Noutăți

268

Zâua bună! Am niște vești bune pentru voi.

1) Pe data de 16 Octombrie, partenerii mei de la Polus Center Cluj aniversează 3 ani. Mi-au făcut bucuria de a mă lăsa să mă ocup de tortul lor aniversar. Habar n-aveți cât de tare mă încântă asta, mai ales că voi lucra cu Anda Calinci, o tânără doamnă expertă-n torturi (puneți accentul cum se cuvine, da?) și prăjituri. Pentru că tortul va avea 9 metri pătrați și peste o tonă în greutate, am apelat la ajutor de specialitate, adică la Mircea Groza, care ne-a pus în legătură cu maestrul cofetar Cristian Fazakas de la laboratorul de cofetărie al complexului Severus din Zalău. Acolo vom coace 200 de blaturi și tot acolo vom face cremele și premontajul, urmând ca montarea definitivă (definitivă până la prima tăietură de cuțit, vreau să spun) a tortului să se petreacă în fața publicului, începând cu ora 12.00 a zilei de 16 Octombrie. No, ce ziceți? Nu, despre arome și despre felul și forma tortului nu vă spun nimic deocamdată.

2) Vestea asta are o singură legătură cu mâncarea: Lucia Verona știe să aprecieze o mâncare bună și aud că și gătește foarte bine. Lucia a lansat ieri o carte nouă, un roman polițist intitulat Crima de la jubileu. Abia aștept să mă pierd între paginile cărții, sunt fan al Luciei și știu că o să-mi placă și această carte a ei.

3) Tânărul Dragoș Asaftei, harnic precum o albină (era să zic un albin, da’ știu că nu există așa ceva), a scos un EBook fotografic. La ce-i bun? Păi, de exemplu, să învăț eu cum să fac poze cu mâncare mai bune decât cele pe care le fac.

4) Împreună cu Mircea Groza, căpitanul jucător al echipei Niște țărani (echipa aceea care a câștigat o căruță de medalii la Campionatul internațional de gătit în aer liber), vă poftesc la masă, joc și voie bună. În lunile următoare vom pregăti pentru voi niște meniuri ardelenești din Sălaj, Cluj, Maramureș și Bihor, însoțite de pălincile/horincile aferente și de degustări de vinuri românești. O să avem muzică ardelenească live și dansatori profesioniști. Unde? La Casa Ardeleană, în Cluj. Când? Stați pe aproape, că dăm de veste. Ne-am bucura să fim cât mai mulți la evenimentele acestea, care-s mai mult decât niște petreceri, sunt (vor fi) niște întâlniri cu mâncarea tradițională din Ardeal și cu o parte importantă a culturii populare ardelenești – gastronomia. Tradițională dar pe cale de dispariție, pentru că prea puțini o mai știu. Deci n-o să avem mici, ciorbă de burtă și borșuri, deocamdată. Dar o să avem topală, coleșe, tocăni, coci și langalăi, palanețe și fripturi, zămuri și zămuțe și alte minunății. Ai, bine a fi!

Join the Conversation

  1. trk_evelyn says:

    Fotografiile tale cu mancare, sunt deja foarte bune;)

  2. Am notat-o pe prietena Anda. Si in blogroll :)

  3. Pacat ca sunt asa departe de Cluj, cred ca av fi o nebunie mai ales ca imi place muzica populara ardeleneasca ; nu mai vorbesc de mancarurile traditionale: zamurile cum le zici tu cu multa smantana, supele de pasarele de curte cum nu se fac in alta parte, placintele cu varza, cartofi sau branza dulce, tocanitele cu tenta ungureasca picante si hranitoare, apoi prajiturile care nu cred ca au egal in tara si multe altele care imi vin acuma in minte
    Se faceau iarna mai ales sarmale cu varza acra cu pisat (sa nu intelegi gresit, era un fel de malai mai grosier, macinat in casa) amestecat cu carne si grasime de porc taiate cu cutitul ca sa se simta bucatile …imi ploua in gura; apoi mai erau niste taietei facuti instant, umpluti cu o compozitie de branza dulce de casa – le ziceam taietei cu scoaca
    peste care se facea o zeama la ei cu mult zarzavat si smantana
    Sper ca nu te-am plictisit, imi aduceam si eu aminte

    1. adihadean Author says:

      Maria, ti-ai pus în gând să mă răpui de poftă? :-))

  4. Adi, mulţam fain, sper să-ţi placă romanul!

  5. adihadean Author says:

    Lucia, cu drag:-)

  6. Madeline Aldea says:

    Ii vei face concurenta lui Buddy de la Cake Boss. :D

  7. @Madeline Aldea: macar incercam :)

  8. Adi, ce s-a intamplat cu matematica din scoala?
    O tona = 1000 kg. Nu cred ca tortul de aseara a avut 1000 (O MIE) de kilograme!!
    1000 de kg din 64 de bucati, este imposibil ca fiecare bucata sa fi avut peste 10 kilograme!!!
    (Teoretic, un tort de 1000 de kile din 64 de bucati inseamna fiecare bucata de 15 kilograme si jumate, more or less).

    Sunt curioasa si cat tort a ramas.
    Eu cand am plecat taiaserati cam 8 bucati din cele 64, si coada era pe sfarsite… Si cu restul ce s-a intamplat?

    1. adihadean Author says:

      Lara, am spus mereu (în interviuri și când am avut micrfonul în food court) că se apropie de o tonă și că n-aș putea afirma că are O TONĂ. Probabil MC-ului și ziariștilor li s-a părut mai spectaculos să spună că a avut o tonă. Cât despre coadă, nu s-a sfârșit decât pe la miezul nopții și am văzut mulți oamnei venind de două-trei ori ca să mai ia tort. Atunci mai rămăseseră 8 torturi care au ajuns în frigider și de acolo, cred, la un azil de bătrâni sau la o casă de copii (despre asta ar trebui să-i întrebi pe cei de la Polus, eu au spus că vor dona torturile și-i cred, nu ar avea ce să facă cu ele).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close