Bunici de duminică

Ce pot face două bunicuțe cărora le-au plecat de curând copiii și nepoții de pe lângă casă? Pot să lăcrimeze, să suspine, să aștepte pensia, să stea la cafele și dulcețuri cu vecinele. Sau pot începe să trăiască în lumea 2.0, inspirând tineri și vârstnici deopotrivă cu elanul lor, cu  simplitatea, sinceritatea și surâsul lor optimist.

Tanti Ani și tanti Marcela gătesc mâncarea de-i zic englezii și americanii „comfort food”. Noi putem să-i  spunem „mâncare de mamă” sau „mâncare de bunică”, pentru că atunci când mănânci din ea, simți că ești luat în brațe și pupat pe creștet. Au deja o comunitate de aproape 300.000 de prieteni pe Facebook, prietenii virtuali le-au făcut o aplicație în pagină, în care poate intra orice altă bunicuță curajoasă care vrea să împartă rețete cu mai tinerii utilizatori de internet. Bunicile de duminică sunt deja celebre, dar nu cu celebritatea mi-au atras atenția, ci cu spiritul tânăr. N-a fost greu să le găsesc, iar de la asta până la o vizită a mea în apartamentul lor din București n-a fost drum lung. Practic, am avut nevoie doar de un schimb de replici despre chiftele pe Facebook.

Așadar, am făcut chiftele marinate. Bunicile în stilul care le-a consacrat, eu puțin diferite, păstrând conceptul, dar abordând altă interpretare (o să postez rețetele mâine). Ne-am distrat împreună, am învățat lucruri, am avut emoții (și ele, și eu), fiecare dintre noi temându-se de ochiul critic al celuilalt. Emoțiile s-au risipit odată cu mirosul de chiftele, bunicuțele ar fi vrut să trecem și la clătite, eu aș fi mâncat și un șnițel sau o supă de găină, în fine, ne-am întins la povești despre mâncarea copilăriei mele, mâncare pe care tanti Ani și tanti Marcela o gătesc de o viață.

Ziua de ieri mi-a fost mai bună și datorită lor. Le mulțumesc și le doresc să fie sănătoase. Ceea ce vă doresc și vouă.