Moș Nicolae la Neghiniță

289

Ieri am fost spiridușul Moșului (așa au spus copiii din grupa mare de la Neghiniță). Am „spiridușit” împreună cu fetele de la PR Venture și prietenii de la Fork&Cork. Am început de dimineață, amestecând brănză de vaci cu unt și busuioc, tăind pâinea în felii și pregătind pieptul de pui pentru cele 300 de sandwich-uri sănătoase pe care le-am dăruit apoi copiiilor  din grădinințele Neghiniță de pe Calea Baciului, strada Partizanilor și strada Corneliu Coposu. A fost ideea lui Gabi  Mărginean să contribuie la „Moșul” cuiva cu mâncare bună, eu doar am preluat mingea ridicată la fileu și am tras-o spre terenul meu, adică spre grădinițe. Plănuisem o revenire printre copii spre finalul acestui an, uite că am reușit să nu vin cu mâna goală:). Sper ca în Ianuarie să fiu sănătos și să pot ajunge din nou în toate cele cinci grădinițe participante la Farfurii curate, mi-e dor de pitici. Mă bucur că am putut oferi un zâmbet și că am văzut din nou copii cuminți și frumoși. Mulțumirile pentru munca de ieri merg spre Sonia, Adina, Iulia, Alina, Lucia, Elisa, Ramona, Gabi, Radu, Alex. Să fiți sănătoși.

fork

paine

radu dondos

pui

busuioc

paine

sandwich

ambalare

echipa

elisa

iulia

sandwich-uri

Join the Conversation

  1. Sa fiti sanatosi, dragi oameni buni!

  2. FFFFF bun sandwishul, fiu-mi-o a impartit cu mine. Multumim

    1. Adi Hădean Author says:

      Cu drag:).

  3. nicoleta pop says:

    Foarte gustos sandvisul, sanatos si complex/ inedit ca si compozitie. Un „mesaj” transmis catre parinti, un mod de a educa. Bravo!

  4. Bravo!!!

  5. Felicitari! :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close