Motivul pentru care am început să gătesc, motivul pentru care era cât pe ce să dau foc casei părinților mei acum aproape 30 de ani, e în borcanul cu zahăr. Bunica din partea tatălui meu ne făcea bomboanele astea crocante, din zahăr ars cu nucă. Ni le făcea și mama uneori (când eram copil, nu se prea găseau dulciuri dar mama s-a descurcat mereu bine în privința asta, făcându-ne tot felul de budinci, prăjituri, torturi, gogoși și cornlețe fragede, zahărul ars cu nucă fiind o soluție de avarie). Am rămas cu ele-n minte toată viața.
Nu fac prea des (în ultimii 10 ani am făcut de 3 sau 4 ori), socotesc că nici nu trebuie, trecutul e important dar n-ar trebui să intervină prea des în prezentul nimănui. Lucrurile-s relativ simple și pentru a le realiza ai nevoie de zahăr, hârtie de copt, o tigaie, nuci și foc. Nucile pot fi și alune de orice fel. Sau nuci de orice fel. Eu am ales nuci pecan și nuci braziliene.
Mi-am pregătit foile de copt (e important să fie foi cerate, veți înțelege imediat de ce).
Am rumenit nucile în tigaia antiaderentă, fără ulei. E important pentru gust să fie ușor arse. Nu vă speriați de culoare dar nici nu le lăsați pe foc după ce ați oținut-o.
Am mărunțit nucile cu cuțitul.
La 120 de grame de nuci am pus180 de grame de zahăr (e important să nu fie mult zahăr, vrei un krantz pe care să-l poți mânca ușor). Sigur, cantitățile acestea sunt valabile pentru tigaia mea, important e să țineți minte proporția și să rețineți acest detaliu: tigaia trebuie să fie rece când puneți zahărul în ea, focul să fie mic și zahărul să acopere uniform fundul tigăii.
Până se topește zahărul, nu aveți nevoie de spatulă sau lingură de lemn, e destul să mișcați tigaia ușor, ca la clătite. Atenție mare, zahărul topit arde mai rău decât smoala topită. Nu-l atingeți sub nicio formă și fiți mereu atenți la copii, dacă aveți în preajmă. După ce s-a topit zahărul, puteți să-l lăsați pe foc să se coloreze cât vreți, cu mențiunea că mai închis la culoare înseamnă mai amar.
Mie nu-mi place să fie foarte amar așa că, îndată ce s-a topit, am pus nucile mărunțite în tigaie. Am amestecat ușor cu lingura de lemn.
Am turnat amestecul pe o foaie de copt. L-am nivelat cu lingura de lemn.
Am așezat o altă foaie de copt peste amestec și am întins krantz-ul cât de bine am putut, presându-l cu fundul unei cratițe.
De ce e important ca hârtia să fie cerată? Pentru că altfel se lipește de zahărul ars și nu se mai desprinde frumos. Poate fi lăsată acolo până se răcește krantz-ul de tot (îi ia cam o jumătate de oră).
Pentru că are multă nucă și puțin zahăr, poate fi mestecat ușor, poate fi zdrobit ușor și adăugat ca decor la unele prăjituri (merge bine și la prăjituri cu frișcă și la prăjituri cu ganache sau presărat peste salatele de fructe sau peste merele coapte).
Desigur, poate fi mâncat pur și simplu.
Să fiți sănătoși.
Voiam de fapt sa va urez „Sa fiti sanatosi!” tot anul.
Asa am prajit si eu arahidele la prajitura „Snicker” si mi-a displacut. Mai usor rumenite ar fi fost mai pe gustul meu (arahidele).
Bunica avea in curte un cais si un migdal si vara faceam un krant de ne lingeam pe degete.Eu vreau sa intre trecutul in viata mea de acum pentru ca am avut o copilarie de vis cu bunici ca din poveste, mancaruri si prajituri pe care incerc sa le refac din memorie…cand nu reusesc inchid ochii si navaleste mirosul lor teribil de delicios…mirosul unei copilarii mult prea fericite!Sint recunoscatoare ca am radacini datorita bunicilor.
Multam fain, Adi!! daca ai stii de cata vreme caut reteta asta!!
Doamne, imi amintesc cu drag ca biata bunica nu avea hartie de copt in anii 80, dar se chinuia sa imi faca toate mofturile. Unul dintre ele era acest krantz pe care imi amintesc ca il punea pe tocator imediat ce il facea si cat ma mai chinuiam sa il desprind de acolo…..:)
Iti multumesc din suflet m-ai salvat de dat cate 2,50 lei la cate doua zile pe korona , este cu susan si peanuts , Caramel Bar .e minunat de bun .