Trifle cu zmeură

9.7K

Nu degeaba luna iulie se mai numește și luna lui cuptor. E atât de cald încât, în mod ironic, datul drumului la cuptor e un lucru la care nici nu m-aș gândi dacă nu ar fi o parte atât de importantă a cofetăriei. Totuși, în zilele cele mai călduroase, încerc pe cât posibil să evit căldura suplimentară în casă și atunci când pofta de dulce e prea mare, apelez la deserturi care nu au nevoie de cuptor. Iar trifle se încadrează perfect în categoria asta fiind ușor de făcut, cu ingrediente simple, dar aromate și necesitând timp minim de gătire. Straturi de cremă de vanilie, frișcă, sos acrișor de fructe, biscuiții preferați și fructe proaspete devin un desert pe care l-aș mânca oricând, oriunde.

trifle1

Pentru crema de vanilie aveți nevoie de: 500ml lapte, 4 gălbenușuri, 100g zahăr, 25g amidon, 1 praf de sare, 1 linguriță extract de vanilie.

trifle2
Turnați laptele într-un vas și puneți pe foc mic. Între timp, într-un bol, combinați gălbenușurile, zahărul, amidonul și un praf de sare și mixați până obțineți o compoziție cremoasă, albicioasă. Turnați laptele fierbinte în fir subțire peste gălbenușuri, amestecând mereu, apoi transferați amestecul înapoi în vas și puneți pe foc. Gătiți crema de vanilie până se îngroașă, amestecând continuu cu un tel pentru a nu forma cocoloașe. Luați de pe foc, adăugați vanilia și acoperiți cu folie alimentară la suprafață pentru a împiedica formarea crustei. Lăsați să se răcească complet.

trifle4
Pentru sosul de zmeură aveți nevoie de: 150g zmeură, 40g zahăr, 2 linguri apă.

trifle5
Combinați toate ingredientele într-un vas și dați în clocot. Fierbeți 1-2 minute până se înmoaie zmeura apoi treceți sosul printr-o sită fină pentru a înlătura semințele. Lăsați să se răcească complet.

trifle6
Pe lângă crema de vanilie și sosul de fructe, veți mai avea nevoie și de aproximativ 200ml frișcă bine bătută, zmeură proaspătă din belșug și câteva pișcoturi (sau alți biscuiți preferați ori chiar bucăți de pandișpan), plus câteva pahare pentru a monta desertul. (din cantitățile date vă ies 4-6 pahare, în funcție de mărimea acestora)
Odată ce aveți la îndemână toate componentele enumerate mai sus, tot ce vă ramane de făcut e să le stratificați în pahare. Să aveți poftă!

trifle3

Text&Foto: Oana Olguța Iliescu

www.pastry-workshop.com

Join the Conversation

  1. Mariella says:

    Rețetele Olguței au întotdeauna ceva special. Bănuiesc că desertul se dă la rece pentru câteva ore înainte de a fi consumat. Mă întreb ce se întâmplă cu pișcoturile în timpul ăsta. Aș ține toate Ingredientele în frigider și aș asambla bunăciunea asta chiar înainte de a fi servită. Am înțeles corect?

    1. Mariella, se da la rece si cateva ore, nu e nevoie sa-l asamblezi chiar inainte de servire. Piscoturile isi trag umezeala de la creme si se inmoaie suficient.

  2. Potrivit dicționarului, trifle mai înseamnă și nimic, fleac, bagatelă. Deci ai putea să le zici fleacuri cu zmeură :). Tot dicționarul (englez-francez) îmi zice că în patiserie trifle ar fi totuna cu diplomatul. Mie nu mi se pare că arată ca diplomatul nostru „clasic”, românesc, dar, cine știe, în Franța o fi altfel diplomatul…

    1. Ana, din ce stiu eu trifle are origini englezesti si e exact ce vezi in fotografii. Diplomatul e cu totul altceva.

  3. Mariella says:

    Mulțumesc Olguța.. Desigur. Îiar dacă pișcoturile se preferă crocante, asamblarea se face mai târziu. La asta mă refeream.
    Multă inspirație în continuare! Te citesc cu mare plăcere.

  4. Dupa ce „asamblez” tot, cat trebuie tinut la frigider?

    1. Nu exista un minim de ore.. il tii pana il mananci, dar nu mai mult de 1-2 zile, nu e un desert care sa reziste mult.

  5. Sau cum fac?

  6. Vai, cat de bine arata! Imi lasa gura apa! :)

  7. Cat inseamna 25 gr amidon? O lingurita, doua? Daca ma iau dupa cantar dau gres.

  8. Ionescu flori says:

    Buna ziua,in loc de zmeura pot folosi căpșuni?si dacă da,mai trebuie strecurat sosul de căpșuni?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close