Un amic de pe net pomenea ieri mămăliga cu magiun. Un alt amic, mare prieten al mâncării și maestru-n mămăligă (puteți să râdeți, să faci mămăligă nu-i așa ușor cum ai crede) spunea că nu l-ar tenta mămăliga cu magiun. Duminica asta-n care ninge liniștit, ca-n copilăria mea, mi se pare perfectă pentru a-i mulțumi pe amândoi. Și pe mine, cu un drum. Am făcut o mămăligă umplută cu brânză de burduf și jumări cși apoi cârpită cu două ouă fripte. Nu o să insist asupra ei. Mi-a rămas niște mămăligă, am în frigider magiun de la mama (magiunul de prune, zis „silvaiz” ori „silvoiță” se face doar din prune, fără adaos de zahăr, scăzut pe foc ore întregi, de obicei într-o căldare dotată cu un dispozitiv din lemn cu care amesteci constant pentru ca magiunul să nu se prindă de fundul căldării).
Am făcut poza acum doi sau trei ani, nu mai știu. În fine, să revin la mămăliga cu magiun. Fratele meu nu o suporta, spunea că-i mâncare pentru colduși (în Maramureș, colduș i se spune cerșetorului). Mie-mi plăcea. Și mai mult decât mămăliga, îmi plăcea să stau pe pragul casei bunicilor mei, alături de verii mei, răsfirați ba pe alte praguri ba pe scăunele. Îmi plăcea așteptarea care însoțea micul dejun. Era iarnă și nu aveam voie să ieșim la săniuș „până nu picură din streașină”, adică până crește puțin temperatura. Cum vedeam primele broboane de apă la capetele țurțurilor, lăsam blidele, de cele mai multe ori goale-linse, ne luam hainele, bocancii cumpărați de bunicul nostru, săniile și o zbugheam pe ușă afară. Ne întorceam uzi leoarcă, roșii în obraji și flămânzi, după trei-patru ceasuri. Pentru amintirile astea mai fac din când în când mămăligă cu magiun.
Să nu vă închipuiți că-i mare lucru mămăliga asta. Chiar nu e. Practic, întinzi un strat de mămăligă pe fundul farfuriei, peste el un strat de magiun și iar un strat de mămăligă.
Dacă vrei, poți să construiești mănăliga într-o oală, în 7 sau 8 straturi, să o răstorni și să tai din ea felii ca dintr-un tort.
O cană de lapte lângă – un bilet spre raiul copilăriei, un loc ferit de ouă Kinder, jocuri pe calculator și formule alimentare chimizate la extrem. Să fiți sănătoși.
Doru, poza asta-i pentru tine.
Iar asta e pentru cei cărora le lipsește ninsoarea.
Superb… si pe mine m-ai transportat in acea atmosfera, chiar daca nu am gustat niciodata mamaliga cu magiun. Mi-ai facut insa un dor nebun de sanius…
Multumim…
Acu putin timp am avut o discutie cu cineva pe tema asta si imi spunea ca nu ar putea manca asa ceva. M-am amuzat pentru ca nu stie ce pierde. Bunicii mei puneau si smantana proaspata (dulce) in magiun si se amesteca bine si apoi mancam cu lingura. Frumoase amintiri!
Superbă combinaţie de alimente, toate delicios de sănătoase!
Te-as sfătui să încerci, dar la vară, şi mămăliga cu fragi, sau cu căpşune. E o reţetă moştenită de la străbunicii mei, în esenţă simplă, dar nespus de parfumată.
Numai bine!
Adi, cum stii tu sa povestesti si sa rascolesti amintiri :) Mamaliga cu magiun era „prajitura” noastra facuta de mama, si ea ne povesteste cu ce pofta o mancam :)
Multumesc! :)
Chiar ca-n copilărie!Bunica şi mama mâncau mămăligă cu magiun de prune în zilele de post.Eu,ca şi fratele tău,eram mai „gingaşă”.Nu-mi plăcea:”că doar nu suntem sărăntoci!” Imi plăcea în schimb foarte tare mămăliga cu brânză,cârnaţi şi ouă sau jumări. Îmi place şi acum.Dar…nu mai mănânc decât cu brânza că…e greu.Multumesc de aducere-aminte!
Postul ma face sa zambesc…chiar azi dimineata in timp ce leneveam in pat nu stiu de ce mi-am amintit brusc de gustul de mamaliga…din aia facuta cu malai macinat la moara de la tara care avea asa un gust bun, nu ca malaiul asta reinventat, modernizat si cu alura de gris galben :). Strabunica mea facea in tigaie asa numita „gasca”: un fel de felii de mamaliga tare cu branza si smantana asezate alternativ…mmmm ce crusta faina prindea pe tigaie…iar apoi ca felul 1 mie imi placea cel mai mult laptele cu mamaliga …doar lapte rece sau cald bine sarat cu galuste de mamaliga…devin ca de obicei mancareo-nostalgica :)…
M-ai transportat si pe mine in copilarie in vacanta la tara, doar ca pentru mine asta inseamna jumari de gasca. O nebunie!
Mamaliga cu magiun n-am mancat niciodata, nici n-am auzit de ea. Magiun am mereu, cand fac o mamaliga incerc combinatia, de gust.
Doamne, cat adevar e in tot ceea ce spui…o copilarie adevarata fara tot felul de lucruri sa-i spun asa urate care-i transpun pe copii intr-o lume matura, prea repede.Nu stiu practic sa-si traiasca copilaria….prietenul lor este: CALCULATORUL.Multumesc bunului D-zeu ca fiica mea are bunici si ca are „tara” unde sa mearga, unde sa manance mancaruri sanatoase fara E-uri si ca isi traieste cu adevarat copilaria.
Nu poti stii ce inseamna pt. mine sa vad ca mai sunt ROMANI care pretuiesc valorile romanesti si…”retetele” bunicilor!MULTUMESC!
fără trecut am fi de bună samă mult mai săraci:)
Când eram copil, mămăliga se făcea tare (tata era meșter, azi nu am mai întâlnit metoda lui, ardelenească, de a face mămăliga, cu mălaiul pus ca o piramidă în mijlocul ceanului, ca să fiarbă apa în clocot, apoi luat ceanunul deoparte și amestecat vârtos cu făcălețul. Abia la la final se punea iar pe foc, ca să se desprindă de ceaun – ceanul era foarte gros – și să facă crustă; poate doar în Apuseni am mai văzut… cu aproximație, că și acolo s-a schimbat lumea) și se răsturna pe un fund de lem, apoi să tăia felii cu ața (aveam un cui special cu ațe pentru mămăligă). feliile acelea se ungeau cu magiun, asemenea feliilor de pâine. Nu se punea nimic în farfurie.
așa o făcea și bunicul meu:)
Nu am mancat niciodata mamaliga cu magiun, dar imi plac foarte mult povestile tale despre copilaria la bunici si imi dau asa o stare de nostalgie…..
Cel mai mult imi doresc ca si copilul meu sa poata sa vada cum am crescut noi si sa aprecieze acea viata aparent simpla.
Multumesc ca ma faci sa imi aduc aminte.
Rascolesti amintiri din vremea cand bunica ne facea asa ceva.
Imi place foarte mult mamaliga cu silvoita. Noi insa o mancam cu branza de burduf si silvoita, nu doar mamaliga simpla. E de-a dreptul delicios.
vă mulțumesc:)
dat naibi „prietenu” asta al tau …cum vede el ce scriu altii si brusc i se face dor de copilarie si mamaliga cu magiun :))))))
#
*
o
Gabriela Ana Laurentiu Adriana, Bunicul meu mai minca must de struguri cu piine sau mamaliga. Vai, ce bun era! Mai ales mustul facut de el acasa, si cind era iarna si era rece din camara, Bunatate! Acum eu maninc asa cind am pofta, si am invatat si pe Ariana, fata mea, cu must race de la frigider. Mmmm ce bun e! Hai sa iti mai fac si eu pofta, Sper, ca tu tot timpul ma faci sa salivez cu inventiile tale. Te pup.
17 ianuarie la 21:24 · Nu-mi mai placeÎmi place · 2
o
Adriana Lucia Mara da, ai reusit sa-mi faci pofta :))…si mi-am amintit ca si ai mei mancau mamaliga cu chisalitza…pe care o preparau din „imniere” de prune ( un fel de marmelada de prune bistrite facuta in caldare :)) )
17 ianuarie la 21:39 · Îmi placeNu-mi mai place · 2
o
Maria Ghiran Dar ,cine i-si m-ai aduce aminte de fructele care se uscau toamna in cuptor dupa ce se scotea piinea [pe vatra],apoi iarna se fierbeau si se mincau cu mamaliga sau piine ,ce bune erau,mai ales cind veneam de la sanius si mama ne astepta cu mamaliga si lapte cald !!!!
17 ianuarie la 22:46 · Nu-mi mai placeÎmi place · 2
o
Adriana Lucia Mara stiu…poame le spuneau ai mei …feliile de mere le insirau pe sfoara si le lasau sa se usuce la aer, iar prunele le uscau in cuptor sau la soare.
17 ianuarie la 22:54 · Îmi placeNu-mi mai place · 1
o
Gabriela Ana Laurentiu Si noi faceam astea. Bunica mea usca poame la soare, si le punea pe acoperis la sura. Si iarna faceam poame fierte cu prune, mere, ce bune erau. Imi amintesc si de chisalita, Dar nu asa bine. Vezi ce rau ai facut tu Adriana cu postarile tale: imi stirnesti nostalgia, si amintirile, si dorul de casa si mai ales de cei pe care nu mai ii am acolo! Din cauza asta, cind vin in Romania, te caut si trebuie sa imi faci un tort special, si sa il numesti Gabriela. Cumpar eu ingredient, Dar tu il faci. Sau, iti iau fata de nora!!! Glumesc la amindoua, Dar a doua e o posibilitate ce mi-ar placea. Te rog nu te supara am glumit. Te pup.
17 ianuarie la 23:07 · Nu-mi mai placeÎmi place · 1
o
Maria Ghiran De acord ne-a rascolit amintirile…frumoase….
17 ianuarie la 23:15 · Îmi placeNu-mi mai place
o
Gabriela Ana Laurentiu Asa e. A fost frumos cind eram copiii, ca aveam parintii, bunicii sa poarte viata pe umeri. Nu mai e asa fun acum cind sint matura….Domnul cu voi cu toti!
17 ianuarie la 23:17 · Nu-mi mai placeÎmi place · 2
o
Adriana Lucia Mara offf, asa mi-e si mie de dor de copilaria mea , de satul meu …asa cum era atunci cand eu eram mica si el parea mare :)…de mama care a plecat prea repede…de bunatatile simple dar sanatoase…de tot…. Gabi, cu tortul sunt de acord, daca sunt acasa cu drag il fac , doar sa-mi spui de care vrei :)…:)) mi-ar placea sa ne incuscrim, dar nu depinde de noi :)… te pup
18 ianuarie la 08:59 · Îmi placeNu-mi mai place · 2
*
Lasă un comentariu…
#
ACTIVITAT
„pura coincidenta ” :))
sa fii sanatos ! ;)
prin asta vrei să spui că…
multumesc!
propun un subiect pe cand esti in pana:
carcalete :)
nu-i din copilăria mea:)
bine, fa-ma alcoolic :)
asa, copilarie spre adolescenta
Eu unul sunt mămăligar de profesie. Mămăliga mea curentă este cea mâncată cu moare de varză pe care doar o stropesc cu boia. Silvoiţa ardelenească se numeşte la noi pecmez şi iarăşi e o bunătate curentă. Mâncăruri de sărăcie ale bănăţeanului. Dacă ar trăi maica să vadă că a ajuns coaleşa ei cu pecmez pe internet…
Nu şi-ar face cruce ci i s-ar lăţi pe faţă un zâmbet de plăcere şi de fală bănăţenească.
uică, mulțam:)
Vai, parca si acuma o vad pe bunica cum imi facea mamaliga cu „silvoiz” (asa ii spunea la magiun). Era preferata mea. Doamne, ce vremuri frumoase.
Adi, asteptam reteta painii unse cu mustar din tineretea noastra studenteasca :))
O seara frumoasa!
Wow…si eu mancam cu bunicul in copilarie mamaliga cu magiun si desi nu au trecut chiar asa multi ani de atunci (am doar 24 de ani)simt ca asta fost candva de muuult intr-o cu totul alta lume decat cea de astazi! As plati scump sa ma pot intoarce macar o zi sa mananc mamaliga cu bunicul meu drag si scump!!
N-AM MANCAT NICIODATA MAMALIGA CU MAGIUN…IN SCHIMB IN COPILARIE BUNICA NE DADEA MAMALIGA CU ,,MARMELADA ,,imi placea la nebunie marmelada….mi-aduc aminte de calupurile de marmelada de la pravalie…CE CULOARE,CE MIROS
Adi, vrem si reteta la ,,bunatatea,, care se vede din poza pentru Doru. Multumesc!
https://adihadean.ro/2011/10/de-mamaliga/ uite aici :)
mmmm o sa incerc…fain contrastul dintre mamaliga si rosul magiunului :)
Ah, Adi, ce-mi amintesti de gusturile din copilarie pe care, acum mai spre batranete, imi place sa mi le reamintesc prin exercitii culinare.
Mamaliga rece (taiata cu ata) cu magiun, paine neagra cu magiun si branza deasupra (suna aiurea dar mie-mi placea), cicoare cu lapte si in zilele de sarbatoare – cacao cu lapte, care, de cand am cacao la discretie, nu mai reuseste sa aiba gustul din copilarie, muschiul de la cazan cu mamaliga calda si mujdei de usturoi, laptele fiert in tuciul in care fiersese mamaliga, desertul numit „pasat” (care era facut din porumb romanesc macinat mai mare, desert pe care nu l-am mai gustat niciodata de cand am plecat de acasa) mamaliga facuta din malai tocmai adus de la moara, prunele oparite furate de pe grapa cand nu se uscasera inca si erau zemoase si dulci, ceaiul de iarna, de culoare rosiatica, facut din flori uscate de tei si crengute de visin (doamne, numai pe mama mea am vazut-o facand ceai din crengute de visin), orez cu prune si, mai ales, orezul cu lapte pus pe frunze de nuc.
Ati mancat vreodata? La noi la tara, asa ceva se punea pe farfuriile cu imparteala la Mosii de primavara, cred, cand frunzele de nuc sunt crude si foarte parfumate.
Mama fierbea orezul cu lapte la foc mic, timp indelungat, si cand se racea, punea cate 1-2 liguri pe fiecare frunza de nuc, spalata si stearsa, scortisoara deasupra, si apoi le punea pe toate pana a doua zi in camara, la rece, ca sa nu se acreasca, timp suficient cat orezul sa imprumute ceva din gustul frunzei de nuc si sa capete o aroma greu de descris, greu de egalat. Era asa frumos sa vad pe masa frunze de nuc cu orez pe ele…
Din tot ce-am enumerat mai sus, doar orez cu prune fac cel putin o data de an, astfel incat daca uit vreodata, copiii imi spun: „ne faci si noua orez cu prune?”.
Asta e tot un desert si n-am mai auzit la nicio cunostinta de-a mea sa fi mancat asa ceva in copilarie, cum de altfel, in niciun sat vecin nu se facea orez cu lapte pe frunze de nuc.
Si da, Ioana, mustarul pe paine din tineretea studenteasca, iar cand se termina si asta, apelul disperat la borcanul cu untura al vreunei colege de camin, care, totusi, nu se compara cu untura de acasa, din cazanul in care se tinuse muschiul mamei.
pardon: nu muschiul mamei :))), ci cazanul in care punea mama muschii porcului din curte :)
salut, eu am mancat multa mamaliga cu magiun si acum si in copilarie.. i se zicea chisalita.. dar nu mai stiu unde i se spunea asa la maramures sau la cluj, oricum era foarte buna tot timpul
superb! noi aveam versiune de vara – chisalitza. ai auzit de ea?
da:)
Asta-i varianta arhaica si ruruala de la actualul gris cu lapte si compot de fructe sau gem pe care il primeste fiul meu.
De aratat arata bine,da eu nu prea combin dulcele cu saratul.Dar pot sa-ti spun ca am gustat odata,fara sa stiu ce gust,in Olanda,sarmale cu dulceata.Nu mi-au placut deloc,foarte gretoase.La fel am patit-o,tot acolo,cand am mancat niste carnati,f buni,cu piure cu zahar…nasol.
no, pățăști:)
Sunt doua feluri de mamaliga la noi:
-una vartoasa, ca o paine calda taiata cu ata,
-una moale, ca cea facuta din faina grisata.
Din pacate, reteta mamaligii vartoase se pierde. Desi tata nu stie sa faca altfel de mamaliga, mie mi se pare foarte complexa datorita timpilor de executie- de fierbere, de amestecare cu facaletul, de diluare cu cir (cirul este apa in care a fiert initial mamaliga vartoasa si care se scurge inainte de amestecat). Invata-ne sa facem mamaliga vartoasa! PS. Amestecarea cu facaletul in ceaunul tinu pe pamant presupunea stabilizarea lui cu doua bete tinute intre degetele de la picioare…
Sa pap mamaliga cu magiun nu m-am gandit niciodata , dar sigur merita incercata !!!!
Bunica mea pune si ulei…asa caldã, oh ce vremuri…
eu sunt din constanta…nu am mincat asa ceva..chiar daca e iarna nu ma gindesc sa incerc…dar e intradevar o mincare sanatoasa.sunt placut surprins.
hmmmm delicios si cu lapte de bivolita ,merge trasnet.imi aminteste de o vacanta la tara cu multi ,
multi ani in urma
Mamaliga cu magiun…Delicios. Daca nu ai mancat in copilarie, nu are nici jumatate din farmec. De fiecare data cand mananc…ma simt iar miiicaaa:D
N-am incercat niciodata mamaliguta cu magiun dar arata foarte bine si datorita tie voi incerca. Ma duc acasa, direct in bucatarie. :)
Buna.. Este desertul copilariei mele, DAR e musai ca mamaliga sa fie facuta de seara, taiata cu ata felii si pus zahar sau magiun… Si ca sa fie complet micul dejun trebuie sa ai un caine in fata caruia sa mananci.. si cu care sa imparti…