Sorbet de rubarbă și căpșune

366

sorbet4Amintirile mele din copilarie legate de înghețată nu sunt tocmai din cele mai fericite, poate și de aceea vara prefer un suc natural rece peste o înghețată sau vreun sirop făcut în casă cu apă minerală și ceva cuburi de gheață. Însă asta nu înseamnă că, în calitate de cofetar, nu mă fascinează deserturile înghețate. Și pentru că am găsit tije de rubarbă la piață și niște căpșune neaoșe intens aromate, am pus de un sorbet, care se face în doi timpi și trei mișcări, are mai puține calorii decât inghețata dacă vă îngrijorează partea asta, și o aromă mai intensă. E drept că nu e la fel de cremos ca o înghețată, dar un sorbet adevărat nici nu face ace de gheață, ci e fin și se topește ușor, e răcoritor și perfect pentru vara care și-a intrat în drepturi deja.

sorbet1

Spre deosebire de înghețată, pentru sorbet nu aveți nevoie de o rețetă la gramaj, ci doar de fructe, zahăr, puțină zeamă de lămâie și apă în cazul în care fructele nu au conținut ridicat de apă. Un sorbet reușit se obține adăugând și puțin alcool, care, deși nu e obligatoriu, e recomandat căci împiedică formarea cristalelor de gheață.

Aveți nevoie de: 3/4 cană zahăr, 1/2 cană apă, 1 lingură zeamă de lămâie, 3 tije de rubarbă, curățate și feliate, 1/2 kg căpșune proaspete, curățate și tăiate în jumătate, 1 praf de sare, 1 lingură rom alb (sau o lingură din lichiorul preferat, după dorință).

sorbet5b

Combinați apa, zahărul și zeama de lămâie într-un vas și puneți pe foc. Dați în clocot și fierbeți puțin până se topește zahărul. Adăugați fructele și un praf de sare și continuați să fierbeți până acestea se înmoaie, aproximativ 10 minute. Luați de pe foc și lăsați să se răcească apoi transferați amestecul într-un blender și pasați-l bine. Treceți amestecul printr-o sită pentru un sorbet mai fin și adăugați romul alb sau lichiorul dorit. Turnați baza de sorbet într-o caserolă și dați la congelator pentru câteva ore, având grijă să amestecați de 2-3 ori în sorbet pe măsură ce se congelează doar pentru a vă asigura că desertul final e cât se poate de fin. Dacă aveți mașină de înghețată lucrurile sunt mult mai simple din punctul ăsta de vedere.

sorbet8

Să aveți poftă!

Text&Foto: Oana Olguța Iliescu

www.pastry-workshop.com

Join the Conversation

  1. Cele mai bune și frumoase gânduri pentru Olguța și Adi! Voi pune în aplicare rețeta!

  2. Cristina says:

    Ar putea preciza ca fructele nu se fierb..doar rubarba..nu are sens sa fierbi capsunile pentru sorbet

  3. O combinație clasică în bucătăria vestică, textura de sorbet, perfectă pentru zilele caniculare. Minunat!

  4. Ador sorbetul, îmi place mult mai mult decât înghețata. Mulțumesc pentru rețetă ! Putem spera și la alte rețete de sorbet ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
AdiHadean.ro © Copyright 2023. Toate drepturile sunt rezervate.
Close