Aburi de iubire

M-am născut mediocru. Nu-s nici prea frumos, nici prea urât, nici prea înalt, dar nici prea scund, nici gras, nici slab, nici vorbăreţ, nici tăcut, nici bogat, nici sărac, nici deştept, dar cu siguranţă nu sunt nici prost. Nu-s pesimist şi nici optimist ci undeva la mijloc, deci realist. Nu văd jumătatea plină a paharului, dar nici pe cea goală – doar un pahar cu apă. Dacă mă uit în oglindă şi văd că am mai puţin păr în cap nu mă îngrijorez că n-or să mă mai placă femeile şi nici să mă consolez cu ideea că-s o grămadă de tipe dubioase înnebunite după chelioşi. Constat doar că încep să mă stric şi singurul lucru pe care pot să-l fac e să accept asta.
N-am fost niciodată foarte bun la ceva anume. În schimb sunt destul de bun la o grămadă de lucruri şi am ajuns aşa nu pentru că am fost curios şi mereu dornic de a învăţa lucruri noi. Nu… în realitate sunt prea leneş sau fricos să mă angajez în activităţi noi, dar din când în când, provocat de o persoană ori circumstanţă mă trezesc făcând un lucru. Şi ca orice lucru „nemaifăcut”, prima oară îmi iese fie foarte bine, fie foarte prost. Cum norocul nu e un perpetuum mobile, prefer varianta a doua, care pe lângă faptul că mă scoate din pepeni, mă provoacă şi mă transformă, mă obsedează şi mă tulbură, mă face dintr-un leneş ordinar, un savant nebun şi un geniu ingineresc şi nu mă opresc până nu ajung să fac acel lucru la un nivel acceptabil mie. În fond e un mecanism simplu, felul acesta al meu de a funcţiona, fiind similar cu cel prin care oamenii se îndrăgostesc.

Azi m-am îndrăgostit de pâine. Sunt lucruri mult mai complexe pe care le-am avut în trecut şi îmbătat de succesul cu care le-am rezolvat pe fiecare în parte am crezut că pâinea va fi o ţintă uşoară, o aventură de-o noapte. La urma urmei e doar apă, sare, drojdie şi făină. Bine… şi noi în esenţă, frumoşi sau urâţi, proşti sau deştepţi nu suntem mai mult decât apă, ţărână şi puţin curent electric.

Ce mi-a ieşit mie aici e departe de a fi perfect. Încă sunt în stadiul în care doar pipăi ca un nepriceput fără să ştiu prea bine ce fac. Aşadar coca mea e o formulă standard folosită de franceji pentru baghete şi franzele făcută cu un pre-ferment şi hidratare 70%.

Prefermentul l-am făcut din 240 grame făine tip 480 cu 12% proteine (o raritate la raft), 240 grame apă de la robinet şi doar 4 grame drojdie proaspătă. Le-am amestecat pe toate cu un tel şi am uitat de castronul acoperit 12 ore la 18°C. Temperatura e importantă pentru gustul final al pâinii. După 12 ceasuri am completat cu restul de făină, adică 560 grame şi restul de apă adică 320 grame şi am frământat totul 2-3 minute cât să se amestece unele cu altele şi să-mi dau seama dacă e bună consistenţa. Am mai completat cu puţină apă căci am avut noroc de făină bună şi am uitat de ea 15 minute. Experţii numesc asta autoliză. Eu îi zic: lasă coca să sugă… apa. După ce-a terminat de supt, am adăugat 16 grame de sare şi 10 grame de drojdie desfăcută într-un strop de apă. Am frământat până s-a dezlipit de pe bol şi mâini, apoi am acoperit castronul şi am lăsat-o pe Coca singură un ceas.

După un ceas am ciupit-o. Pentru că am frământat-o bine şi când o apucam nu se trăgea înapoi mi-am văzut mai departe de treabă (extensibilitate vs. elasticitate). Am porţionat coca în bucăţi mai mici şi am format cu grijă bile din fiecare bucată. Le-am acoperit cu un prosop şi le-am lăsat în pace un sfert de ceas. Apoi am format fiecare bilă după cum am vrut şi am lăsat  pâinicile să crească aproape un ceas.

Tot un ceas am încins şi cuptorul la maxim în care am băgat două bucăţi de ceramică (şindrilă). Pentru că nu am cuptor cu abur, absolut necesar pentru o crustă subţire şi crocantă şi pentru că sunt mai inginer decât alţii care folosesc lanţuri încinse şi tigăi de fontă mi-am confecţionat propriul generator de abur dintr-o oală sub presiune şi un furtun pe care l-am vârât strategic în cuptor.

Sigur… mai am multă cocă de învârtit până o să fiu satifăcut în noua mea relaţie, dar e un început.

Vă recomand.

Text&Foto: Mircea Banu

http://desertologie.blogspot.ro/