Dovleac umplut cu chestii și Grana Padano Zanetti

367

(P) Planul nu era să umplu un dovleac, dar viața bate planul mai de fiecare dată, așa că, întrucât aveam un dovleac plăcintar, sau ce mi-a rămas din el, respectiv partea în care Doamne-Doamne a pus semințele întru înmulțirea neamului dovlecilor, am procedat la a-l pune în cuptor la 180 de grade până la coacerea lui, 30 de minute mai târziu.

Pentru umplutură am făcut așa: am spălat doi cartofi mari și i-am dat prin răzătoare. La 300 de grame de cartof am adăugat 50 de grame de Grana Padano Zanetti, tot prin răzătoare. Apoi o lingură de făină integrală și puțin piper. Am amestecat bine și am pus amestecul la fript într-o tigaie, în ulei de măsline. Am lăsat să prindă culoare pe partea expusă apoi am amestecat cu o spatulă, să se gătească bine.

 

Am umplut dovleacul cu acest amestec, am mai ras trufă neagră și iar Grana Padano  Zanetti pe deasupra, pentru aromă și un pic de forță. Apoi gata. Un prânz fără carne, fără ouă, dar consistent și cu gust mișto de brânză.

Pentru varianta “cu carne” (mă știți, nu puteam lăsa lucrurile așa), am adăugat felii subțiri de jamon iberico de pata negra, adică șunca porcului iberic cu copită neagră, maturată la fel de mult ca brânza din povestea noastră. Amin.

 

Să fiți sănătoși!

 

 

 

 

Join the Conversation

  1. Am descoperit recent blog-ul tau, imi place foarte mult, asa de multe retete.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close