„Fugă” e cuvântul care definește ultimele zile trăite de mine și nici nu cred că voi avea timp de respiro înainte de 12 Iunie. Asta nu-i rău, ba din contră. Atâta doar că nu mai am spor la gătit/pozat/postat așa cum mi-ar plăcea. Totuși, petru că-mi sunteți dragi, nu o să vă las fără rețete ori povești culinare, că voi n-aveți nicio vină pentru că viața mea-i un iureș. Rețeta de azi nu-i o mare realizare gastronomică dar ține de foame și rezolvă repede și bine problema micului dejun. Am mai făcut asa și începe să-mi placă. Iată: ce a ieșit după ce am făcut următoarele: am pus în tigaia mea de fontă (folosiți ce aveți, nu dați fuga la magazinul de oale doar pentru atâta lucru) trei felii de bacon, subțiri. Le-am lăsat să sfârâie și am pus lângă ele trei felii de pâine, subțiri și ele. Pâinea cu măsline merge perfect aici. Când am văzut că s-a rumenit baconul, am turnat peste el și peste pâine trei ouă băutute bine. Am prăfuit cu sare și piper și am acoperit tigaia cu un capac. După două minute am luat capacul și am stins focul. A rezultat minunea de mai jos, pe care am completat-o cu roșii cherry și salată verde, stropite cu reducție de oțet balsamic. Să fiți sănătoși.
Și încă un lucru: vedeți mărul din dreapta ecranului (sus)? Datorită vouă, conduce în clasament. Vă mulțumesc mult pentru voturi. Am decis că dacă mărul va învinge, să nu merg împreună cu un cititor la petrecerea de Ziua Națională a Fructelor ci să trimit în locul meu un alt cititor, adică să fiți doi. Mi se pare că-i mai frumos așa. Dar despre asta, vorbim la momentul potrivit.
I’m in love cu marul .. chiar daca-l iubesc in egala masura si pe mustulica.. Cat despre micul dejun de azi… hmmmm… sanatos si yammy… LIKE ! o zi frumoasa
:) rapid şi eficient. Tre’ să fac şi eu că uite ce mail mi-a venit legat de ratota asta: „Ce buuun cand imi faci si mie? ;;)”. N-are rost să-ţi mai zic cine e:P
Spor la treabă!
adjudecat micul dejun, votat si marul :)
yap:) fac si eu in we:)
votat si marul
Chiar rapid, si sunt convinsa si bun.Apreciez, ca fata de alte bloguri cu specific, tu in fiecare zi postezi cate ceva…
Cred ca mergea si o felie de mar verde on top
Te-am votat toti pe tine, nu marul, neaparat ! Cred ca lumea-i de acord cu mine, nu ?
Cu mare drag te invit sa raspunzi provocarii Dulce Romanie, pe care luna aceasta o gazduiesc pe blog-ul meu.. Ingredientele provocarii sunt menta si ciresele… 2 ingrediente pline de inspiratie, zic eu :). Multumesc anticipat Adi.. O zi frumoasa.
Am pregatit-o deja de doua ori, o nebunie asa, de dimineata, ca de obicei simplu si delicios!