Scurte de Sâmbătă

203

Ieri am fost la TEDxCluj. Constat cu bucurie că evenimentul crește frumos, de la ediție la ediție. Mi-a plăcut, mulțumesc pentru experiență. Aștept să apară discursurile online, să le pot revedea. Cafeaua a fost de la Starbucks.

Azi e marcată la Cluj Ziua Europeană Împotriva Obezității. Profesorul Nicolae Hâncu, promotorul evenimentului de azi, m-a implicat și pe mine, așa că ne vedem între orele 10 și 14 pe platoul din fața statuii lui Matei Corvin (biserica Sf. Mihail), unde o echipă de nutriționiști e gata să răspundă la întrebări legate de prevenirea bolilor d enutriție și mai cu seamă a obezității. Tot acolo vă puteți întâlni cu instructorii de la Gimmy Gym care vă vor provoca la sport (deci fără jeanși și/sau tocuri) iar eu vă voi provoca la gătit sănătos, adică o să vă ofer o demonstrație culinară.

Marțea viitoare veți putea participa la un concert caritabil, în ceainăria La Port. In schimbul intrării va trebui să oferiți o jucărie. Concertul, dedicat copiilor din centrele de plasament, e organizat de Asociația Mulțumesc.

Am și o rețetă scurtă: fierbeți o pungă de paste (oricum s-ar numi ele) conform instrucțiunilor de pe pachet. Scurgeți apa de pe ele și lăsați-le în strecurătoare două minute. În timpul acesta, puneți într-o tigaie conținutul unei cutii cu roșii decojite (800 gr), doi căței de usturoi, o mână de pătrunjel, sare, piper și câteva frunze de busuioc. Lăsați să dea un clocot și adăugați pastele. Amestecați bine, radeți parmezan pe deasupra. Să fiți sănătoși.

Join the Conversation

  1. Mulțumim Adrian pentru vizită :) Mă bucur că ți-a plăcut! Echipa TEDxCluj salută cu drag :)

  2. Reteta de paste e …. bestiala! Este una dintre favoritele mele. :D

  3. E super tare ca lumea incepe sa constientizeze problemele cauzate de obezitate si de un stil de viata nesanatos.
    Asta incerc sa fac si eu pe blogul meu, si sper sa reusesc

  4. multumim pentru mentionarea evenimentului de Marti

  5. carmen says:

    Super. Aproximativ la fel le prepar si eu, e reteta la care fac apel cand sunt in lipsa de idei, pentru ca imi place mult, oricand si oricat de des.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close