La VIA, episodul 3

178

O să credeți că mi-am făcut abonament la restaurantul VIA. Nu-i așa, nu-i deloc așa. Dar n-ar fi o idee rea, dacă stau să mă gândesc mai bine. Aseară, la evenimentul despre care vă vorbeam în postarea anterioară, ne-am întâlnit cu Mazi. Pe care am scos-o în oraș. Pentru că VIA a fost primul nume care mi-a venit în minte, am sunat să întrebăm de loc apoi ne-am îndreptat spre Inocențiu Micu Klein. Am petrecut o seară plăcută, cu povești despre bloguri și mâncare. Și cu mâncare bună-n farfurii.

Raluca a mâncat piept de pui crocant, cu piure din cartofi, spanac sotat cu usturoi și reducție de lămâie. Am gustat, mi-a plăcut.

Mazi a mâncat mușchiuleț de porc cu cartofi dulci copți și fenicul pe grill.

Eu am încercat ceafa de porc. O abordare diferită față de cea atât de des întâlnită-n restaurantele de la noi. Carnea nu a fost bătută ci tratată omenește, cu blîndețe. Lucru pe care l-am simțit din plin. La garnitură, rosti.

La desert, fetele au mâncat orez în lapte cu anans proaspăt și caramel și o felie de tort de ciocolată care n-a mai prins poza. Eu am mâncat de la amândouă. Că-s mai norocos.

Mi-a plăcut și vinul cu care am fost serviți, un Menestrel Merlot de la Rotenberg, un vin românesc foarte reușit, pe care vi-l recomand cu drag. Să fiți sănătoși.

Join the Conversation

  1. Excelente poze si meniu !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close