Vă propun două variante delicioase de ciocolată caldă, una pentru copii şi una pentru adulţi, că tot e sezonul rece şi după o bulgăreală bună trebuie să ne răsfăţăm cu ceva cald.
Pentru copii avem o variantă mai uşoară, unde puteţi să înlocuiţi cacaua cu pudră de roşcove şi zahărul cu un îndulcitor natural, în funcţie de ceea ce le daţi copiilor. Această ciocolată are gust de ciocolată de casă, e demenţială.
Pentru adulţi vă propun o variantă de ciocolată caldă cremoasă şi mega ciocolatoasă, cu un strop de amaretto. Desigur că puteţi să puneţi vanilie sau altceva, dar mie îmi place aroma de amaretto.
Mix de ciocolată caldă (6-8 porţii): 100 g zahăr pudră, 80 g lapte praf, 60 g ciocolată belgiană/pudră de roşcove, 1 linguriţă scorţişoară (opţional), 1 praf de sare, vanilie (opţional), marshmallow, chipsuri de ciocolată.Într-un bol punem toate ingredientele, de preferat să le daţi prin sită să nu rămână cocoloaşe.Așezăm pudra obţinută în borcan, în straturi, alternând pudra de ciocolată caldă cu bucăţi de marshmallow şi chipsuri de ciocolată.
Borcanul se păstrează închis.Pentru a prepara ciocolata caldă puneţi o lingură generoasă de pudra într-o cană şi turnam apă fierbinte sau lapte, în funcţie de ceea ce preferaţi şi opţional marshmallow.
Ciocolată caldă cremoasă (4 porţii): 200 ml smântână pentru frişcă, 200 ml lapte, 100 g ciocolată neagră, 1 lingură cacao, 1 linguriţă amidon, 50 g zahăr, 1 praf de sare, 50 ml amaretto sau orice aromă doriţi.Într-o cratiţă punem ingredientele uscate şi amestecăm cu un tel, apoi turnăm smântână pentru frişcă şi laptele şi punem cratiţa pe foc. Amestecăm încontinuu 7-8 minute până se îngroaşă uşor şi se omogenizează bine. După ce oprim focul adăugăm amaretto sau aroma dorită. Savuraţi ciocolata fierbinte.
Text&Foto: Andreea Dianu
arata asa de bine ca as bea si pozele :)