Gustări în cinci minute

383

Ne trăim viețile pe „repede înainte”, dar nu-i musai să vă spun eu asta, o știți la fel de bine ca mine. Ăsta-i un lucru care ne lasă prea puțină vreme pentru bucuriile de zi cu zi, inclusiv pentru bucuria de a mânca. Postarea de azi nu are o rețetă, vine cu niște idei care ar putea să vă ajute când aveți timp prea puțin și vă e destul de foame încât să vreți să vă faceți ceva de mâncare.Gustările pe care le puteți vedea mai jos, pot fi făcute în cinci minute.

Limone Amalfi. Lămâi tăiate-n rondele, scobite, umplute cu mozzarella, puse pe felii de pâine neagră, date la cuptor.

Omletă cu brânză, ardei gras, ceapă, usturoi. Legumele sotate două minute, ouăle puse peste ele. În trei minute-i gata.

Mini roesti. Cartofi dați prin răzătoare, amestecați cu ou, poate și cu puțină făină. Cu sare, piper. Se formează chiftele care se rumenesc în puțin ulei.

Sandwich-urile pot fi în multe feluri. Ăsta-i unul dintre ele.

Cu un cuptor încins, pâine și ce mai aveți prin frigider, puteți face bruschete cu orice.

Cotlet cu varză acră. Cotlet prăjit două minute pe o parte, două pe alta. În aceeași tigaie, varza acră se încălzește un minut, împreună cu sosul rămas de la cotlet și puțin chimen.

Cotlet fără os, pe grill, pe toate părțile. În total, cinci minute.

Tăieței puși la înmuiat în apă clocotită, pentru trei minute. Peste ei, ulei, roșii cherry, brânză de capră.

Să fiți sănătoși.

Join the Conversation

  1. pe varza murata .. super Adi.. incerc soon

  2. he heee mulţumim că ne-ai reamintit cât de uşor şi rapid se găteşte:) dar sunt momente când nu ai 5 minute la îndemână şi atunci cred că ar fi bune pozele în buzunar:P

  3. Astazi te-ai intrecut pe tine cu gustarile astea, foarte aspectuoase

  4. Cred ca si tu suferi din lipsa de timp , norocul tau ca mai gasesti ” ceva de gustat” pe ici pe colo , prin partile esentiale !Bune ideile de gustari, merci .

  5. Binevenite retetele usor de facut si rapide. Pacat ca produsele rezultate se papa si mai rapid ! Mmmm, dar au fost bune :)

    1. adihadean Author says:

      Zina, soluțiile de avarie pot fi foarte gustoase:)

  6. M-ai convins cu omleta :)
    chiar acum zbor sa-mi fac una. Multam fain :D

    1. adihadean Author says:

      Ioana, succes și poftă bună:)

  7. florina raica says:

    Bune, bune toate ideile! Mini roesti-urile mi le facea bunica cand eram copil si se numeau „tocini” (in Bucovina); se serveau fie sarate, fie dulci cu smantana si zahar – sunt dementiale!

  8. Alina Rusu says:

    Adi, felicitari! La Mini roesti le zicem hremzele in Maramures. Numai bine.

  9. Mi-ai facut pofta de cartofii cu oua… Tata mi-i făcea la cuptor in yena si vai ce buni erau cu muraturi! Am sa-i fac mâine, cu reteta ta. O seara frumoasa!

  10. Nu stiu daca mai urmariti comentariile de aici. Ati creat o carte de bucate online. Toate cautarile mele legate de mancare sunt de genul….. pizza hadean. Intotdeauna gasesc ceva bun. Felicitari!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close