Eu vara nu coc…

658

Fiecare anotimp reuşeşte să mă încânte cu ceva. Primăvara are ridichi şi pomi înfloriţi, toamna must, nuci şi dealuri colorate, iarna zăpadă şi şorici. Îmi plac toate, dar vara o iubesc. Lumină multă, haine puţine, întreţinere mică, concediu, singura perioadă în care nu mă deranjează dacă mă plouă. Cea mai mare diversitate de alimente proaspete, bere sub punctul de îngheţ, pepene, porumb şi roşii adevărate. Un singur lucru nu-mi place vara. Căldura…

1001

Cum e iulie şi cuptorul s-a mutat din casă, afară iar tomatele sunt la potenţialul lor maxim, e momentul să fac nişte roşii uscate la soare.

1002

Am lăsat cuptorul în pace şi m-am apucat de bricolat. O scândură subţire, o bucată de plasă de ţânţari, piuneze, un ferăstrău şi un ciocan – chiar şi de şniţele. Am confecţionat deci o ramă cu 4 laturi de 30cm îmbrăcate în plasă pe ambele feţe.

1004

Am lăsat ciocanul jos şi am luat cuţitul în mână. Am tăiat jumătăţi 500 grame de roşii prunişoare în două, după care le-am eviscerat şi le-am sărat bine cu sare de munte – din aia cu pământ pe ea, fără iod.

10008

Le-am aşezat pe toate în ramă, cu faţa în sus şi le-am pus pe balcon, unde bate soarele toată ziua, bate-l-ar Dumnezeu.

1007

După 5 zile nu mai aveau în ele pic de apă. De curiozitate le-am cântărit şi am aflat că roşiile sunt undeva între 85-90% apă ceea ce înseamnă că am rămas cu aproximativ 50 de grame.

10009

Am luat primul borcan care mi-a picat în mână şi le-am îndesat pe toate minus una în el.

10010

Am strecurat şi câteva frunze de busuioc pitic şi flori de cimbru apoi am înecat totul în ulei de măsline. Capac. Dulap. Aşteptat toamna târzie căci până atunci sunt atâtea roşii şi cineva tre să le mănânce / facă bulion şi pe ele.

1213651

Text&Foto: Mircea Banu

http://desertologie.blogspot.ro/

Join the Conversation

  1. Ilea Anna-Maria says:

    la ce retete se pot folosi rosiile din borcan?

  2. Minunat! Multumesc tare mult pentru idee.

  3. Alina Chirica says:

    se pot acoperi cu tifon oare ?

  4. Dan Torsin says:

    Molipsitoare idee! Multumim pentru impartasire.

  5. Minunat! Mulțumim.
    Îmi place cum atunci când apare o rețetă de Mircea Banu, îți poți da seama după titlu a cui e. Îi de bine!

  6. Cristean says:

    Eu mai pun în uleiul respectiv nişte ardei iute uscat, capere şi câţiva căţei de usturoi. Ies excelente.

  7. Adi, toate rețetele tale pe care le-am preparat au ieşit fiarte bine! Să trăieşti!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close