Paste cu chiftele din cârnați

303

La Auchan (în Cluj) au niște cârnați destul de buni, proaspeți și plini de ierburi aromatice. Gustoșenia lor m-a făcut să-i vreau și altfel decât prăjiți pur și simplu, ori scăldați în sos de vin ori de bere. I-am visat în sos de roșii cu oregano, alături de niște paste, de care or fi ele.

S-a nimerit ca pastele să fie spaghetti.

Așa arată cârnații în stare crudă.

Roșiile, din conservă, cu oarece zeamă pe lângă ele.

Le-am pus într-o oală, alături de o ceapă tăiată-n bucăți mari și o mână de pătrunjel verde. Le-am zdrobit cu blenderul.

Am mai pus acolo zahăr, sare, piper și oregano și o cană de apă. Apoi am pus oala pe foc mic.

Am scos carnea din membrană sub forma și la dimensiunile unor chiftele obișnuite.Am rumenit apoi chiftelele în tigaia antiaderentă.

Am turnat peste ele două gâturi de vin roșu și le-am mai lăsat pe foc două-trei minute.

Am aruncat apoi chiftelele-n oală, având grijă să stropesc toată bucătăria, de dragul unei poze care nici măcar n-a ieșit prea bine. Am lăsat chiftelele să fiarbă-n sos cam un sfert de oră. Poate mai bine un pic.

Am adus laolaltă pastele fierte și sosul. Am pus peste ele niște parmezan ras. Și am mâncat.

Puteți crede c-o fo’ bune tare.

Și dacă nu mă credeți pe mine, întrebați familia domnului Chinezu ori chiar pe el însuși, că ne-au fost oaspeți la masa cu pricina.

Să fiți sănătoși.

Join the Conversation

  1. usor si pare gustos. Merita incercat, in weekend

  2. Foarte realistă poza de care zici că n-a ieşit prea bine :)
    Iar reţeta e bună-bună!

  3. Carnatii aia sunt 100% naturali ? Fara nici un aditiv, sau E-uri ?

    1. adihadean Author says:

      Alex, să fim serioși:-)

  4. Imi place ca e simplu si pare foarte bun. Poate am sa incerc.

  5. mişto rău fotografia cu chifteaua care plonjează în sos:D eu zic că a meritat efortul de a stropi bucătăria
    interesantă idee cu cârnaţii, cât de curând o încerc şi eu

  6. Hai ca improvizez cu „material de chiftele”, ce zici?
    Mi se pare foarte fain cum ai facut sosul, fara sa calesti ceapa, traditional.

    Ce-a zis Raluca la vederea bucatariei sau ai sters urmele in timp?:)

  7. Ai de colecistu’ meu !

  8. Eu nu prea cred c-or fosta asa bune pe cum le lauzi; da’ las’ ca vad eu! :P

  9. adihadean Author says:

    AlexTG, îți recomand cu bucurie:-)
    Băimărene, să știi că nu-i așa mare primejdia:))
    Radu, să nu mă crezi, să testezi!
    Liana, zic să încerci, n-ai ce să greșești:)
    Lucia, injineru’, mulțumesc:)

  10. excelente pastele cu chiftelute, iar mustul … am inceput sa salivez
    asa ca multumim frumos de masa!

  11. adihadean Author says:

    adina, mi-ar plăcea să facem asta mai des:)

  12. ce idee grozava! de cate ori m-am luptat cu meatballs pt paste si uite ce solutie simpla – multumesc :)

  13. Foarte ingenios rezolvata problema chiftelutelor. Se poate aplica si la chiftelute marinate ori cu sos de marar, ori la ciorba cu perisoare. Zau ca esti un geniu !

  14. Cred ca intr-adevar n-au fost bune pentru ca Nea Chinezu nu mi-a raspuns la intrebare desi intre timp au aparut vreo doua posturi programate. Oare i-o fi bine la stomac sau nu vrea sa te supere?! :D

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close