Hummus cu legume sticks

1.1K

Prietenii rămân prieteni. Cei care nu rămân înseamnă că nu au mâncat hummus. Pentru momentele de prietenie petrecute acasă alături de gaşcă vă propun o reţetă uşor de pregătit, dar pe îndelete de savurat la o poveste şi un joc. Mai mult de atât, este un preparat slab în grăsimi saturate, bogat în fibre şi proteine. Pe scurt, despre hummus, numai vorbe bune. Să trecem la treabă!

 

Ingrediente (pentru două porţii):

 

  • 1 conservă de năut (400g cantitate netă / 240g după scurgere);
  • 50 mL zeamă din conserva de năut (circa 6 linguri);
  • Tahini (pastă de susan) 40 g (aproximativ 2 linguri)
  • Zeama de la 1 lime;
  • 1 morcov;
  • 1 ardei gras roşu;
  • 1 ardei gras galben;
  • 1 ardei gras verde;
  • Sare;
  • Piper;
  • Usturoi deshidratat;
  • Coriandru;
  • Pentru servire: ulei de măsline, boia dulce, seminţe de susan, coajă de lime.

 

Pasul 1

Am pregătit ingredientele pentru hummus astfel: am răsturnat conserva de năut într-o sită şi am scurs toată zeama într-un castron, din aceasta punând deoparte 6 linguri de lichid. Mai departe, am stors un lime, am cântărit 40g de tahini şi am chemat condimentele în scenă: ½ linguriţă de sare, ½ linguriţă de piper alb (ambele proaspăt râşniţate), ½ linguriţă de usturoi deshidrat praf şi 2 linguriţe de boabe de coriandru pe care le-am zdrobit bine într-un mojar (la fel de bine se pot râşniţa):

Pasul 2

Am pus toate ingredientele pe care le-am pregătit într-un robot de bucătărie, şi am mixat preţ de 2-3 minute. Am amestecat puţin cu o linguriţă pentru a mă asigura că toate boabele sunt zdrobite şi am continuat să mixez pentru alte 1-2 minute. Cantitatea de lichid pe care o necesită hummusul este dictată pe de o parte de cât de moi sunt boabele de năut şi pe de altă parte de textura finală pe care doriţi să o obţineţi pentru hummus, fie mai moale şi fin, fie mai texturat – mie aşa îmi place tocmai pentru a-l putea savura cu legume proaspete. Vă recomand să adăugaţi zeama de năut treptat pentru a evita obţinerea unei paste mult prea moi, ce curge. La final, ajustaţi cu sare şi piper, după gust:

Pasul 3

Am spălat legumele, am curăţat morcovul folosind cuţitul special pentru legume, am curăţat ardeii de semințe şi am îndepărtat membranele interioare. Am tăiat legumele în sticks-uri de 1-2 cm lăţime. Nu le-am asezonat întrucât am sărat hummusul o idee mai mult:

Pasul 4

Pentru servire, am decorat hummusul cu ulei de măsline, boia dulce, seminţe de susan şi coajă de lime, iar alături am aşezat legumele. În alte ocazii, îl servesc cu lipii prăjite pe un grill antiaderent, asezonate cu unt, sare, piper, boia, usturoi şi pătrunjel, iar în loc de ulei de măsline şi boia pun o mână bogată de boabe de rodie. Explozie de gusturi!

Poftă bună!

Cu prietenie,

Denisa

Join the Conversation

  1. Excelenta reteta, mi-a iesit foarte bun :D

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close