Grill it like you mean it!

452

(PUB) Terasa mea din București e pe un acoperiș mișto din buricul târgului, la propriu, adică la 10 metri de borna de kilometrul zero. Nu vreau să spun nimic cu asta, doar mă laud. Glumesc. Ideea e că seara, după 8, după ce pleacă soarele după Casa Poporului, aerul se răcorește și terasa capătă viață. Familia mea, câte un prieten, câte un alt prieten, de la zi la zi, ne adunăm să punem chestii pe grătar, să destupăm un spumant și să prădăm o limonadă cu busuioc sau rozmarin. Și să ne dăm cu Autan, care pare a fi dușul preferat al verilor din București (apropo, dacă-mi lipsește ceva din Cluj, apoi vara fără țânțari îmi lipsește). În fine, nu țânțarul e subiectul istoriei de azi, ci faptul că între multele lucruri pe care le pun pe grătar se numără adesea brânza.

Delicii Calde de la Hochland

De data asta vă arăt o poveste cu brânzeturile din gama Delicii Calde de la Hochland, pregătite pentru a fi gătite în felul ăsta (nu poți pune orice brânză pe grătar, pentru că unele pur și simplu nu merg). Cu această brânză e simplu, o scoți din ambalaj, o pui pe grătarul încins, o întorci de pe o parte pe alta până e cât de rumenă vrei. Dacă vrei să faci un sandwich cum am făcut eu aici și să-ți și placă de la un capăt la altul, îți sugerez să faci singur chiflele și sosul cu care acompaniezi brânza.

Pentru 12 chifle a 100 g:

250 ml lapte, 125 ml apă, 55g unt, încălzite împreună până se topește untul. 700 g făină albă, 7 g drojdie uscată, 30 g zahăr, 10 g sare, se amestecă bine. Se amestecă apoi 1/3 din amestecul uscat cu amestecul lichid și se adaugă restul de amestec uscat pe rând. La final se frământă cu un ou, 6-8 minute. Se împarte aluatul în părți egale și se formează bile. Se așază bilele pe foaie de copt, direct pe tava în care vor fi coapte. Se lasă la dospit o oră, fără a fi atinse. Se ung ușor cu ou bătut și se presară cu mac/susan/semințe. Se coc 10 minute la 210 grade Celsius. Se lasă 10-12 minute sub un prosop. Se păstrează în pungi/saci din hârtie.

Pentru sos:

Opărești 2 legături de pătrunjel și le ții apoi 3 minute în apă cu gheață. Asta ajută pătrunjelul să rămână verde. Scurgi apa de pe pătrunjel și-l pui într-un mojar cu zeamă de lămâie, sare, piper și o lingură de ulei. Freci bine cu pistilul și ai sosul verde, proaspăt, acrișor. Mă gândesc că pentru a construi un sandwich nu ai nevoie de ajutor, așa că…poftă bună și sănătate multă.

 

 

Join the Conversation

  1. Vaai, ce gustos pare!! Abia astept sa inceerc!

  2. Mmmmm, delicios!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close