Aseară am început, în paralel cu Răzvan, să lucrez la cartea despre Muson, pe care vrem să-o scoatem destul de repede. După două fraze scrise mi s-a făcut atât de poftă (eu acopăr partea legată de mâcare) încât am făcut o scurtă pauză de masă. Aveam în frigider tot ce-mi trebuia ca să încropesc o mâncare thailandeză (mi-au mai rămas niște frunze de lămâi de la acțiunea de săptămâna trecută din Wok’nRoll, sos de stridii și sos hoisin mai am din belșug – apropo, le puteți găsi în orice supermarket – iar niște frunze de curry mai am în pachetul luat acum câteva săptămâni).
Un ardei iute uscat și o jumătate de ceapă albă și-au găsit repede locul în povestea asta.
Am folosit champignon brune dar puteau fi și albe. Ori alt soi de ciuperci, chiar și hribe, că tot e sezon.
N-am folosit multă carne, cam 300 de grame de mușchi de porc. L-am tăiat în rondele subțiri.
Îmi doream mai mltă legumă în mâncare (cred că îmbătrânesc sau ceva) așa că am pus niște fasole verde. Aproximativ verde, că după statul în saramură s-a cam decolorat. Sigur că fasolea proaspătă e mai bună dar nici nu mă cramponez de idei, folosesc ce am la îndemână.
Am rumenit porcul în puțin ulei.
Am adăugat legumele, frunzele, ardeiul și unbaton de scorțișoară. Am amestecat bine și am lăsat mâncarea pe foc iute încă un minut.
Am pus apoi cele două sosuri, o ceașcă de apă și icupercile. Am amestecat iar. După alte două minute am luat mâncarea de pe foc.
Am aburit niște orez (o cană de orez+o cană și jumătate de apă, foc mic, puțină sare și nemișcare) pentru mâncarea asta. S-au potrivit la fix.
Să fiți sănătoși.
arata criminal de bun…bafta in continuare
de facut! ;)
oare ce as putea sa fac, ca sa avem ceva de lucru impreuna… nu de alta, da poate poate ti se face foame … si acum …o sa ma sacrific sa mananc si eu din bunatatiile tale! … oare ce? :D
Tare bine arata! Ii si simt aroma… mmmm! Bun!
…si acum.., mi-e pofta si foame si mie…, si numai asa la cina vom avea mancare asiatica homemade.
O intrebare: frunze de lamai si curry? de unde? de lamai cred ca am pe-acasa dar curry?
Jasmine, frunze de curry se găsesc în magazinele cu produse bio, de obicei. Și cele de lămâi, uscate, dar sunt cam scumpe, dacă ai lămâiul propriu, netratat cu pesticide, poți folosi frunzele.
Strumfo, să-ți fie de bine:-)
Dane, nu știu, sunt depășit de întrebarea asta:-))
Gabriel, Marius, mulțam.
Te citesc de multa vreme, mai ales atunci cand mi-e pofta de ceva si nu stiu exact de ce anume (-:… unele treburi ardelenesti sunt cam grase pentru ficatul meu bucurestenizat, insa imi trezesc nostalgii, pentru ca am copilarit la cluj.
Apropo de mancare asiatica… am descoperit de curand ca nimic din ceea ce se gaseste in supermarket-uri/ hipermarketuri nu se compara cu chinezismele de la Dragonul Rosu. sunt cateva magazinase in care nu te poti intelege cu ei decat in chineza si rareori ai norocul sa nimeresti o eticheta in ro/eng pe produs… incepand de la radacini de ghimbir si ulei de susan la preturi derizorii si terminand cu muraturi absolut fabuloase, paste de orez etc.
asa ca daca treci prin buc, cu cel mult 200 de lei de poti aproviziona cu materii „de baza” pentru un an intreg.