Asta-i o postare de care aș prefera să mă lipsesc. Totuși, periodic mă descoperă oameni care nu știu cum funcționează internetul, cum funcționează blogurile în general și ce vreau eu cu blogul ăsta, în particular. Sigur, există o rubrică „Despre„, care sumarizează activitatea mea și misiunea blogului, dar e posibil să nu fie foarte vizibilă, după cum e posibil să intereseze pe prea puțină lume. Din toate aceste motive, cam o dată la un an și jumătate, scriu o postare de felul ăsta. Unii o vor trata drept aroganță, unii vor înțelege din prima ce spun, alții îi vor atribui valențe urâte, izvorâte din experiențele lor nefericite cu lumea și viața. Întrucât nu posed darul traducerii automate pe înțelesul tuturor, mă voi mulțumi dacă măcar o parte dintre cei care citesc blogul de puțină vreme, vor înțelege că nu-s chiar atât de rău ci doar că am foarte puțin timp la dispoziție și că timpul meu e cel puțin la fel de valoros ca al oricărui om de pe planetă.
Scrisul din imaginea de mai sus, ușor „cu copita” (și pentru asta-i învinuiesc pe toți învățătorii și profesorii care în mulții ani pe care mi i-am petrecut la școală, au dictat fără pauză, jumătăți de caiet într-o oră), e scrisul meu. O bună parte din zi scriu rețete, scriu meniuri, scriu pentru blog, răspund la comentarii, răspund la mailuri, scriu pentru clienții mei (diverse site-uri, diverse companii, diverse restaurante). Scriu proiecte, unele pentru beneficiul familiei mele, altele pentru beneficiul comunității către care consider eu că sunt dator, pentru tot binele pe care-l primesc de la ea (nu confund societatea cu Statul, niciodată). După ce scriu, aplic. Gătesc, testez, bat drumurile patriei, conduc mii de kilometri într-o lună, zbor mii de kilometri. Bat la uși, mă văd cu oameni, vorbesc zeci de minute pe zi la telefon. Când nu fac toate astea, citesc. În general, lucruri care mă instruiesc, mai rar lucruri care mă distrează. Când am timp, alerg. Printre toate astea, mă străduiesc să particip cât mai mult la viața familiei mele, nu vreau să fiu un străin pentru soția mea, pentru fiul meu, pentru părinții și frații mei, pentru puținii prieteni pe care-i am (cunosc mulți oameni, am mulți amici dar am puțini prieteni, ca mai toată lumea). Cum reușesc? Simplu: am grijă de timpul meu, care-i tot mai puțin cu fiecare zi, nu-l risipesc, nu pierd din vedere lucrurile care-s importante pentru mine. Nu caut ceartă cu nimeni, nu pierd vremea emițând păreri despre munca oamenilor, atâta timp cât munca aceea nu mă afectează în mod direct, ori atâta vreme cât nu plătesc pentru ea. Urmez cu încăpățânare misiunile pe care mi le-am asumat.
Misiunea blogului: să-i ajute cu idei pe cei care au nevoie de ele. Aici intră mai cu seamă oamenii care gătesc acasă, fie ei gospodine, corporatiști, expați, tați care-și cresc singuri copiii, studenți sau doctori. Cred că aici, în cele 2561 de postări și peste 32.000 de comentarii, se află câte o idee pentru oricine (să nu credeți că nu apreciez contribuția celor care comentează aici, trecând peste laudele sau criticile de care are parte oricine, mulți dintre comentatorii mei aduc plus valoare blogului, scriind lucruri utile și interesante). În secundar, blogul acesta mai are o misiune, una pe care prea puțini o pricep dar care le e folositoare puținilor care știu să citească, misiunea de a arăta oricui că poți ajunge undeva, plecând de la un mare zero, punând pasiune și muncind mult. Acesta-i motivul pentru care nu am șters postările din primii ani, cele în care se văd stângăcia începutului, necunoașterea sau cunoașterea parțială a unor tehnici. Postări cu poze proaste și rețete executate jalnic. Blogul acesta e pista mea de încercare, aici se petrec și accidente, mai grave ori mai puțin grave, în funcție de condițiile de mediu și de îndemânarea „pilotului”. În concluzie, blogul nu are nicio treabă cu activitatea mea profesională offline, cel mult o reflectă sporadic.
Misiunea personală: aici e simplu, tot ce vreau e ca mâine să fiu un om mai bun decât azi.
Misiunea profesională: și aici e simplu, tot ce vreau e ca mâine să știu mai multe decât azi și să aplic mai bine ce știu.
Cele două chestiuni „simple” de mai sus, vin cu un consum mare de energie și timp. Cea de-a doua, și cu un consum mare de bani. Dacă a fi un om mai bun nu costă nimic, a fi un meseriaș mai bun, costă destul de mult. Cărțile-s scumpe, călătoriile sunt scumpe, ingredientele sunt scumpe. Am învățat să respect toate astea și cred că-s pe un drum bun, nu-mi bat joc de nimic din ceea ce trebuie să plătesc cu bani și apreciez de o sută de ori mai mult lucrurile care mi se dăruiesc sau care mi se pun la dispoziție în mod gratuit.
De ce am scris cele de mai sus? Pentru că m-aș bucura ca odată acceptate ele ca fiind fapte și nu fantezii, să apară mai puține supărări și dezamăgiri atunci când nu răspund la comentarii de genul „bravo, faină rețetă” sau „ce restaurant are nevoie să învețe de la tine cum se prăjesc ouăle?”. Sper să apară mai puține dezamăgiri când nu răspund la mailuri de genul „vreau să învăț să fac eclere, așa, pentru mine, recomandă-mi un curs” sau ” am încercat mai multe cursuri de gătit și nu mi-a plăcut niciunul, recomandă-mi o școală”. Sper să apară mai puține dezamăgiri când răspund politicos dar negativ la cereri de genul ” fă-mi un meniu de nuntă/pentru ziua iubitei mele/ieșirea din închisoare a soțului/instalarea Windows 8 (asta cu Windows e dintr-o reclamă auzită la radio în Baia Mare, nu mai știu dacă-i a prietenului Vasile Cosar sau a lui Ciprian Cătunescu)”. Sper să se înțeleagă că nu țin cursuri online, nu ofer consultanță la distanță, nu public rețete la cerere, nu țin cont de post și ne-post când gătesc. Respect religia și credința oricui dar nu admit să-mi fie impuse. Respect opțiunea oricui de a fi vegan/raw vegan/klingonian sau hrănitor cu lumină, dar nu accept prozelitismul, nici pe stradă nici online. Încerc să mă deschid spre orice sugestie, refuz însă brutalitatea în exprimare (acesta-i și motivul pentru care comentariile sunt în moderare și cele care nu-mi „sună” bine, intră în coșul de gunoi).
Atât am avut de spus azi. Închei cu ceva dulce. Să fiți sănătoși.
Frumos spus. Cine are urechi de auzit o sa priceapa … si cine doar aude acum o sa inteleaga cand o sa fie timpul sa inteleaga.
Multumesc pentru ideei si inspiratia de zi cu zi:).
Frumos,clar,carismatic(la textul postarii ma refer,nu ca dvs nu ati fi… )…Va urmaresc,citesc si apreciez in masura timpului disponibil,cu toata consideratia… Toate bune!
Da…timpul e foarte important,iar tu se pare ca il gestionezi bine.Pe mine m-a luat cu ameteala doar cand m-am gandit la toate lucrurile enumerate ….dar-mite sa le mai si fac :)) Trebuie sa fie prea invidiosi cei care te-ar categorisi ca fiind un arogant. Daaar….din astia or fi multi….tu tine-o tot asa ca e bine….si nu,nu am pretentia sa raspunzi acestui mesaj si nici n-o sa critic lucrul asta :))).
Am o singura urare,pe langa toate cele de bun augur: sa fii sanatos si sa ai cat mai mult timp. La fel si Doamnei tale.
Frumos spus!Sunt lucruri pe care ar trebui sa le stie fiecare.Dar,din pacate,se intampla invers…Poate ai deschis mai multi ochi si urechi cu aceasta postare.
Felicitari pentru blog,pentru postari.Multumesc pentru sfaturi si idei.Urmaresc de mult timp si cu mare interes blogul dvs.si apreciez munca si activitatea dvs.
Stima si respect!
Cum si cand te-am descoperit „Pe Hădean îl cunosc perfect, ca noi toţi ceilalţi ce salivăm citindu-i blogul, deşi abia ieri am şi gustat cu adevărat din ce găteşte.” Amar de zi 23.11.2009. De atunci si pana acum am vazut un om care pune suflet in tot ce gateste, scrie, fotografiaza. Ma inspira tot ce citesc, ma regasesc in multe postari despre mancare si nu numai, in cele despre un stil de viata sanatos, sport, natura…Din partea mea ai si vei avea tot respectul! Multumesc, Adi Hadean. Ma inclin!
Total de acord. Si mult spor, sanatate, ca in rest te ocupi tu sa mergi mai departe. Felicitari pt realizari.
Vroiam sa imi cer scuze pt postarea unui link intr-un comment, odata. Nu stiam daca e ok sau nu, am zis sa il pun pt exemplificare, iar daca nu e ok, macar iti va folosi vreodata tie :). Am inteles imediat ca nu e bine si din nou, imi cer scuze. Atat. Simteam eu nevoia sa fac asta. Nu tb raspuns :)
In rest, imi foloseste blogul de minune, incercand sa gatesc pt. mica famile, care e pe cale sa se mareasca. Cand o faci pe cei dragi, e altfel :) Am invatat multe, imi place logica ta, imi place stiul de a scrie si imi plac si „zicerile”. Le zici bine. :)
Multumiri pentru tot ce faceti,nu putini mari bucatari ca si dumneavostra isi expun si retetele,insotite de sugestivele poze,eu ca incepator am mare nevoie de asa ceva,si mai sumt poate sute de mii ca mine,asa ca dedicativa timpul mai mult pentru cei care au nevoie cu adevarat decat a discuta despre ceva care nu duce nicaieriMii de multumiri,si tineti-o tot asa!!!
Multumim! si tie iti dorim numai sanatate, si sa apuci sa ne postezi cit mai bune si reusite retete!!
Imi pare rau doar de faptul ca esti nevoit sa-ti consumi energia cu asemenea persoane care oricum nu vor pricepe mesajul atata timp cat nu vor cauta sa faca ceva intr-adevar util.Oricum pe mine m-a uns la suflet ceea ce am citit asa cum ma incanta tot ceea ce citesc in fiecate seara venind din partea ta.Tot ceea ce asterni pentru noi aici in fiecate zi demonstreaza har in primul randapoi pasiune si multa multa munca.Respect!
cainii latra…caravana merge mai departe.
Ești un om integru. Asta e esențial. Nu e nevoie să fii semizeu, nici vedetă de tabloide ca să meriți respectul și aprecierea corectă a celorlalți. E suficient să fii tu însuți, să-ți cunoști valoarea, să tinzi mereu spre evoluție (plafonarea e începutul sfârșitului…). Bravo ție pentru tot ceea ce ești și ceea ce faci! P.S. Mulțumesc pentru că ți-ai rupt din puținul timp pentru a răspunde la postarea mea!
No draga, stai tu linistit si vezi-ti de treaba si de viata ta, ca nemultumiti or mai fi. Tu sa fii sanatos.Sa stii ca eu inca mai invat multe lucruri de la tine[ si nus tocmai tinerica, da am 55 de primaveri]si inca imi place sa invat de-a bucatariei, de la voi tinerii.Doamne ajuta-ti in toate!
Noi toti care venim aivi cu drag, in fiece zi iti multumim! De multe ori ai adus bucurie familiei mele prin ceea ce ne inveti si ne ajuti sa indraznim. Multi dintre noi invatam, ne dorim sa fim oameni mai buni, sa stim mai multe, sa facem lucrurile mai bine…pentru ca daca nu pui pasiune in ceea ce faci si nu ai dorinta de a invata, degeaba faci. Eu va urez tie si familiei tale ani multi, sanatate si viata frumoasa!
Logic, articulat si cu mult bun simt… cred ca de toate acestea avem nevoie ca si societate ca sa avem sansa de a obtine un echilibru. Multumim!
In cuprinsul postarii ai spus „fiul meu”… Am pierdut poate informatia si a venit minunea? Sa va fie bine si sa va bucurati de sanatate si liniste!
Big like!
Stiam de acest blog si de tine, dar credeam ca e doar o chestie banala si scrisa ca sa atraga neaparat cititori pe blog. Ma bucur ca m-am inselat si vad ca scrii natural si mai ales sincer.
Este o greseala aici „Blogul acesta e pista mea de încercare, aici se petrec și acidente, mai grave ori mai puțin grave,” ai mincat un „c” la accidente.
mulțam. nu mănânc literele de foame, am o tastatură cu personalitate:).
și pe undeva ai dreptate, blogul e făcut ca să atragă cititori, dar dă în fiecare zi ceva la schimb.
Vă respect și vă admir pentru tot ceea ce faceți zi de zi. Mihail Drumeș spunea „Nu vreau ca stânca personalității mele, chiar colțuroasă cum este, să fie rotunjită de valul social împotriva voinței mele, pentru a deveni la fel cu celelalte pietre, adică fără identitate și fără nume.” Cred că acest citat vi se potrivește perfect. Să auzim numai de bine:)
Uite d-aia am devenit eu „dependenta” de blogul tau si de vreo 4 ani intru aproape zilnic si citesc cu placere tot ce scrii aici. Este o sursa de inspiratie si o delectare.
Multumim.
Va rog, sa va abtineti de la comentarii, de genul, ai mancat un ‘C’, ‘ A’ etc. It’s obvious, ca omul nu a gresit, pentru ca, nu stie scrie, ci, ca are ‘personalitate’, intradevar. Acesta este un blog, de impartasit pareri, vis-a vis de retetele culinare, nu-si au rost, comentariile inutile
Desi mesajul este clar si pe intelesul tuturor, am pretentia ca cei care au blog (culinar) percep cu mai multa emotie, ca inteleg putin altfel stiind cata munca este in spatele unui blog (desi efortul nu se simte/transmite, asa mi s-a spus), sacrificiu de orice fel (si nu spun vorbe mari, este testat), multumire si dezamagire.
Sunt muuuuulte de spus. Tu nu ai timp sa citesti, eu nu am timp sa scriu mai mult, nu suntem autisti ci doar incercam sa fim eficienti. Eu una, inca actionez emotional ci nu rational, incasez bobarnace, au grija cei din jur sa ma trezeasca dar nu imi face nici o placere.
Adi, dragutule, nu-ti fa griji! Cine te intelege acum te va intelege mereu, cine nu … ei, bine… va astepta acelasi mesaj pe care il vei scrie peste un an. Si atunci se va gandi bine daca are ceva de invatat:)
Multa intelepciune in gestionarea timpului tau, un „ingredient” foarte rar in reteta vietii noastre!
Iti multumim pentru tot efortul depus! Munca ta este apreciata foarte mult in USA! Pentru noi , cei cu dorul de casa mai mare decat oceanul , retetele tale sunt un alin, un sprijin sufletesc pe care il transmiti cu fiecare reteta!
BRAVO ADI! FOARTE BINE SPUS! SA FI SANATOS!
Eu vreau sa-ti multumesc pentru tot efortul facut si sa te asigur ca aduci multa bucurie si inspiratie culinara, si asta zi de zi. Iti sunt recunoascatoare pentru ‘dependenta’ placuta cu care deschid aceste mesaje. Restul ar trebui sa conteze mult prea putin! Sa ne fie doar bine!
Felicitari Adi! Sa ai parte de multa sanatate …ca sa reusesti sa-ti contiunui proiectele! Noi, toti care te urmarim in fiecare zi, iti dorim numai bine!
Praga te saluta!
Eu sunt de acord cu tot ce ai zis. Blogul asta il vad ca o sursa dinamica de inspiratie. Dinamica, fiindca vine la mine cu idei, nu trebuie sa le caut eu. Mai bun decat o carte de bucate fiindca vine la mine si mai bun decat canalele tv fiindca pot reciti reteta pe indelete.
Ai unele exprimari putin radicale, care par arogante. De exemplu „nu admit sa mi se impuna”, sau „ce nu-mi suna bine intra in cosul de gunoi”. E foarte corect ce spui, doar putin brutal, si cate unul mai slab de inger sau mai nefericit in viata se ratoieste la tine.
Eu unul te citesc in continuare cu placere :)