Ruladă cu dovleac, crema mascarpone și compot de fructe

737

Dau startul rețetelor cu o rețetă semnătură: o ruladă foarte faină, cu dovleac, câteva condimente, o cremă light și un compot de fructe. Ce mai – nebunie pe farfurie!

Nu eram fană dovleac de când mă știu, dar am hotărât să îi dau o șansă și bine am făcut, pentru că a ieșit ceva fantastic. Vă las mai jos ingredientele și pașii de urmat 🙂

Ruladă cu dovleac, cremă mascarpone și compot de fructe
Ingrediente pentru blat
  • 3/4 cană făină
  • 1/2 linguriță praf de copt
  • 1/2 linguriță bicarbonat de sodiu
  • 1/2 linguriță scorțișoară măcinată
  • 1/4 linguriță ghimbir măcinat
  • 1/4 linguriță nucșoară măcinată
  • 3 ouă
  • 1 dovleac plăcintar mediu, copt
  • un praf de sare
  • 1 esență de portocale
Ingrediente pentru crema
  • 250 gr mascarpone
  • 100 ml smântână pentru frișcă
  • 100 gr zahăr pudră
Ingrediente compot
  • 1 măr
  • 1 gutuie
  • 1 pară
  • 50 gr zahăr brun
  • 1 plic zahăr cu scorțișoară
  • 3 linguri dulceață de smochine
  • 1 crengură de rozmarin proaspăt
  • 100 ml apă + 2 linguri extra
  • 1 lingură amidon de porumb

Modalitate de preparare


Se preîncălzește cuptorul la 180 de grade.
Se spală bine dovleacul, se taie în jumătate, apoi în bucăți mai mici. Acestea din urmă se pun pe o tavă, se presară scorțișoară, nucșoară și ghimbir, cât și puțin zahăr – să capete un gust plăcut. Se lasă la copt până când furculiță intră ușor în dovleac. Când e gata, se pune deoparte până se răcește. Când s-a răcit, se înlătură coaja și se amestecă bine, până devine un piure.
În bolul unui mixer se pun ouăle, zahărul și un praf de sare și se amestecă, până când compoziția se face spumă. Apoi, se adaugă piureul de dovleac și se mai amestecă, până când acesta este bine încorporat.

Într-un alt bol se amestecă făina, praful de copt, bicarbonatul de sodiu și condimentele. Ingredientele uscate se cern peste aluatul cu dovleac, se adaugă esență de portocale și se amestecă toate – cu mare atenție, să nu rămână cocoloașe.

Se tapetează cu hârtie de copt o tavă dreptunghiulară, se toarnă aluatul și se nivelează. Se bagă la cuptor aproximativ 20 de minute (sau până când trece testul scobitorii). Pentru a rula blatul, avem nevoie de un prosop de bucătărie curat, pe care îl umezim, îl presărăm cu puțin zahăr pudră și punem peste el blatul, astfel încât partea cu hârtia de copt să fie în sus. Scoatem hârtia de copt și rulăm ușor blatul, cu tot cu prosop. Îl lăsăm la răcorit.

Preparare cremă

Între timp se pregătește crema, astfel: în bolul unui robot de bucătărie se pun cele 250 gr de mascarpone, smântână pentru frișcă și zahărul pudră. Se mixează, până avem ca rezultat o cremă aerată. Se pune la frigider.

Preparare compot

Pentru compot, se spală și se curăță mărul, para și gutuia și se taie în cubulețe mici. Într-o oală se adaugă apă, fructele și zahărul și se lasă la fiert până fructele s-au înmuiat. Acum se adaugă dulceața de smochine, zahărul cu scorțișoară și crenguța de rozmarin și se lasă 5 minute la infuzat. După cele 5 minute, scoatem crenguța de rozmarin – nu vrem un compot cu gust pregnant de rozmarin, ci ne dorim un gust subtil. Într-un bol mic se adaugă amidonul cu cele 2 linguri de apă, iar apoi se adaugă peste compot. Se mai lasă două minute pe foc până când compotul se îngroașă. Se lasă la răcit.

Asamblare ruladă

Se derulează blatul, peste care se întinde uniform crema de mascarpone. Peste cremă, se pune compotul de fructe, apoi se rulează cu grijă, căci nu ne dorim un blat crăpat. 😊
Mai presărăm zahăr pudră peste toată ruladă, să o infrumusețăm.


Aceștia sunt pașii pentru o ruladă super gustoasă, plină de savori și miresme.

Enjoy! Duminică frumoasă și plină de inspirație!


Cu drag, Larisa 

Join the Conversation

  1. Buna Adi! Tortul este frumos

  2. O reteta absolut exceptionala, big like ;)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close