Și când mi se face dor de un curry…

378

…ori mă duc la Indigo în Cluj, pe Piezișă (asta dacă vreau un curry regulamentar și spectaculos, ca la mama India), ori îmi fac un curry cumsecade, că atâta pricepere am dobândit, grație experimentării și curiozității. Ieri, de exemplu, am mâncat un curry de pui cu fasole, făcut acasă. Prafurile le-am luat de la Selgros (asta ca să mă/vă scutesc de întrebări).

În afară de pui am folosit arpagic murat…

…usturoi marinat în ulei de măsline cu ierburi aromatice…

…fasole brună…

…și roșii din conservă.

Am marinat puiul (pulpe dezosate) în iaurt, cu ceapă roșie, castravete, sare, piper, garam masala și tikka masala. Două ore.

Când am trecut la faza cu gătitul, am început prin a înmuia în unt arpagicul și usturoiul. Cel mult cinci minute, fără colorare, la temperatură scăzută (foc mic, adică).

Am pus apoi în tigaie puiul cu iaurt cu tot. Am așteptat un sfert de oră, până și-a schimbat culoarea toată carnea.

Am pus roșiile zdrobite și fasolea. Am lăsat să fiarbă pe foc mic jumătate de oră.

Am stins focul și am așteptat cinci-șase minute, să se răcească puțin curry-ul.

L-am mâncat cu orez făcut la aburi, cu șofran.

Pentru că am făcut un curry iute, am pus lîngă el rondele de castravete și de roșie.  Și gata. Să fiți sănătoși.

Join the Conversation

  1. Vai ce de arome, cred ca-ti stresezi vecinii!

    Sa va fie de bine:-)

  2. Asta e fix pe gustul meu! Va trebui sa-mi fac timp si sa incerc reteta si daca nu reusesc, sa stii ca vin la Cluj…. :)

  3. fain curry ti-a iesit :)
    eu inca am ramas la cel stins cu smantana, o sa il incerc si pe acesta, cu rosii

    ca nu ma abtin, imi tot vine sa te intreb: mi se pare mie, sau folosesti mai des tigaia de fonta decat cea cu teflon? daca da, sa stii ca da bine ca imagine si ma ace sa cred ca e dupa un anumit nivel e mai controlabil totul in fonta decat in aluminiu imbracat cu …whatever

    :)

  4. Usturoiul ala l-ai cumparat sau e facut de tine? Ca eu am cumparat asa ceva de la ceva supermarket si mi se pare ca nu are nici un gust…nici de usturoi nici de ierburi.

  5. adihadean Author says:

    Prima data l-am cumparat. Acum il pun eu in ulei de masline cu rozmarin, busuioc uscat, cimbru.

  6. adihadean Author says:

    Sanda, stau la casa, vecinii sunt in siguranta.

    Anca, te asteptam.

    Miju, de data asta a fost teflon dar folosesc des fonta.

  7. Eu am zis ca vrei sa ne stea inima in loc de atatea bunatati. Mie imi place la nebunie mancarea indiana, mai greu sa retin denumirile :D dar in rest e delicioasa. felicitari!

  8. Alina varga says:

    am fost de dimineata la Selgros dar nu am gasit condimenetele indiene..garam masala si tikka :(…mai sunt si in alta parte? ca de nu pe la amiaza imi decupez pozele cu mancarea si le pun pe farfurie de pofta :)

  9. Am facut aseara reteta si nu mi-a iesit :( Am urmat 100% toti pasii si nu mi-a iesit deoarece in momentul in care am pus in oala puiul marinat in iaurt, s-a transformat iaurtul intr-o mare masa de apa…cu consistenta de apa, cu consistenta de apa..am incercat sa dreg cumva cu smantana toata amestecatura dar n-a iesit cum trebuia supa estimarile mele

    1. adihadean Author says:

      codruta, trebuia sa ai rabdare, apa se evapora, stii?

  10. Luca Cristian says:

    Salve Adi!
    Cu totul deosebit acest curry! Ca si tine!
    Toate cele bune!!!

  11. Adi,toate retetele sant faine,numai bune de facut….chiar acum am facut o reteta de-a ta de paste cu sos Hoisin si legume,merge f. repede si e f. buna.Cand ai postat reteta,cred ca anul trecut,ne-ai scris ca gasim sosul la Car…….si acolo l-am gasit.Mi-am luat 2 borcane, si nu mai gasesc……Nu stiu unde sa caut…..Ai putea sa-mi dai un pont? Cu MULTUMIRI….(de care precis ca ti-e plin podul)

    1. adihadean Author says:

      vio, nu știu ce să spun, n-am mai văzut în altă parte.

  12. Vaai! Arata f bine, tocmai bun de incercat, insa o sa il rezerv pentru weekend pentru ca ia ceva timp. Daca pun usturoi normal e mare baiul? Multumim!

  13. Aaa si pe cand niste retete interesante de Paste? Le astept cu nerabdare, daca vor fi:)

    1. adihadean Author says:

      Raluca, nu-i bai dacă pui usturoi proaspăt.

  14. Alina says:

    arata ata de bine … dar am o intrebare.. cand stii ca usturoiul e marinat? cat timp il lasi in ulei? ms :)

    1. adihadean Author says:

      alina- 3-4 zile. poate sta săptămâni dacă-l ții la rece și ferit de lumină.

  15. Ai putea sa-mi dai niste indicatii despre gatitul orezului acesta? Eu am incercat sa-mi fac acasa orez basmati cu sofran cum am mancat la Indigo, dar n-am fost nici macar pe-aproape. Si al tau vad ca arata tare bine. Multumesc.

  16. Adi Hădean Author says:

    O cană de orez, două de apă, șofran, sare. Foc mic și capac. Nu amesteci. Stingi focul când a dispărut toată apa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close