Update: am mai pus aici 50 de poze de la standul Kuxa, din timpul demo-urilor de ieri. În ziua a doua am făcut omletă la cuptor, frigărui marinate-n iaurt și mirodenii indiene, pui tikka masala, fondue din cinci feluri de brânză, pizza, o pâinică mică umplută cu brânză și pancetta, supă cremă de cartofi cu crutoane din pancetta rumenită, mălai dulce (iar), înghețată de iaurt cu fructe de pădure și miere, înghețată de banane, hummus și brânză la grătar.
În perioada aceasta se petrece Salonul Internațional de Mobilă, la Romaero, cum intri în capitală pe stânga, în spatele aeroportului Băneasa. Am ajuns ieri aici, invitat de Kuxa Studio, care vând mobilier de bucătărie și care expun la Salon. Cei de la Kuxa au socotit că de cât să angajeze niște majorete care să alerge prin sat ori un dobaș care să facă piruete strigând numele lor (ori poate invers), mai bine să aducă un bucătar care să arate cum funcționează bucătăriile prezente și prezentate. În concluzie, m-au adus pe mine. Ieri am ajuns un pic târziu la stand (scuza mea e că am plecat de la Cluj la 11 și un pic iar avionul zboară cât de repede zboară el, oricât de tare ar vâsli echipajul, apoi am fost la cumpărături și abia de pe la 4 am început să gătesc). Nu-i bai, tot am apucat să fac o supă cremă de legume, tare gustoasă (au spus cei care au gustat din ea, cam 30 de oameni dintr-o lovitură), cu dovleac plăcintar, dovlecel, țelină, ceapă și usturoi, aromată cu cimbrișor și ulei de măsline și tomnită cu niște sferzi de alune caju crude. Am mai făcut o tavă de mălai dulce, din care oi mai face și azi, că a plăcut și acesta. Și o salată grecească, să nu-mi ies din mână. Azi și mâine, între orele 10 și 18, voi fi la Romaero, la standul Kuxa. Și nu doar voi fi ci voi și găti. Am în plan niște fripturi, frigărui marinate-n iaurt, hummus, alte supe-cremă cu arome nebănuite, oarece brioșe, trufe din ciocolată și mascarpone, înghețată din iaurt și fructe de pădure, mai un pic de pește la cuptor, chiar și pizza și poate și niște paste, dacă apuc. Dacă sunteți în București și vreți să ne vedem, aici se poate petrece asta. Poate prindeți și degustările. Să fiți sănătoși și să urmăriți paginile de Facebook www.facebook.com/AdiHadean respectiv Kuxa Studio, pentru mai multe poze și povești de la Romaero.
imi plac bucatariile lor, insa pe site nu au si preturi orientative. Banuiesc ca sunt f scumpe…
si eu imi doresc o bucatarie dar la un pret rezonabil:( ce e frumos e scump:( spor la delicioaasele mancaruri
Asta-i chiar ceva INEDIT:sa-ti prezinti mobila de bucatarie,..cu bucatarul…live! Buna idee! Succes ,Adi! Sa-ti iasa bucatele bune!
Spor la treaba si sa-ti iasa toate bune:)
N-am ştiut şi am fost la ţară :(
lucia, mai vin:)
Eu stiam ca vii, dar uita-te la mine pe blog si-ai sa vezi de ce n-am ajuns si la tine! Poate data viitoare… Misto ideea astora de la Kuxa!