Cuvântul „papricaș” vine din limba maghiară și are directă legătură cu ardeiul (paprika). Papricașul e o mâncare cu mult ardei, în diferite forme (mai ales sub formă de boia), cu carne de pui ori de porc (s-au văzut și versiuni cu iepure, curcan sau vânat), cu roșii sau smântână. Eu am făcut un papricaș de porc, acum 2-3 săptămâni. I-a venit rândul la postat abia azi. Iată-l:
Am adunat condimentele: boia dulce, pastă de ardei iute, dafin, piper boabe, sare grunjoasă, busuioc și cimbru.
Am pus la sotat doi morcovi, o țelină, o ceapă, doi căței de usturoi, un ardei gras și o rădăcină (care de fapt e tulpină, am auzit) de pătrunjel. Împreună cu ele, o lingură de ulei și o cană de apă. Am amestecat în ele din când în când, cam un sfert de oră.
După ce s-au înmuiat puțin legumele, am pus carnea (pulpă de porc, tăiată-n bucăți nu prea mari dar nici prea mici).
Am amestecat în tigaie până și-a schimbat carnea culoarea apoi am acoperit-o cu apă caldă. am lăsat să clocotească pe foc iute, cam 20 de minute. Apoi am pus o ceașcă de roșii pasate.
După cele 20 de minute, am pus condimentele (e drept, piperul boabe și dafinul le-am pus de la început cu legumele), am lăsat să mai fisrbă cinci minute și am stins focul. Papricașul e bun cu găluște din făină, cu mămăligă ori cu cartofi piure sau copți. Sau așa cum e, doar cu pită neagră. Să fiți sănătoși.
Nu e tulpina :D Numai 5-6 mmm, zona de unde pleaca frunzele, atata e tulpina, restul e tot radacina.
Iar papricasul e criminal, dar cand deschizi o sectiune de ovo-lacto-vegetariene? Eu nu pot sa slabesc cu retetele tale, nici macar sa ma mentin !
Zina, mulțumesc pentru lămurire:). Despre slăbit: sport faci? Eu am slăbit deja peste 10 kilograme cu rețetele mele (a nu se înțelege că-s rețete de slăbit ci doar că am găcit echilibrul dintre mâncare și mișcare) :).
Nu pot sa cred, am gatit acelasi lucru aseara :))) foarte bun!!!!
sint si eu aici, acum, ca ne-am cunsoscut si personal cu atit mai mult
Servus, Ovidiu. Bun venit:).
O sa incerc si eu reteta !
Adi, mi-a placut materialul din Evz! Oamenii buni si perseverenti ies intotdeauna in fata!
simona, mulțumesc frumos. vă pupăm de la cluj:).
aveam o reteta de papricas de la o tanti din vecini, unguroaica… eram convinsa ca-i de vis… pana l-am facut pe al tau. Multam! :)
Mirmur, cu drag și voie bună.
Reteta este geniala. A iesit grozav, cred ca este o idee stralucita pentru perioada de iarna, cand frigiderele abunda in carne de porc. Mentionez ca am servit-o cu galuste de gris, pe care le-am inecat in papricas.Servit cu putina verdeata si o lingurita smantana.Toate cele bune!
ioana, să vă fie de bine:)
awesome!!!! :)
Buna Adi! Sunt mamă a 2 copii și doresc dacă se poate să-mi spui niște rețete „haioase” pentru copii, băiatului are 10 ani și face mofturi la masă, iar fetița are 1 an și mănâncă orice. Mulțumesc.
Am mancat papricas de burta la un restaurant unguresc din Brasov. Acum am o dilema? Care de diferenta dintre papricas si gulyas? Sunt total in ceata.
Ca amandoua au ardei, amandoua au aceleasi ingrediente.