Chiftele cu macaroane

252

Postarea asta e despre chiftele, nu despre macaroane ori alte paste (pe scurt, le fierbeți și le amestecați cu un sos pe bază de roșii – găsiți o duzină de rețete aici în acest sens). Dintre toate tocăturile lumii (mă refer aici la cele pe care le-am încercat, de bună seamă), chiftelele-s preferatele mele. De mai bine de doi ani nu le mai prăjesc în ulei ci le coc în cuptor, pe foaie de copt. Sunt mai sănătoase așa și-mi convine să aștept jumătate de ceas până se coc.

chifteleÎn ceea ce privește amestecul de carne, de data asta am ales 500 de grame de carne de porc, 200 de gram de carne de vită, două ouă, câteva frunze de pătrunjel tocate mărunt, un cățel de usturoi mărunțit bine, puțină sare, o lingură de pesmet auriu, piper zdrobit proaspăt și o linguriță de chimion arăbesc.

chifteleLe-am frământat bine pe toate cam zece minute, am lăsat amestecul în frigider o oră, am frământat iar, să mă asigur că aromele s-au distribuit uniform. Apoi am format chiftelele pe care le-am copt la 190 de grade Celsius.

DSC_5154Pe modelul acesta puteți să faceți chiftele din cartofi, dovlecel sau spanac, legate cu ou și făină sau pesmet. Dar asta-i o poveste pentru altă zi. Să fiți sănătoși.

Join the Conversation

  1. Fara chiftele viata e pustie. Abia astept sa-mi iau masina de tocat.

    Am descoperit ca ajuta enorm la aroma daca rumenesc intai chiftelele in tigaie vreo 5 minute(cu sau fara vreo grasime, asta depinde de fiecare). Nu mult, pana capata culoare. Caldura intensa din tigaie formeaza o crusta care da un gust nemaipomenit. N-or sa aiba timp sa se patrunda de tot, asa ca o sa-si faca si cuptorul treaba lui.

    1. ca bine zici! ce ne-am face far’de chiftele?

  2. Foarte tare ideea cu copt chiftele! Si eu fac asa si sunt mai sanatoase, clar! ;)

  3. Buna idee ! Chiar de mult nu am mai mancat, dar chiftele erau facute in baie de ulei. Am sa le incerc in cputor pe foaie de copt, ca bine spui sunt mai sanatoase.
    Spor la treaba !!!!!

  4. Adi, incearca in compozitie sa pui si menta. Eu am facut-o din greseala :D (a cazut borcanul deschis cu menta uscata direct in bolul cu carnea macinata)dar rezultatul este deosebit – te duce spre bucataria orientala, mai ales daca inlocuiesti porcul cu carne de oaie.

  5. Gabriela I. says:

    Cred ca e super combinatia cu macaroane, noi le mancam de obicei cu cartofi in diverse forme.
    Eu mai pun in chifetele un morcov, un cartof crud si o felie de paine inmuiata in apa si stoarsa bine, ies mai pufoase…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close