecat cu 3 sau 4 picaturi de otet,apoi cu 2 linguri de ulei si apoi amestecat cu iaurt.
    Am pregatit iepurasi cu iaurt si zeama de lamaie ,pentru Pasti ,pudrati cu zahar au fosr minunati .Aluat de briose cu iaurt este delicios
    Deja mam pus la povesti si mi se face foame :D
    Cele mai rapide gogosele sunt cele cu iuart,gogosi cu lingura le zicea bunica.2 pahare iaurt natural,2 oua 1 praf de copt si faina .Aluatul de pune cu lingur in ulei incins si se servesc pudrate bine bine cu zahar.
    Pofta buna la toata lumea si masa imbelsugata !

  15. Mai sincera sa fiu mie imi place iaurtul in starea lui naturala fara combinatii, dar daca este ceva ce-mi place foarte mult cand il combin este atunci cand il amestec cu usturoi. Iese un mujdei pe cinste.(singurul mujdei pe care-l pot manca)
    – se curata o caciulie de usturoi (sau fiecare dupa cum il tine sanatatea)
    – se piseaza, se adauga putin piper, delica…dupa gust
    – se amesteca bine toate la un loc dupa care adaugi un iaurt nutriday normal.
    Mai amesteci putin si iese un mujdei extraordinar pentru un gratar excelent.
    :))

  16. Buna Adi,
    Desi iti urmaresc blogul cam tarziu am vazut concursul :( asa ca ma inscriu si eu in ultimul moment:)
    Propunerile mele le-am postat in blog aici
    http://bucatareselevesele.blogspot.com/2011/06/retete-cu-iaurt-nutriday.html
    O seara buna,
    Lory

  17. Adi, eu am citit regulamentul si scrie ca azi, 9 iunie, ar fi ultima zi pentru acest concurs culinar, iar pe 30 iunie se termina concursul national Danone pe regiuni. Spune-mi, daca ma insel, ok?
    In orice caz, vreau sa particip si eu si voi scrie aici cele sase retete ale mele :
    1. Super-mega-ultra-sandwich-waffe cu Sana de la Danone: http://pemasadinbucatarie.blogspot.com/2011/06/super-mega-ultra-sandwich-waffe.html
    2. Cu iaurt Nutriday de baut as (re)face Ciorba de dovlecei: http://pemasadinbucatarie.blogspot.com/2010/08/ciorba-de-dovlcei-cu-iaurt.html
    3. O inghetata de mure si zmeura cu iaurt Nutriday Natural : http://pemasadinbucatarie.blogspot.com/2010/07/inghetata-cu-iaurt-zmeura-si-mure.html
    4. O salata asortata de ardei cu iaurt Nutriday 0% : http://pemasadinbucatarie.blogspot.com/2010/01/salata-asortata-de-ardei.html
    5.Cu Nutriday delicios am facut Briose cu iaurt si zmeura:http://pemasadinbucatarie.blogspot.com/2011/06/briose-cu-iaurt-si-zmeura.html
    6.Briose cu masline http://pemasadinbucatarie.blogspot.com/2010/03/briose-cu-masline.html

    1. adihadean Author says:

      liana, dacă așa scrie, așa o fi:).

  18. Asa e, Adi!:)

    Uite, am refacut si eu lista si am pus-o frumos intr-o postare pe blog, sa fie mai usor de gasit toate cele sase retete:
    http://pemasadinbucatarie.blogspot.com/2011/06/6-retete-cu-6-iaurturi-danone-nutriday.html
    Si la Briosele cu masline am uitat mai sus sa scriu ca as folosi Nutriday usor, dar am specificat pe blog.
    Multumesc!

  19. Reli Sipos says:

    Buna ziua !
    As vrea sa-mi exprim,nedumerirea privind inscrierea la concursul Nutriday si anume:
    1. persoanele fara blog se pot inscrie ,bineinteles neavand poze,doar specifacand ce ar pregati cu cele 6 iaurturi .
    2. cei cu blog,dupa ce isi etaleaza retetele pe blog,lasa linkul retetelor pe un anumit blog ales !

    Daca punctul 1 l-am inteles,privind al 2 lea punct,am anumite indoieli privind retetele. Am parcurs blogurile ce gazduiesc concursul,am citit linkurile care se pot deschide si am constatat cu uimire ca desi se specifica la ingrediente ca in crema s-a folosit iaurt delicios de capsuni …crema ramane alba ! Adica pozele,asta arata ! punand iaurt totusi crema nu-si modifica culoarea spre roz,roz deschis ? ca sa nu mai zic,ca ar fi fost normal ca toti cei cu blog sa posteze pozele cu ingredientele ( unde apar iaurturile ! ) , pregatire si poza finala ? pe majoritatea blogurilor dam click pe link,se deschide ,citim ingredientele dar din poza finala ( singura poza) nu rezulta ca s-ar fi folosit iaurt delicios de capsuni !
    La pretentia celor cu blog ,ca ar merita cei 1000 de euro,pe bloguri trebuia sa apara si poza cu ingredientele,ca doar d-aia au blog ! sa ne impartaseasca noua celorlalti,calitatile lor de bucatari amatori sau profesionisti si sa initieze in ale gatitului pe cei nestiutori !
    Cateva bloguri au poze multiple si aceasta poza cu ingredientele pentru concursul Nutriday !

    1. adihadean Author says:

      rali, pun pariu că juriul va lua în considerare lucrul ăsta:)

  20. Reli Sipos am citit comentariu dvs si m-am simtit datoare sa raspund fiindca ati facut referire la una din prajiturile mele cu care m-am inscris in concurs.Daca ati fi citit si celelalte ingrediente ale cremei v-ati fi dat seama ca 200 gr de iaurt cu capsuni ce are din start o culoare roz nu putea sa capete o culoare tot roz in combinatie cu 600 gr de compozitie alba.Ideea folosiri iaurtului a fost doar de a evidentia gustul cremei nu si culoarea.Si apoi aparatul meu de fotografiat nu este atat de performant incat sa scoata in relief si micile nuante .
    Referitor la punctul 2 in regulament nu este specificat ca pozele trebuie sa contina si ambalajul produsului in speta iaurtul nutriday.
    Cred ca juriul va tine cont de cerintele regulamentului si va aprecia ideea de reteta propusa si nu faptul ca pozele contin sa un contin ambalajul iaurtului.
    Va multumesc!

  21. Reli Sipos says:

    Carp E. L ,nu m-am referit doar la dumneavoastra,daca s-a inteles lucrul asta! da , aveti dreptate,nu prevede regulamentul ca pozele sa contina ambalajul ,dar fiind un concurs cu miza mare,eu chiar speram sa vad poze de la inceputul pregatirii pana la final, in care sa dovedim ca suntem cei mai buni ,nu doar sa ne axam poate pe amicitii de genul …las’, stie ca am pus,doar ne cunoastem „virtual” demult !

    concursurile astea de gatit si premiate cu bani multi sau obiecte de valoare,tenteaza lumea sa faca mici scamatorii ca sa insele vigilenta juriilor, mi s-a intamplat sa particip la un concurs alaturi de niste doamne care pe blogurile lor facusera prajiturile cu rama,in schimb in concursul acela,la prajiturile trimise au specificat ca le-au facut cu unirea , pacalind juriul ! ca sa convinga juriul ca au facut cu unirea,au schimbat prima poza cu ingredientele,care pe blog aparea cu rama, au facut o poza separat cu ingredientele in care apare unirea :D si au lipit-o celorlate poze neschimbate si gata,reteta a fost cu unirea !:D
    unele facusera prajiturile cu unt ,dar in poza cu ingredientele fiecarei retete trimisa in concurs ,ati ghicit…aparea margarina unirea! e romanul inventiv ,au ba? :D

    sunt tare curioasa, cand va aparea un concurs cu delma,vor trimite aceleasi prajituri cu poza ingredientelor continand…delma ?:D

    mult noroc inscrisilor si premiatul /premiata sa se bucure de norocul ce l-a lovit !

  22. am aflat si eu acuma de concursul Danone,nu stiu cum mi-a scapat de n-am vazut anuntul pe blogul tau.Citind regulamentul,reiese ca trebuie sa da-mi dau adresa si telefonul pe postare.Asta nu mi se pare normal.Cum procedam, de fapt cu datele personale ?Intreb pentru ca as vrea sa particip.

    1. adihadean Author says:

      Pansy, nu si inteles bine. Lasi o adresa de mail vallida cand comentezi (ea nu e facuta publica), restul datelor sunt cerute daca e necesar.

  23. Am sunat azi la numarul de info Danone(0212070027): e asa cum am zis eu, adica pana pe 9 iunie, daaaar s-a facut un act aditional si s-a prelungit concursul pana pe 16 iunie. Pe 20 iunie va fi jurizarea. Ma mir ca nu v-a informat nimeni…toti bloggerii au scris la fel ca tine, ca se termina pe 30 iunie. Dar un regulament e pt.concursul national Regiuni concurati si castigati si acest concurs se incheie pe 30 iunie si celalalt regulament e pt. Sase retete cu iaurt Nutriday. Deci, cine mai vrea mai poate participa, mai sunt doua zile lungi si late de concurs!
    O zi faina!

  24. Am facut si eu retete loredanei carp, dar crema de brinza cu iaurt delicios de capsuni mi-a iesit un roz murdar pe linga albul ei perfect de se vede si coaja de lamiie…i-am lasat un comentariu pe blog dar vad ca nu a aparut…probleme tehnice

  25. Pentru ca azi e ultima zi de concurs si pentru ca avem dreptul la maxim 10 retete, am mai preparat inca una, Prajitura Tutti frutti si am adaugat-o in lista finala de 7 retete preparate cu 7 produse Danone Nutriday diferite: http://pemasadinbucatarie.blogspot.com/2011/06/6-retete-cu-6-iaurturi-danone-nutriday.html!!
    O seara faina!

  26. Nina draga nu ai lasat nici un comentariu pe blog …chiar acum am cautat crezand ca mi-a scapat cumva .Tare as vrea sa vad si eu prajitura facuta de tine (poti sa-mi trimiti o poza pe adresa blogului ) ..desi sincer ma indoiesc ca ai facut-o .Nu am poze in etape la ea fiindca am pregatit-o seara si nu am lumina buna in bucatarie pentru a face poze .

  27. Mic de jun natural. iei un nutrydae natural il pui intr-un castron sau farfurie depinde pisezi biscuiti ii pui in el si dupa pe deasupra pui gem de capsuna

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close