Cheesecake cu castravete

707

Vorbesc cu mama aproape zilnic la telefon. Discutăm diverse, ce a mai făcut fiecare, ce a mai gătit. Săptămâna trecută am fost în vizită, și am plecat cu geanta plină de legume din grădină. Și chiar m-a întrebat ce am gătit din ele și i-am spus că am făcut un cheesecake cu castraveți. „Dar asta nu era prăjitură?” m-a întrebat. Și ce prăjitură bună!cheesecake (2)

Am făcut întâi o crustă clasică, dintr-un pachet de biscuiți integrali, o mână de nuci zdrobite și 70 de grame de unt topit.

etape cheesecake (1)

Am amestecat bine și am presat pe baza unei tăvi pentru tort cu diametrul de 20 de centimetri.

Am spălat și am decojit 4 castraveți mărișori.

etape cheesecake (2)

I-am făcut piure cu blender-ul și am adăugat 2 linguri de miere, o lingură de ghimbir proaspăt ras și sucul de la o limetă.

etape cheesecake (3)

Pentru că îmi place foarte mult aroma, am pus și o jumatate de linguriță de coajă de limetă, și am amestecat bine. Rezultatul este un piure zemos, spumos și foarte răcoros.

Am hidratat un pliculeț de gelatină granule în apă rece, apoi am dizolvat-o pe foc foarte mic, fără să fiarbă și am pus-o peste castraveți.

Separat am pus 400 de grame de mascarpone, peste care am adăugat 2 linguri de zahăr pudră.

etape cheesecake (4)

Am mixat bine, până am obținut o cremă, apoi am adăugat piureul de castraveți peste.

Am turnat compoziția peste crusta de biscuiți și am dat la congelator pentru 15 minute, apoi am mutat cheesecake-ul la frigider pentru încă cel puțin două ore.

Are o textură moale, pufoasă și este foarte răcoros.

cheesecake (1)

Text&Foto: Aura Crăciun

Bake-Up Artist

www.bakeupartist.com

alist

Join the Conversation

  1. dvs ati lasat si apa din castraveti la piure? ca nu am inteles bine…bine stiu ca sunt ridicola cu intrebarea dar chiar e buna apa din castraveti ca de regula in multe retete se indica sa se stoarca bine castravetii rasi…
    multumesc.

    1. Nu sunteti deloc ridicola, foarte bine ca ati intrebat. I-am scurs de apa, insa nu foarte mult, adica nu i-am stors.

  2. multumesc frumos.

  3. La cat de limitam eram … Castravetele in foloseam doar in salate si la muraturi :)))) . Multumiri ca veniti cu idei inovative si de bun gust !

  4. Mosescu Adriana says:

    Fffbuna

  5. Dumitru Mihai says:

    Cu siguranta o sa incerc reteta asta !!! Foarte inovativ :D

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close