Cunoaște-ți bloggerul: Andreea Dianu

292

Cine eşti şi ce faci?

Bună,
Sunt Andreea Dianu, autoarea blogului “Pasiune pentru bucătărie” şi intern pe blogul lui Adrian Hădean. Pe lângă aceste activităţi din mediul online sunt un om normal, cu un job.andreeadianu

De ce ai ales internship-ul pe adihadean.ro?

De ce am ales să particip? Mi-a părut rău că am ratat aplicarea pentru acest post la începutul anului, când ceilalţi interni şi-au încheiat contractul. Atunci când unul dintre interni s-a retras, am văzut în asta o şansă şi am profitat de ea.

Cu ce aşteptări ai intrat în echipă?

Sunt o tipă ambiţioasă de când mă ştiu, mereu îmi doresc să dau ce e mai bun din mine, în orice fac. Mi-am dorit să îmi aduc contribuţia prin reţetele mele, prin experienţa mea, mai ales în ceea ce priveşte deserturile.

Cum ţi s-a părut experienţă până în prezent?

Am tratat acest post cu maximă seriozitate, cu aceeaşi seriozitate cu, care îmi tratez orice job. Pun suflet în ceea ce fac şi am primit în schimb ceea ce îmi doream, mulţumire, apreciere şi oameni care mi-au încercat reţetele.

Eşti ceea ce mănânci?

Da, probabil. Ca orice om normal, mănânc de toate, cu mici excepţii, dar slăbiciunea mea sunt dulciurile şi cred că asta se reflectă şi în modul meu de a fi.
andreeadianu-2

Acasă sau la restaurant?

Acasă, şi nu sunt neapărat mândră de acest lucru.

Şcolit sau auto-educat?

Auto-educat.

Trei bucătari care te inspiră?

Jamie Oliver, Pierre Hermé, Adrian Hădean

Te influenţează părerea cititorilor despre reţetele pe care le postezi?

Întotdeauna. Până la urmă pentru ei postez.

Ce nu te întreabă nimeni, dar ai vrea să răspunzi?

Câte ore de muncă stau în spatele unei reţete?

Care e răspunsul?

Multe ore. De la faza de proiect, documentare dacă e nevoie, prepararea reţetei, aşezarea ei în farfurie, realizarea fotografiilor şi redactarea reţetei trec multe ore, poate şi o zi întreagă.andreeadianu-5

Andreea Dianu

Pasiune pentru bucătărie

alist

Join the Conversation

  1. Felicitări pentru ceea ce faci!!

  2. Pasiunea pentru acele mici lucruri „interzise”, dulciurile în cazul meu, adună oameni diferiți în jurul unui subiect comun, și anume noi și noi rețete care să ne furnizeze acele „sweet treats” după care tânjim zilnic.

    Mi-aș dori foarte mult să aflu rețete ale unor produse tradiționale românești, sau mă rog, pe care eu, cel puțin, le consider românești, ca și cozonacul de exemplu sau colțunașii, dar care să fie „gluten free”, sau în care uleiul de floarea soarelui să poată fi înlocuit cu succes de uleiul de cocos, mult mai sănătos, sau untul din crema de ciocolată să fie înlocuit de avocado, zahărul să fie sirop de agave sau de arțar și așa mai departe.

    Această substituire a unor ingrediente nu o consider o problemă pentru talentații noștri bucătari, ci mai degrabă o provocare pe care o lansez pe această cale, vouă, celor cu adevărat pasionați, și vă voi fi aproape în încercările voastre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close