Cronică de crâșmă: Trattoria Il Calcio Herăstrău

353

Dragilor, sunt așa într-o vrie cum n-am fost de multă vreme. Vin-plec-vin-plec și mai stau câte un pic, cum fac acum, joi la prânz, într-o benzinărie din Sighișoara. Pauză de masă și de o postare scurtă, că n-aș lăsa să treacă ziua fără să vă dau ceva. Am decis să scriu despre Trattoria Il Calcio din Herăstrău pentru că am fost deja acolo de patru ori, nepremeditat de fiecare dată. Mi s-a părut că-i un loc cel puțin decent și cred că merită să vă spun puțin despre el.

Că-i plin de fotografii cu sportivi, mai ales fotbaliști, probabil că nu vă interesează. Oricum, nu asta influențează calitatea mâncării. Că-i mare și spațios, uite, asta ar putea fi o informație interesantă. Că în zona în care am mâncat eu se fuma-altă informație interesantă (abia aștept ziua în care fumatul și mâncatul nu se vor mai întâlni în aceeași încăpere). În ceea ce privește mâncarea, bună de fiecare dată. Nu-mi mai amintesc tot ce am mâncat în cele patru ocazii, vă arăt doar ce am mâncat ieri la prânz cu gașca, alături de o mulțime de oameni despre care am presupus că-s în pauza de masă (chir așa, n-am văzut prea des local plin-ochi la prânz, nu un local măricel cum e acesta, nu prin părțile noastre). Așadar:

Crostini/bruschete la antreu. N-a fost singura opțiune de pe masă.

Roșii uscate, mozzarella cu ierburi și ulei de măsline, măsline, somon ușor afumat și un carpaccio dintr-un fel de carne pe care n-am reușit să-l identific. Gustos, oricum.

Un platou cu paste. Cele cu sos roșu mi-au plăcut, cele cu sos alb (o versiune de carbonara) au fost bune dar parcă unpic grele pentru noul meu fel de a vedea viața și mâncatul:).

Am avut pe masă și foccacia, atât de bună că n-a mai prins poza de grup. Nu-i bai, data viitoare. Grătarele ok, nimic spectaculos dar nimic deranjant în același timp. Poate m-am făcut eu prea pretențios.

Am mâncat pizza de mai multe ori (de fapt, de trei ori, am gustat de fiecare dată de la alții) la Il Calcio. Mi-a plăcut mereu blatul, mi-au plăcut și versiunile cu topping ceva mai modest (mă refer la cantitate, nu la calitate). De data asta n-am mai mâncat, nu ar fi fost loc decât cu forța și am învățat să nu insist dacă nu merge. Pizza arăta/mirosea bine. Totuși, rămân la părerea că toppingul trebuie să rămână modest (mă refer în continuare la cantitate, nu la calitate).

Cafeaua bună. Limonada bună și ea. Nota de plată n-am văzut-o dar judecând după prețurile din meniu, nu-i nimic de speriat. Apreciere pozitivă și cu zâmbet larg pentru ospătărițe, drăguțe și pricepute. Apreciere așijderea pentru faptul că au net neparolat. Pentru asta le pun și link. Să fiți sănătoși.

Join the Conversation

  1. drăguuţ:) şi la Braşov e un trattoria cu mâncare foarte bună:D poate ajungi şi pe aici.
    Off-topic – poate ţi-am mai sugerat, nu mai ştiu. Ar fi drăguţ să pui la finalul casetei de comentarii un checkmark cu Abonează-te la comentarii prin mail. E mult mai uşor să urmăreşti comentariile de la un anumit post.
    Să fii sănătos:)

  2. faina postare… MANCAREA E EXCELENTA DIN CATE O PREZINTI.. dar… (intotdeauna un „dar”)…. am inceput sa fumez acum 20 de ani (ii implinesc la 15 iunie).. si, sincer, ma apuca gr*atza la ideile de naturism, anti-fumat, anti-carne. pro-vegetarianism (citind in fiecare zi postarile dvs, stiu ca nu e cazul de vegetarian, dar nu m-am putut abtine)etc, etc etc… poate si din motivul ca sunt sufocat efectiv de sintagma „cum sa traiesti”, cu optiunile: „pe ce parte sa dormi”, ” salata verde te fereste de atac de cord”,”ceapa rosie iti regleaza tensiunea”, „ce exercitiu am inventat sa iti faca mai usoara respiratia noaptea” si alte tampenii de doi bani (genul click – intentionat cu litera mica)etc etc etc…
    … nu mai continui, ca ma turez degeaba.. asa cum dvs (si altii, printre care si eu) suntem fanii carnii (ca doara cu aia am trait vro’ cateva milenii) si altii sunt adeptii tutunului (pe care NU AM CHEF sa-l las… am zis CHEF, nu vointa !!! )… siiiiii…. 70 % dintre femei sunt fumatoare + aprox 65 % dintre barbati => ca si metoda de marketing, anti-fumatul ar fi un dezastru=> „find another world guys”… au mai fost cativa care au implementat prohibitia in State… cu succes garantat intre traficanti, ca la noi in cazul tigarilor
    PS: Dupa 10 ani in care am ingurgitat aprox 4-5 l de cafea pe zi, am renenutat in 15 mai 2004 complet la ea (dintr-o toana+ acuta lipsa de calciu)… is 15 ani de atunci…. dar NUsunt impotriva consumatorilor de cafea, desi imi face greata mirosul (acum)…. AVIZ AMATORILOR !!! :-))
    PS 2:De ce ar mai merita sa merg la munca daca nu am dreptul macar la o tigara ???….. din cate stiu eu, ultima dorinta e legata exact de tigara…dar la 12 lei pachetul si 650 salriul, asta e cam greu… EI BINE, IMI ASUM RISCUL !!!

  3. S-ar putea sa fi fost carpaccio de peste spada, stiu ca au in meniu…

    Stii ca sunt diferente mari intre Trattoriile Il Calcio din Bucuresti? Iar Trattoria din Herastrau nu e deloc cea mai faina dintre ele, am fost dezamagita de cateva ori. In Trattoria din Floreasca (daca mai exista) nu as mai calca in veci, mi-au servit cioburi in mancare, in schimb recomand cu drag tuturor Trattoria de la Ateneu si Trattoria Barbu Vacarescu (din incinta Pescariu Sport and Spa)

    Sun fan Trattoria Il Calcio, dar nu oricare, dupa cum vezi :-)

  4. sa-ti fie de bine:-)

  5. adihadean Author says:

    injineru, poate a veni și ziua aceea.
    vescu, dacă dreptul tău de a fuma (câtă vreme nu-i ilegal, ai dreptul, fără discuție) se intersectează cu dreptul meu de a fi sănătos, ne luptăm:). am fumat 16 ani, sunt 4 de când am renunțat. dar nu asta-i povestea aici. povestea e că mă deranjează să mănânc într-o cameră în care e fum de țigară. aș prefera să nu se fumeze unde mănânc eu, atâta tot. în rest, ce face omul pe stradă, acasă, în curtea lui, în cafenea, în club, treaba lui.

    ioana, nu știu, că în alta n-am fost. dar dacă zici, te cred pe cuvânt:).

    iohann, asumarea unei identități ar fi fost destul lucru să public comentariul tău, pe care altfel nu pot să-l iau în serios. după cum vezi, am scris despre mâncare, nu despre proprietarul localului, pe care nu-l cunosc, nu mă interesează să-l cunosc și nici ce face el în viața de zi cu zi. pentru cele spuse de tine există lege. restu-s povești cu pești, cu tot respectul o spun și chiar cu riscul de a părea lipsit de delicatețe.

  6. dragul meu,ca asa pot sa-ti spun ,ca desi nu postez de fiecare data te urmaresc.eu sunt fumatoare heavy ! DAR STIU MAI MULTE LUCRURI DESPRE ASTA.scuze cap lock.sotul meu s-a lasat de peste 10 ani,copilul meu care are 21 de ANI e totlal impotriva .eu continui sa fumez cu toate acestea.respectandu-le alegerea.si mai cred ca daca viata noastra se va aseza intr-un mod normal vom avea de castigat,ieri am afat niste lucruri cutremuratoare de-a derptul despre societatea aericana,pe care n-o stim decat din filme.am aflat ce noi putem cu greu intelelge a propos de fast food.
    revin maine cu povestea,consider ca e foarte importanat.

  7. lasa heavy.imi place grozav sa te urmareac!

  8. ai dreptate…poate am fost otara mai acid… dar (iarasi dar)… ambii mei parinti au fumat (si fumeaza) „ca turcii”… mi se pare deplasat sa le spun sa iasa afara cu tzigara ptr ca asa imi tihneste mie mancarea de acasa… (in 85%din cazuri, cam ei o ofera, asa ca….chiar e aiurea)… ori, daca cu mama si cu tata pot permite chestia (si, sigur nu momentele alea o sa ma bage in pamant), pot si cu altii….
    In orice caz, dupa o mancare copioasa….. fara tzigara buna (preferabil ceva tare + 1 bucata Jidvei … ca de alte natzii nu ne permitem) n-are nici un farmec viata :-))
    Scuze daca am fost otara „pro – tzigara” mai accentuat !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close