Pasta alla vodka

827

1
Devenită celebră prin intermediul bătrânului restaurant Orsini din New York, rețeta aceasta a încântat o grămadă de lume bună deși, în sine, e un preparat simplu și ușor. Are totuși o aromă cu totul specială și un ingredient oarecum spectaculos pentru un sos de paste, vodka. Se pare că este unul dintre felurile preferate de mâncare ale lui Mick Jagger de la Rolling Stones, un punct în plus care sper să vă convingă să o încercați.
Pastele la noi în bucătărie se prepară întotdeauna în doi, printre exclamații extatice provocate de mirosul ingredientelor când izbesc tigaia încinsă și săruturi ocazionate de potrivirea de sare și piper.
Fiertul pastelor perfect conform instrucțiunilor de pe ambalaj este întotdeauna treaba Silviei, deoarece sângele nemțesc o împiedică să greșească oricât ar încerca. La fel tocatul lucrurilor egal.
Gătitul sosului însă îmi aparține, deoarece e o treabă relativă care cere flexibilitate și adaptare, aici originea mea, în majoritate românească, fiind mult mai potrivită. Rezultatul e întotdeauna perfect și nimeni nu are motive să conteste acest fapt. E bucuria de a pune împreună ceva bun, peste ceva visat și de a ne mira de cât de pricepuți suntem.

2
Într-o tingire aflată pe foc potrivit, topiți o lingură de unt și o lingură de ulei bun de măsline. Adăugați un cățel de usturoi feliat subțire și lăsați-l un minut să aromatizeze baza. Aveți mare grijă să nu se ardă pentru că va strica întregul fel de mâncare. Condimentați cu câțiva fulgi de ardei iute uscat.

3
Stingeți cu 50 de ml de vodkă pe care o adăugați trăgând tigaia departe de foc. Gătiți-le împreună încă 2-3 minute.

4
Adăugați o cană cu piure de roșii, făcut de dumneavoastră dacă aveți roșii de foarte bună calitate, dacă nu, conservate și o linguriță de busuioc uscat ori proaspăt. Dacă nu vă place busuiocul, îl puteți înlocui cu oregano uscat. Amestecați bine până la omogenizarea deplină, la foc redus. După 3 minute, adăugați 200 ml smântână de gătit și reduceți focul cât de mult posibil. Lăsați minunea să devină o singură ființă, potrivind gustul de sare și piper.

5
Între timp, Silvia a terminat de fiert pastele și le-a dat scurse în voia sosului pentru alte 2 minute, amestecând larg. Tot ea, cu gest diafan, a răspândit pe deasupra rozului ninsoarea aromată de parmezan ras.
O masă de vară toridă, specială pentru noi,pregătită în doi, cu drag, pentru voi.
6

Text & Foto: Costin Barbutz

Facebook 16 minutes & guests

Join the Conversation

  1. O rețetă excelentă, pe care abia aștept să o fac. Lipsește vodka, dar e pe cale să sosească ! Se poate folosi și un alt tip de paste ? De exemplu penne sau scoicuțe ori spaghete…

    1. Silvia Barbutz says:

      Cred ca puteti pune ce paste va plac dumneavoastra mai mult! Pofta buna :)

  2. Interesant!!!!!

  3. Splendid(a)! Si reteta si textul.
    Monica

  4. Buna, Adi!

    Sunt constienta ca iti invadez spatiul cu acest comentariu, dar am mare nevoie de o recomandare. :) Te rog, inderuma-ma catre un aparat de facut suc de rosii, dar electric si care sa separe semintele si cojile de suc si pulpa. A avut mama unul vechi rusesc, dar s-a stricat si nu reusesc sa ii gasesc un inlocuitor. Mi s-a spus ca pot cumpara o masina electrica de tocat carne la care sa adaug un accesoriu pentru suc de rosii, dar nu stiu daca ar functiona cum trebuie.
    Te rog, da-mi un sfat!

    Multumesc!

    1. Adi Hădean Author says:

      poți opta pentru un aparat care stoarce orice fruct și legumă prin presare la rece și care separă partea solid de suc. recomand aici kuvings. e o invetiție pe viață.

  5. tatiana says:

    savuros si dragastos… fel de …paste!
    Voi gati cu siguranta!
    Multumim Adi!

  6. Interesantă simbioza dintre paste și dragoste. O mâncare plină de iubire.

  7. ana-maria radu says:

    Nu obisnuiesc sa comentez,insa aici trebuie neaparat :)

    FABULOASE!

    Te urmaresc si din cand in cand incerc cate o reteta.
    Cu reteta asta am potolit pofta de paste care o aveam de ceva timp.
    Chiar bune,bune,bune!

  8. Cotoros Radu says:

    Salut! E criminala reteta! O singura intrebare am…ca nu imi dau seama din ce e expus mai sus: ce cantitate de paste sa fierb ca sa se potriveasca cu sosul facut mai sus? Sa nu fie nici prea multe nici prea putine! Multumesc!

    1. Silvia Barbutz says:

      Am pus cam 300 gr de paste, suficient pentru doua portii rezonabile. Depinde cu ce portii sunteti obisnuit, puteti „scapa” cateva in plus, daca va plac portiile mai maricele. Sa aveti pofta!

  9. Cotoros Radu says:

    Multumesc Silvia! :)

  10. Foarte, foarte buna reteta!

    Am mancat la un restaurant niste paste foarte asemanatoare, dar care aveau in componenta si somon. Cumva aveti si varianta cu somon de impartasit cu fanii pofticiosi?

    Multumesc anticipat.

    P.S. sunt un novice in bucatarie, dar cu ajutorul dvs. gatitul nu mai e o corvoada, ci o placere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close