Risotto cu smochine și nuci

636

Provocarea de azi a fost să fac o mâncare de post cum n-am mai făcut. Am reușit să-i dau de capăt. Iată cum:

Am scos orezul din cămară.

risotto cu smochine 02

Am scos din frigider ciupercile rămase de ieri.

risotto cu smochine 03

M-am orientat în spațiu până am găsit o ceapă și oarece usturoi.

risotto cu smochine 01

Aveam câteva smochine uscate. Le-am rupt.

risotto cu smochine 11

Din fericire, aveam și ardei iute, pătrunjel și miez de nucă. Le-am tocat.

risotto cu smochine 07

Cardamomul și piperul verde au fost mirodeniile acestui fel de mâncare.

risotto cu smochine 08

Înainte de a prepara risotto-ul, am tăiat ciupercile și le-am pus la copt într-o tavă, presărate cu piper și stropite cu ulei de măsline. Au stat în cuptor la foc mediu cam un sfert de oră.

risotto cu smochine 09

Am sotat ceapa și usturoiul într-o tigaie.

risotto cu smochine 10

Am pus peste ele orezul, smochinele, nuca, mirodeniile și ardeiul iute. Am adăugat apă pe măsură ce orezul o absorbea, amestecând constant pentru a obține un risotto cremos.

risotto cu smochine 14

La urmă am pus pătrunjelul tocat, am pus risott-ul în farfurie, am așezat ciupercile coapte deasupra și am stropit cu ulei de măsline extravirgin.

risotto cu smochine 15

Eu am fost încântat de rezultat. Totuși, dacă nu vă plac amestecurile de dulce și sărat, mai bine nu-l faceți sau nu puneți smochinele.

risotto cu smochine 16

Asta a fost povestea de azi. Să fiți sănătoși.

risotto cu smochine 17

Join the Conversation

  1. sună foarte bine reţeta, chiar aş dori să o fac. întrebare: unde găsesc cardamom? că restul ingredientelor le am. mulţumesc.

    1. Raluca, ai putea să găsești în magazinele cu produse naturiste, mai rar în supermarket (totuși, la Cora cred că ai o șansă).

  2. prin ochii tai pare atat de lipsit de efort, fun si easy!
    zici ca tocmai ne-ai povestit cum se prajeste un ou :)
    in momentul in care citeam articolul eram sigura, dar absolut sigura, ca si eu as putea asa. dar nu, eu nu pot Adi, si-mi vine sa ma dau cu fundul de pamant din cauza asta :)

  3. Marina, eu sunt convins că poți:-)

  4. cardamom se cam gaseste. incearca in megaimage.
    @Marina – lasa-te purtata, zic. Adi nu doar face ca lucrurile sa para simple, el chiar le simplifica pentru noi toti.
    deci lasa-te purtata si nu trebuie decat sa iti spui la un moment dat: MA APUC ACUM! si chiar asta sa faci. dupa aceea, totul e floare la ureche.

  5. Marius, te iau de antrenor pentru minte:-))

  6. super misto reteta …..cred ca fac astazi !

  7. Ioana, să-mi povestești:-)

  8. @ Marina, eu sunt sigura ca poti! Daca mie mi-a iesit chiar si tiramisu a la Hadean :)….

  9. @Adi Hădean: mulţumesc, o să caut cu primul drum şi o să fac. promit şi feed-back după aia :D

  10. bine, m-ati convins! sigur ca pot! :)
    cel putin la reteta pentru spaghetti carbonara a la Adi am putut :-P

  11. @Adi – pot face asta cu succes! crede-ma! in plus, tocmai m-am uitat la discursul lui Jamie la TED (a 3-a oara consecutiv). Imi dau seama ca daca spui vorbele potrivite ii scoti pe oameni in strada.
    asta e de fapt misia mea! sa spun vorbele potrivite!

  12. Si-am incalecat pe o sa si v-am spus povestea asa… Au dreptate fetele, chiar faci lucrurile sa para usoare, iar eu gatesc aproape zilnic, cu drag si spor, as sta toata ziua la coada cratitei :) multe dintre retetele tale (mai putin cele cu porc, pentru ca jumatatea nu are voie) trec prin burticile noastre, desi uneori le mai inlocuiesc mirodeniile. Sunt retete rapide, cu mici exceptii, poate te influenteaza faptul ca pregatesti masa in localuri sau la tv, unde nu te poti…. lalai :)

  13. Mmm, e bun! Cred că îl fac şi eu duminică. Dar cu stafide, că am în casă, nu cu smochine.

  14. Lucia, tot bombe calorice-s și stafidele:-) deci e ok:-)

  15. Alina, de felul meu nu lălăi lucrurile:-)

  16. da…ceva pe gustul meu:) mmm

  17. Ce mult imi place ce-ai facut. Doar ca smochinele le voi minca separate.

  18. arata foarte bine. sa vad pe cine corup sa facem impreuna, ca singur e mai greu.

    1. Aurică. nu-i chiar atât de greu dar recunosc, dacă ai pe cineva (măcar) să asiste, e mult mai plăcut:-)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close