Când mergeam în vacanțele de vară la Pâncota, bunicii, dragii de ei(nu mai sunt azi), fierbeau câte o căldare de porumb din „ogreada” pe care o udam seară de seară, până se săturau de noi țânțarii. Mi-am amintit de asta ieri, în timp ce fierbeam patru știuleți. Voi ce amintiri cu vară și bunătățile ei aveți?
Postarea asta e făcută cu telefonul, ca experiment. Să fiți sănătoși.
mm..serile de vara, in curte la bunici, cand stateam pe si prin balotii de paie de grau proaspat secerat faceam foc si puneam porumbul in jar. Si ii cantam la oale si capace sa se coaca mai repede si hauleam la luna. Si era asa de bun cu must de varatica proaspat stors si lipicios. si nu de putine ori se intampla sa ne prinda zorile cocand porumbei si zambind cu dintii negri de la jar si porumb ars.
Intr-o vara am facut impreuna cu varul meu un cuptor mic din lut scos din lac. Intr-o parte a cuptorului coceam porumb, iar in cealalta fierbeam porumb.
Si mai prajeam seminte de floarea-soarelui pe tabla fierbinte de la casa: le umezeam putin inainte, le presaram cu sare si le lasam o ora la amiaza pe acoperis sa se prajeasca.
Nici nu știu de unde să încep, atâtea amintiri văratice am: mesele de sub nucul uriaș sau de sub bolta de viță de vie (azi nu mai există nici una, nici alta), invariabil terminate cu lebeniță cumpărată de la vreun căruțaș ce mergea la pas strigându-și marfa prin satele adormite și prăfuite. Tractoarele și combinele CAP-ului ce treceau pe uliță până seara târziu. Excursiile zilnice la Criș ale fratelui bunicii, unchiul Petre, pe bicicletă, unde pescuia pînă la ora prînzului și se întorcea cu cei mai buni pești din lume, care erau gătiți, săracii, imediat (o dată a prins o anghilă mică). Cireșul care făcea cireșe albe, pe care le văd acum atît de rar. Excursiile la pădure cu mama, de unde culegeam frăguțe și, dacă găseam, pitoance (hribi) pe care mama le gătea apoi cu smîntînă și usturoi…și da, porumbul fiert, care era mai întîi încercat pentru a vedea cît de fraged este, nu trebuia să fie prea „bătrîn”…și cîte și mai cîte