Acum, că v-am încurcat încă de la titlul postării, hai să vă descurc. Probabil vă amintiți povestea mea de acum câteva zile, aceea în care vorbeam despre tehnologie și copilărie. Pe unii dintre voi i-a încurcat, știu. Pe unii dintre voi i-a luminat în ciuda faptului că era menită să încurce puțin, știu și asta. Și-mi amintesc de o profeție (e un cuvânt mare, dar eu mă uitam la autorul ei ca la un profet) pe care a făcut-o într-o zi la clasă, profesorul meu de fizică din liceu, domnul Florian: „în următorii 50 de ani, tehnologia va avansa cu o viteză infinit mai mare decât aceea cu care a evoluat în ultimii 50 de ani”. Sau așa ceva. Nu-mi amintesc exact cuvintele dar ideea era fix asta. Mi-a revenit des în minte ideea transmisă de bunul domn profesor. Și atunci când am trecut de la magnetofon la casete (pe vremea când munceam în radio), și atunci când am trecut de la casete la CD-uri. Îmi amintesc și trecerea de la CD la computer (primii pași au fost anevoioși) și trecerea de la încărcarea manuală a melodiilor în playist la generarea automată a playlistului dintr-o bază de date, cu ajutorul unui algoritm complicat. Acum, când UPC anunță că oferă cel mai rapid internet din România, la 150 Mbps, îmi vin în minte zecile de minute de așteptare pentru conectarea la un amărât de chat sau noaptea de așteptare pentru descărcarea unei melodii de trei minute.
Sunt sigur că domnul profesor nu avea de unde să știe acum 20 de ani cum va evolua tehnologia digitală, cât de mult se vor subția ecranele televizoarelor și cât de „high” avea să devină high definition. Precis nu știa că în loc să iasă din mine cine știe ce tehnician ori electronist, a ieșit un bucătar, blogger și ce oi mai fi fiind eu acum.
Nimic din comportamentul meu nu dădea indicii referitoare la viitorul meu traseu. Stăteam mult la sala de lectură, răsfoiam cărți cu miros vechi și încercam să-mi imaginez imaginile din spatele rândurilor. Azi găsesc imagini cu orice (pe mine mă interesează mai mult fotografia culinară, din motive lesne de priceput), mirosul vechi îmi stârnește amintiri doar când mă aplec asupra cărților cu rețete vechi din biblioteca mea (altfel, internetul e plin de rețete, tehnici și tehnologii descrise în amănunt, doar să vrei să înveți).
Explicația din mintea mea pentru viteza cu care se schimbă mințile, civilizațiile, omenirea în general, e una simplă și poate fi găsită și-n oferta de primăvară de la UPC (internet de mare viteză, cea mai extinsă grilă de canale în format HD, cea mai extinsă grilă de canale documentare, o ofertă de telefonie chiar interesantă): informația circulă mult mai repede și e tot mai la îndemână. Descoperirile sunt acum în buricul degetului cu care apeși pe buton, aranjate frumos în sertarele lor, gata să te lumineze, să-ți deschidă mintea, să te pună-n situația de a genera o nouă idee, posibil revoluționară. E atât de simplu. „Citește și dă mai departe” ar putea deveni „descoperă și dă mai departe”. S-ar putea ca până la urmă să nu devenim cu toții Johnny Mnemonic, informația e acolo, o putem accesa oricând, trebuie doar să ne conectăm.
In 1945 erau aprox. un miliard de oameni pe pamant.
Din care 20 la suta destepti si foarte destepti.
Acum suntem 8 miliarde de oameni. Din care tot 20 la suta destepti.
Adica e ca si cum toata populatia pamantului din 1945 ar fi fost desteapta si foarte desteapta.
E explicatia pe care o dau eu evolutiei exponentiale a tehnologiei.